Depresia postnatală inhibă libidoul

.

Vestea bună este că proaspetele mămici işi pot recupera pofta de a face dragoste, dacă îşi vindecă depresia postnatală urmând indicaţiile primite de la medic.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat pe 70 de femei, toate confruntându-se cu depresia postnatală, dar şi cu probleme sexuale, arată site-ul canada.com.

La începutul perioadei de observaţie 73% dintre femei acuzau cel puţin trei disfuncţii sexuale. În a opta săptămână, după utilizarea unui tratament cu antidepresive, procentul celor cu probleme de ordin sexual a scăzut la 37%.

Cele care au raportat o îmbunătăţire a vieţii sexuale au fost mămicile care şi-au vindecat în totalitate depresia. La polul opus, au persistat disfuncţiile sexuale raportate în cazul mămicilor care sufereau încă de depresie postnatală.

Cercetarea realizată de doctorul Katherine L. Wisner evidenţiază faptul că recuperarea vieţii sexuale satisfăcătoare nu depinde doar de refacerea fizică a mămicii, ci şi de vindecarea despresiei postnatale.

Foto:
Shutterstock
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale