A doua tinerețe a căsniciei. Este posibil?

.

Toata lumea a auzit de criza de la mijlocul vieții, dar puțini știu ca exista și o criza de la mijlocul casniciei. Aceasta apare odata cu remarca: „Parca nu mai e ca la început”. Lucrurile nu trebuie sa stea așa, iar relația poate redeveni mai buna pe zi ce trece.
Atunci când deja v-aţi îndeplinit o parte din obiective sau pe altele le-aţi dat uitarii, aveţi casa, maşina, lucrurile sunt cât de cât puse la punct în gospodarie, copiii sunt mari, ei bine, chiar atunci pare ca nimic nu mai are sens. În multe casnicii ajunse în acest punct, relaţia pare sa stagneze sau chiar sa se destrame, plictiseala s-a instalat şi criza de la mijlocul vieţii se apropie cu paşi repezi.
Uită de conflictele din trecut
Daca traieşti ceva asemanator, cheia succesului este sa laşi la o parte dezamagirile, sa ierţi şi sa îţi dai silinţa sa faci casnicia ta cât mai buna pe viitor, astfel încât amândoi sa va bucuraţi de relaţia voastra. Nu mai da prea multa atenţie amanuntelor nesemnifi cative, cum ar fi parul încarunţit, burtica sau altele ca acestea. Accepta sau macar ignora micile obiceiuri iritante ale partenerului. Uita de conflictele de mult încheiate din trecut. Astfel, legatura de cuplu poate chiar sa se îmbunataţeasca.
Discuţiile vă pot apropia din nou
Daca, pâna acum, copiii va ocupau tot timpul, faptul ca ei au plecat nu înseamna ca aţi ramas „fara ocupaţie”. Concentraţi-va mai mult unul pe celalalt. Gasiţi activitaţi pe care sa le faceţi împreuna şi petreceţi timpul liber într-un mod agreabil. Relaţia voastra poate creşte şi va puteţi simţi mai împliniţi. În multe cazuri, cei care sunt împreuna de mult timp nu prea mai vorbesc unul cu celalalt.
Comunicarea nu ar trebui sa se opreasca atunci când crezi ca ştii totul despre celalalt, pentru ca mai ai multe de descoperit. Discuţiile şi împartaşirea gândurilor, chiar a celor mai banale, va pot apropia din nou. În aceasta faza a casniciei, puteţi deveni prieteni mai buni şi sa va bucuraţi unul de celalalt. Avantajul pe care-l aveţi faţa de cuplurile mai tinere este faptul ca sunteţi familiari şi va simţiţi confortabil împreuna.
Nu renunţa la romantism
Poţi sa utilizezi şi conflictele pentru a va cladi o relaţie mai buna. O casnicie sanatoasa este totodata un loc sigur în care se pot rezolva cu onestitate problemele. Cele ascunse sub preş tind sa rabufneasca atunci când te aştepţi mai puţin, dar cele despre care s-a discutat şi în privinţa carora cei doi au ajuns la o înţelegere va vor întari relaţia. Bineînţeles, nu sunt de neglijat nici romantismul şi relaţiile intime. Studiile arata ca satisfacţia sexuala creşte pe masura ce partenerii petrec mai mulţi ani împreuna.
Dragostea, mai profundă
„Se spune ca dragostea este ca vinul: cu cât este mai veche, cu atât este mai buna. Se întâmpla, în anumite casnicii, ca dupa ce trece faza îndragostirii (data mai mult de hormoni), sa ramâna un sentiment pur, frumos, care da valoare vieții. Pentru a ajunge aici ar fi bine sa nu îți pierzi respectul fața de partener. Odata cu el, dispare și atașamentul. Nu uita sa râzi, sa cânți și sa te bucuri de viața alaturi de el. Ține minte ca nefericirea nu vine din lipsa a ceva ce îți dorești, ci din comparații. Pastrați-va prieteni alaturi de care sa aveți o rutina, cum ar fi joi seara sa jucați carți, iar sâmbata sa mergeți la pescuit. Astfel, va pastrați și relațiile sociale și nu deveniți un cuplu izolat. Planificați-va concedii și simțiți-va bine. Gestionați împreuna banii și sfatuiți-va atunci când vreți sa faceți o cheltuiala mai mare. Comunicați și spuneți ce gândiți unul despre celalalt.”

    
Vedete din Romania Vedete internationale