– Inainte de a adormi, rezerva-ti cinci minute pentru a rememora toate lucrurile bune care ti s-au intamplat in ziua respectiva, chiar si cele mai marunte. De exemplu, faptul ca portocala pe care ai mancat-o la pranz a fost cea mai gustoasa si cea mai buna portocala din lume, ca pata de pe rochia cea noua a iesit la spalat, ca un strain super sexy ti-a zambit azi pe strada…Astfel, pana in clipa in care te va cuprinde somnul, vei fi fericita si recunoscatoare pentru toate lucrurile bune din viata ta.
– Fa shopping! Nu trebuie sa-ti cumperi ceva costisitor: doar faptul ca te vei uita la diversele produse din magazine si vei fi la curent cu ce e nou, te va face sa te simti mai bine. Poti merge si intr-o piata sa-ti cumperi fructe. Toate acele culori vesele – verde, rosu, portocaliu, galben – te vor inveseli imediat, spun specialistii.
– Fa o fapta buna in fiecare zi. Fie ca e vorba de a ceda locul unei persoane mai in varsta in metrou sau de a-ti ajuta un coleg de serviciu sa rezolve o problema. Atunci cand te gandesti si la altcineva in afara de tine, scapi de sentimental de autocompatimire caruia te poti lasa prada uneori.
– Transforma dormitorul pe care il imparti cu sotul sau iubitul tau intr-un loc special. Ai grija sa fie in permanenta ordine iar patul sa fie imbracat mereu cu cearsafuri moi, in culorile tale preferate. Inainte de culcare, aprinde lumanarele sau betisoare parfumate si ascultati o muzica relaxanta. Simplul fapt ca te afli in acea camera cu el, fie ca faceti dragoste sau stati unul in bratele celuilalt, te va face sa te simti in siguranta si protejata alaturi de el.
– Ia-ti un animal de companie. Vei descoperi ca e foarte relaxant sa iesiti impreuna afara la plimbare. Faceti miscare, te mentii in forma si ai o activitate mai utila si mai interesanta decat privitul la televizor. Poate astfel vei descoperi si ce magazine noi, bune de shopping, s-au mai deschis prin zona.
– Ocupa-te de florile de apartament. Poti petrece in fiecare seara cateva minute alaturi de ele, in timp ce la uzi si le vorbesti. Asta le va ajuta pe ele sa se dezvolte armonios si pe tine sa te relaxezi si sa te simti mai bine.
– Lipeste-ti postituri – pe calculator, pe frigider sau in coltul oglinzii – cu citate care sa te ajute sa iti amintesti ca orice problema are si o solutie potrivita si ca lucrurile nu sunt niciodata atat de rele precum par. Unul din citatele mele favorite este: „Durerea este inevitabila, suferinta e optionala”.