De ce sunt unii copii la doi ani mai vorbăreţi decât alţii? Totul depinde de părinţii lor şi de modul în care aceştia au stimulat mintea copilului încă din faşă pentru a-i dezvolta limbajul…
Mintea nou-născutului este precum o pădure cu poteci, spune Dorothy Dougherty, autorul cărţii „How to Talk to Your Baby: A Guide to Maximizing Your Childs Language and Learning Skills”.
Ea susţine că, asemeni potecilor din pădure, unele conexiunile din creier sunt „bătătorite” prin exerciţiu şi rămân active, în timp ce altele se pierd din cauza lipsei unei stimulări. Autorul consideră de maximă importanţă în dezvoltarea limbajului copilului, stabilirea cât mai multor conexiuni cerebrale.
Dougherty îţi pune la dispoziţie mai multe tehnici eficiente de dezvoltare a abilităţilor copilului tău de comunicare verbală.
Vorbeşte-i tot timpul
Potrivit autoarei, bebeluşii prind din zbor cuvintele şi au nevoie să-i vorbeşti cât mai mult pentru a-i îmbogăţi vocabularul şi pentru a-i creşte IQ-ul.
Potrivit unui studiu, copiii de doi ani cu mame ce le vorbesc în timp ce-i ingrijesc sunt de două ori mai vorbăreţi decât cei cu mame tăcute, arată kidsgrowth.com.
Ei bine, s-a demonstrat şi faptul că vorbele de la televizor nu au nicio influenţă benefică, poate doar aceea de zgomot de fundal.
Pentru a-i dezvolta abilităţile de comunicare trebuie ca tu să fii cea care rosteşte cuvintele. Motivul? Experţii susţin că vorbele respective au un impact asupra bebeluşului doar dacă ele sunt corelate în ochii săi cu o acţiune sau cu un personaj. Altfel, vorbele auzite din zbor nu sunt decât un zgomot de fundal pentru el.
Aşadar, e important să vorbeşti direct cu el. Înainte ca un copil să rostească un cuvânt el trebuie să fi auzit cuvântul respectiv de mai multe ori şi să-i fi desluşit înţelesul.
Poţi vorbi cu cel mic despre orice. În acest fel el învaţă şi diferenţele de tonalitate ale vocii, arată parents.com.
Descrie acţiuni
Arată-i şi prin cuvinte că-i schimbi scutecele sau îl hrăneşti cu biberonul. Îi poţi povesti ceea ce vezi în jurul tău în timp ce găteşti sau eşti cu el în parc.
Nu-i vorbi ca unui copil mic
Dacă vrei să-i şi dezvolţi limbajul, nu doar să-l răsfeţi, evită pe cât posibil să-i vorbeşti folosind diminutive şi dulcegării. Înainte de a rosti primul cuvânt bebeluşul este atent la modul în care tu rosteşti cuvintele şi te ia drept model. De aceea experţii te sfătuiesc să-i vorbeşti clar, natural şi mai ales corect. De aceea cuvintele stâlcite nu sunt un model demn de urmat.
Răspunde-i, chiar dacă nu rosteşte cuvinte
Atunci când scoate diverse sunete, copilul încearcă să comunice cu tine într-o formă incipientă. Apleacă-te până la nivelul ochilor lui şi răspunde-i în mod verbal, dă-i de înţeles că ai perceput mesajul, iar acest lucru îi va da imboldul de a se exprima şi pe viitor, până să formuleze primul cuvânt. Dacă te apleci şi îl asculţi, iar mai apoi îi şi răspunzi, micuţul va învăţa să joace rolul dublu, de vorbitor şi ascultător, într-o conversaţie.
Fredonează-i cântece
Cântecele nu numai că le dezvoltă limbajul dar îi şi calmează. Dacă obişnuieşti să-i fredonezi aceeaşi melodie când este agitat, el va începe să recunoască linia melodică şi versurile şi se va calma mai uşor. Trucul este foarte eficient atunci când sunteţi în maşină şi nu-l poţi lua în braţe ca să-l linişteşti.
Atrage-i atenţia asupra sunetelor din jurul lui
O altă modalitate de a-i dezvolta limbajul este să-i atragi atenţia asupra diferitelor sunete din jurul lui, precum ticăitul ceasului sau apa. Dacă îi arăţi diferenţele dintre sunetele vieţii de zi cu zi faci primul pas în dezvoltarea abilităţii lui de citire, susţin experţii.
Cântăreşte atent aşteptările tale
Aşa cum copilul se dezvoltă fizic în mai multe etape, la fel se întâmplă şi în cazul abilităţilor verbale, evoluţia cea mai evidentă fiind în al doilea an de viaţă. Dacă ai prea mari aşteptările sau dimpotrivă, prea mici, acest dezechilibru va dăuna dezvoltării armonioase a copilului. Este important ca micuţul să facă progrese vizibile în această perioadă, timp în care supravegherea din partea medicului pediatru este necesară.
Foto: Shutterstock