Dacă ai reuşit să treci de Crăciun şi relaţia ta merge bine, e semn bun. În fiecare an, Sărbătorile de iarnă aduc un val de despărţiri şi divorţuri.
Conform statisticilor, cele două săptămâni premergătoare Crăciunului reprezintă perioada cu cel mai mare număr de despărţiri.
De ce se despart oamenii de Sărbători
N-ar putea să aştepte până în ianuarie, aşa încât Sărbătorile să nu-i prindă singuri? Nu, pentru că tocmai asta îşi doresc, să fie singuri de Sărbători. Cel puţin aceasta e concluzia la care au ajuns psihologii. În perioada Crăciunului şi a Anului Nou, mulţi dintre noi îşi analizează viaţa şi se gândesc la ce ar putea îmbunătăţi. Iar unii ajung la concluzia că ar fi bine să intre în noul an fără povara unei relaţii care nu mai merge.
Alţii decid să renunţe la o relaţie de câteva luni ca să nu mai fie nevoiţi să cumpere cadou. Da, există şi asemenea persoane.
Familia, factor decisiv
De Sărbători, toţi ne întoarcem în sânul familiei, iar pentru relaţia de cuplu asta nu e întotdeauna bine. Dacă există chiar şi mici divergenţe în cuplu, oamenii nu sunt dispuşi să se prefacă în faţa familiei, aşa că decid să pună punct relaţiei care scârţâie.
Cei care se tem să-şi asume anumite angajamente decid să de despartă pentru a nu fi nevoiţi să-şi ducă partenerii acasă, de Crăciun, pas pe care îl văd ca fiind extrem de important într-o relaţie.
Iar dacă au o familie mai mult decât ciudată, unii preferă să se despartă decât să-şi ducă jumătatea acasă.
Stresul Sărbătorilor, inamicul relaţiei de cuplu
Să nu uităm stresul – unul din factorii care afectează majoritatea relaţiilor din zilele noastre. Cu atâtea şi atâtea îndatoriri pe cap, Sărbătorile sunt perioada cea mai stresantă a anului şi o probă de foc pentru multe relaţii.
Chiar dacă vă înţelegeţi bine în mod normal, de Sărbători s-ar putea să vă certaţi mai des, iar de aici până la despărţire nu mai e mult.
Dacă eşti printre cei care au încheiat o relaţie de curând, nu-ţi face griji, se întâmplă şi la case mai mari. Hollywood-ul a fost cuprins de un val de despărţiri care nu se poate explica altfel decât prin efectul negativ al Sărbătorilor.
Starurile din serialul Dexter, Michael C. Hall şi Jennifer Carpenter, şi-au spus adio cu puţin timp înainte de Crăciun, după doi ani de la nuntă. Vestea i-a luat pe mulţi prin surprindere fiindcă cei doi păreau unul din cele mai solide cupluri de vedete. Actriţa a fost alături de soţul ei când acesta a descoperit că suferă de limfom Hodgkin, o formă de cancer, şi a rămăs lângă el pe parcursul tratamentului cu citostatice.
Tot înainte de Crăciun s-au despărţit mai tinerii Zac Efron şi Vanessa Hudgens, care aveau o relaţie de trei ani. Cu doar câteva zile înainte de Sărbători, Scarlett Johansson şi Ryan Reynolds au fost văzuţi la un tribunal, unde şi-au depus actele pentru divorţ.
Află cum să te desparţi de el cu eleganţă şi care sunt clişeele despre despărţire.