Dragoste şi sex: Ce-şi doresc de fapt bărbaţii de la noi?

.

Cred că și tu ai auzit ideea cum că bărbaților le-ar plăcea femeile cât mai neajutorate, dar există şi cazuri când le preferă pe cele independente. Partenerul tău din ce categorie face parte?
Psihologul Cristina Ion-Rădulescu a observat că, deși există într-adevăr bărbați pentru care idealul fe-
minin e o domnișoară cât mai fragilă și mai neajutorată, „există, de asemenea, și alții care preferă femeile independente și care par inabordabile. Alții le plac pe cele misterioase și așa mai departe. Fiecare bărbat, ca de altfel și fiecare femeie, are în minte, chiar dacă în mod inconștient, un tipar după care își alege partenerul. Acesta nu este permanent. Suferă modificări de-a lungul vieții. Este, în primul rând, o opțiune personală și nu trebuie să îl prezentăm ca fiind universal”.

►Independentă, dar nu cu nasul pe sus

Deci, alungă din minte ideea că trebuie să fii neajutorată ca să fii plăcută. Dacă nu ești genul care să-ți dai cu stângul în dreptul și să nu poți face un pas fără ghidarea atentă a unui bărbat, să nu crezi că trebuie să te prefaci ca să fii plăcută. Sunt destui care apreciază femeile sigure pe ele și descurcărețe. Totuși, într-o relație trebuie să știi și să primești, nu numai să dăruiești. Nu trebuie să arăți că nu ai nevoie deloc de el. Dacă se oferă să te ajute cu ceva, nu spune imediat că faci tu că știi mai bine. Îi va da un sentiment de inutilitate. Nu îi impune părerea ta tot timpul și nu îl cicăli continuu. Să știi că nu faptul că ești descurcăreață îl va îndepărta, ci faptul că îl privești pe el de sus și nu îl apreciezi suficient.

►Calități apreciate de cei mai mulți

Sunt câteva calități pe care le apreciază toți bărbații. Printre ele, un loc de seamă îl ocupă optimismul și buna dispoziție. Oricui îi place o persoană tonică, simpatică, care să emane stare de bine. Poate nu tuturor le plac vorbărețele, dar o figură zâmbitoare, o atitudine deschisă și puțin simț al umorului vor deschide întotdeauna drumul spre inima unui bărbat. Sensibilitatea (poate nu în exces) și dorința de a-i ajuta pe ceilalți sunt și acestea calități mult prețuite. Poate te gândești că cel mai mult contează cum arăți, și într-un anume fel ai dreptate. Dacă nu îi atragi atenția de la început prin frumusețea fizică, nu va încerca să meargă mai departe. Dar dacă nu va descoperi în tine și alte calități, nu va rămâne mult timp în preajmă. Iar după mai mulți ani de relație, va conta mai mult caracterul, felul în care relaționați și atmosfera plăcută pe care tu o creezi acasă.

EXPERIENȚA DIN COPILĂRIE, IMPORTANTĂ

„Există o categorie de bărbați care preferă femeile ca niște pisoi abandonați – vulnerabile și neajutorate. Doar ele reușesc să le sublinieze calitățile masculine și îi fac să se simtă utili. În mintea lor, ei capătă valoare doar în interacțiunea cu astfel de femei, fără de care s-ar simți de-a dreptul inutili și ar fi depresivi. Poate că în copilărie mamele le-au spus: «Acum tu ești bărbatul în casă» și i-au forțat să se maturizeze mult prea devreme. Sau atunci când erau mici au fost puși în fața a numeroase scene de violență domestică și nu au putut face nimic. Oricum ar fi, nu trebuie să fie judecați în niciun fel.”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton