De la „situationship” la „ghosting”. Cum au ajuns relațiile amoroase în acest punct și cum le gestionăm

Inițial din curiozitate, dorință de aventură sau lipsă de timp, iar mai târziu din cauza pandemiei, online dating-ul a devenit un fenomen acceptat la nivel social și la noi în țară. Aplicații precum Tinder, Bumble sau Grindr îți oferă posibilitatea de a cunoaște rapid o mulțime de potențiali parteneri, cu investiții minime de timp și energie.

Totuși, pe cât de simplu pare acest proces, pe atât de complicat poate să devină, mai ales dacă pornești la drum cu o serie de așteptări. Schimbările sociale din ultimii ani și-au pus amprenta și în cazul dating-ului, iar regulile relațiilor s-au estompat într-atât de mult încât aproape că nu mai există uneori. Multe dintre relațiile tradiționale de altădată, fie ele pasagere sau de lungă durată, s-au transformat în „situationship-uri”, iar situationship-urile ajung se încheie adesea prin „ghosting”.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă, de fapt, acești termeni, cum am ajuns aici și ce să facem dacă vrem să ne menținem echilibrul emoțional în aceste vremuri complicate pentru relațiile amoroase, am stat de vorbă cu Irina Ciureanu, psiholog și psihoterapeut.

Au schimbat pandemia și online dating-ul modul în care noi ne raportăm la relațiile amoroase?

Pandemia a adus cu sine o reevaluare a valorilor personale, a priorităților, precum și a așteptărilor pe care le avem de la o relație amoroasă.

„Ce e important pentru mine?”, „Ce îmi doresc de la celălalt?”, „Pentru mine, care sunt lucrurile nenegociabile într-o relație amoroasă?”, „Cum văd eu iubirea și o relație de cuplu sănătoasă?” – sunt doar câteva dintre întrebările cărora le-am acordat mai multă atenție în perioada pandemiei. Odată cu ele, mulți dintre noi au conștientizat că, pentru ei, comunicarea deschisă și conexiunea emoțională sunt fundamentale într-o relație amoroasă. Mulți au început să prețuiască și mai mult autenticitatea și vulnerabilitatea emoțională, mai ales în contextul în care pandemia a îngreunat enorm conexiunea fizică și întâlnirile din mediul offline.

Astfel, creșterea exponențială a popularității online datingului a fost o consecință aproape firească, naturală. Aveam nevoie de o alternativă pentru baruri, cafenele, cluburi, sălile de teatru și de cinematograf, iar aplicațiile de dating ne ofereau această alternativă – una pe care am continuat să ne bazăm și la finalul pandemiei. Online dating-ul a devenit mai căutat și mai popular în pandemie, din nevoia oamenilor de a comunica și de a se conecta emoțional unii cu ceilalți, și a continuat să ocupe un loc important și după. De altfel, el nu mai este considerat un subiect „tabu”, așa cum se raportau la el unii dintre noi înainte de pandemie. L-am acceptat la nivel social. Mulți dintre noi nu se mai feresc astăzi să spună că utilizează aplicațiile de dating sau că și-au cunoscut partenerii astfel.

Totodată, online dating-ul a facilitat relațiile la distanță. Ne oferă șansa să cunoaștem parteneri din alte orașe sau din alte țări, ceea ce poate fi perceput și ca un avantaj: dacă ne putem conecta cu oameni din diferite colțuri ale lumii, avem șanse mai mari să-l găsim pe cel care ne împărtășește valorile, perspectivele asupra vieții și asupra relațiilor. Mai mult, dacă relația evoluează, o ducem și în planul offline – stabilim cu celălalt să ne întâlnim. E drept, însă, că întâlnirile fizice pot fi semnificativ mai rare, dacă persoana cealaltă locuiește într-o altă țară sau chiar pe un alt continent.

În concluzie, da, pandemia și online datingul au schimbat felul în care noi, oamenii, ne raportăm la relațiile amoroase: căutăm conexiune emoțională și comunicare autentică. În plus, suntem mai deschiși să cunoaștem oameni online și chiar recunoaștem că facem asta.

De ce tot mai mulți oameni ajung să fie prinși într-un situationship, adică într-un fel de relație deschisă, fără perspective de evoluție, dar care presupune totuși o legătură fizică și/sau emoțională?

Motivele pot să difere de la o persoană la alta, de la o relație deschisă la alta. În general însă, o astfel de relație facilitează explorarea fără presiune. Astfel, dacă eu îmi doresc o experiență mai relaxată, fără să simt presiunea adusă de constrângerile și „normele” relației tradiționale, atunci mă voi bucura de flexibilitatea oferită de un situationship. Ba chiar mă voi simți liber(ă) să fiu eu însumi/eu însămi și să-mi manifest autenticitatea în relația cu celălalt, în contextul în care nu mă mai simt limitat(ă) de așteptările și normele asociate relațiilor tradiționale. Nu mai resimt presiunea de a eticheta/de a numi într-un fel sau altul această legătură. Cu alte cuvinte, am libertatea să fiu eu și să mă conectez, fizic și/sau emoțional, cu celălalt, fără să urmez vreo „regulă” din exterior.

De asemenea, situationship-ul poate fi un răspuns la nevoia de satisfacție imediată. Le oferă oamenilor șansa de a trăi momentul prezent și de a savura bucuria de aici și acum, fără să se gândească sau să se îngrijoreze în legătură cu viitorul relației. Pentru unii dintre noi, o astfel de abordare poate fi și o oportunitate de creștere și dezvoltare personală, de explorare și de mai bună înțelegere a propriei identități.

Nu în ultimul rând, este esențial să ținem cont și de contextul social în care se dezvoltă situationship-ul. Trăim într-o perioadă plină de incertitudine și de schimbări constante, pentru care este nevoie de un grad sporit de adaptabilitate și reziliență. Situationship-ul este o formă prin care alegem să ne bucurăm de conexiuni fizice și/sau emoționale, într-o lume unde schimbarea pare să fie singura constantă.

Cum explicați nevoia de apropiere, dar care vine la pachet cu amânarea unei relații amoroase tradiționale și fără o specificație clară asupra monogamiei?

Pot fi mai multe motive pentru care, deși simțim nevoia de și mai multă apropiere și conexiune, amânăm sau refuzăm să transformăm situationship-ul respectiv într-o relație amoroasă „tradițională”. Spre exemplu, putem face asta pentru că ne dorim să explorăm mai mult sau pentru că asociem sentimentul de libertate cu absența constrângerilor, a responsabilităților, a limitelor și a presiunii din exterior. Un alt motiv, poate cel mai profund, este frica de suferință – este posibil să asociem o relație amoroasă „tradițională” cu un risc crescut de suferință, cu atât mai mult dacă am trecut prin astfel de relații care
și-au lăsat puternic amprenta asupra noastră.

De asemenea, este posibil să preferăm situationship-ul pentru că pur și simplu nu am întâlnit încă acea persoană de care să ne îndrăgostim cu adevărat și cu care să ne conectăm emoțional la un nivel mult mai profund decât cel cu care suntem familiarizați. S-ar putea ca o astfel de conexiune emoțională, odată trăită, să ne schimbe semnificativ percepția asupra relațiilor amoroase și asupra monogamiei.

Totuși, este important să știm că perspectivele psihologilor despre felul în care situationship-ul ne îndeplinește nevoile relaționale esențiale sunt diferite. Psihologul Richard Erskine identifică 8 nevoi fundamentale pentru crearea conexiunilor sănătoase: nevoia de siguranță, nevoia de validare și afirmare, nevoia de a fi acceptat(ă) de o persoană stabilă și de încredere, nevoia ca experiențele noastre să fie înțelese și validate, nevoia de autodefinire și autenticitate, nevoia de a avea un impact pozitiv asupra celuilalt, nevoia de a mă simți dorit(ă) de celălalt, precum și nevoia de a-mi exprima iubirea și afecțiunea pentru celălalt. Astfel, unii specialiști consideră că situationship-ul poate îndeplini o parte din aceste nevoi – într-un mod mai flexibil însă -, în timp ce alții sunt de părere că doar o relație stabilă le poate satisface pe deplin.

Și din punctul meu de vedere, situationship-ul, legătură caracterizată totuși prin incertitudine și printr-un grad mai mic de claritate legată de angajament și de un posibil viitor al relației, poate satisface mai greu aceste nevoi. Aici mă gândesc în special la nevoia de a fi acceptat(ă) de o persoană stabilă și de încredere. Încrederea reciprocă poate exista, într-adevăr, și în cadrul unui situationship. Lucrurile se schimbă, însă, când vorbim despre stabilitate.

Citește și – „Este ok să nu fii ok după divorț”. Irina Ciureanu, psihoterapeut, despre cum depășim divorțul și ce să facem pentru a fi bine după o astfel de experiență

Citește și – Cum să ne certăm sănătos în cuplu. Sfaturile psihologului

Citește și – Despre monogamie și infidelitate, cu psihoterapeutul Esther Perel

Citește și – De ce cuplurile fericite nu își expun relația în mediul online

Adesea situationship-urile se încheie prin ghosting. Partenerul cu care am creat o legătură – fizică și/sau emoțională – dispare brusc, fără să dea vreo explicație. Cum gestionăm o astfel de situație?

Ghosting-ul se întâmplă frecvent în cadrul unui situationship, o astfel de legătură fiind caracterizată prin instabilitate și prin lipsa discuțiilor despre un posibil angajament. Chiar dacă ne putem aștepta ca persoana cealaltă să dispară deodată, experiența în sine tot poate fi dureroasă din punct de vedere emoțional – pentru că în sinea noastră ne putem simți abandonați, părăsiți, răniți sau insuficienți, dacă avem probleme cu încrederea în sine.

Dacă se întâmplă să trecem printr-un ghosting, este esențial să ne reamintim că nu suntem singuri. Poate fi util să vorbim cu persoane de încredere, lângă care ne simțim în siguranță din punct de vedere emoțional – putem vorbi despre ce simțim cu prietenii apropiați, spre exemplu.

Totodată, este crucial să înțelegem că felul în care celălalt „dispare” din viața noastră nu ne reflectă propria valoare. Cu alte cuvinte, eu, ca om și partener(ă), nu sunt mai puțin valoros. Nu este vina mea pentru ce s-a întâmplat. Legătura respectivă nu a depins exclusiv de mine.

Nu în ultimul rând, este important să ne dăm voie să ne trăim emoțiile, inclusiv durerea, neputința și furia. Trăirea pe deplin a emoțiilor este o parte esențială din procesul de acceptare, integrare și vindecare după experiența ghostingului. În acest proces, putem apela și la ajutorul unui psihoterapeut. Ședințele de terapie ne oferă prilejul de a ne înțelege mai bine nevoile și valorile. Mai mult, ele ne oferă contextul de a ne cultiva, în timp, grija și iubirea de sine, esențiale de altfel pentru a clădi mai departe relații interpersonale sănătoase, autentice, bazate pe o conexiune emoțională stabilă și profundă.

Care ar fi explicația pentru care cineva întrerupe brusc o legătură și dispare pur și simplu din viața noastră, după câteva săptămâni sau luni în care am început să dezvoltăm o relație?

În ultimii ani, fenomenul ghosting-ului a atras atenția psihologilor, iar studiile și cercetările de până acum arată că există mai multe motive pentru care unii oameni dispar brusc din viața noastră.

Printre ele se numără și evitarea conflictului și a discuțiilor incomode, neplăcute. Dacă eu nu am curajul să comunic deschis că nu doresc să continui legătura respectivă, îmi va fi mult mai ușor, pe moment, să ies pur și simplu din relație, fără să-l anunț pe celălalt. Problemele de atașament joacă, la rândul lor, un rol important. Spre exemplu, dacă am un stil de atașament evitant, mi-e teamă să mă atașez prea mult de celălalt, iar când simt că sunt aproape de acest punct, aleg să fac un pas înapoi sau să plec. De asemenea, cei cu un grad scăzut de empatie pot avea o predispoziție mai mare către ghosting – ei nu iau în calcul felul în care dispariția lor va afecta sentimentele celuilalt, ci se gândesc aproape exclusiv la propriile nevoi și dorințe. Nu în ultimul rând, la fenomenul ghosting-ului contribuie și faptul că azi putem cunoaște online foarte ușor și rapid alte persoane. „Nu-i o problemă dacă ies pur și simplu din relația asta. Voi găsi oricum pe altcineva cu care s-ar putea chiar să mă înțeleg mai bine” – ne putem spune. Gândul că avem acces la mult mai multe opțiuni ne dă imboldul să dispărem brusc din viața celeilalte persoane.

De ce doare încheierea unei relații de care noi înșine suntem conștienți că nu respecta „cerințele“ unei legături amoroase tradiționale?

La nivel rațional, da, știm că am fost într-o relație „ne-tradițională”. Dar când vorbim despre nivelul emoțional, situația se schimbă. În sinea noastră, am investit resurse emoționale în legătura respectivă. În sinea noastră, am avut, poate, anumite așteptări și idealuri legate de cum ar trebui să fie o conexiune amoroasă. În sinea noastră, ne-am dorit să trăim o conexiunea emoțională (și mai) profundă.

Când lucrurile se încheie brusc, ne confruntăm cu sentimentul acut de pierdere, neputință, frustrare și dezamăgire. Mai mult, putem tinde să ne autocriticăm și să ne autoblamăm: „De ce oare m-am atașat de o persoană care nu era deloc potrivită pentru mine? De ce fac alegeri greșite?!”

Frica de singurătate poate amplifica toate aceste emoții și valuri de gânduri. Ne temem că nu vom (mai) găsi pe cineva cu care să putem avea o conexiune la fel de intensă și de puternică, mai ales dacă ne-am atașat de cealaltă persoană.

Putem, însă, să gestionăm toate aceste gânduri și emoții. Contează să ne dăm timpul necesar pentru a ne vindeca și pentru a ne îndrepta mai mult atenția asupra noastră și asupra nevoilor noastre emoționale. Deși dureroasă, experiența ghosting-ului poate fi catalizatorul pentru un proces de autocunoaștere și creștere personală. Cu cât ne înțelegem și cunoaștem mai bine, cu atât vom avea șanse mai mari să ne reclădim încrederea în relații amoroase sănătoase, autentice, împlinitoare.

Cum am ajuns să fim atât de nehotărâți în dragoste? Pe de o parte ne dorim relații stabile, în care să ne găsim echilibrul emoțional, dar pe de altă parte ne sperie angajamentul pe termen lung și deschiderea emoțională pe care o presupune o astfel de relație.

Pendulăm între nevoia de a avea o relație stabilă și echilibrată și frica de vulnerabilitate și angajament pe termen lung, din mai multe motive: poate că am trecut prin experiențe dureroase, traumatizante, care ne-au schimbat perspectivele despre relațiile amoroase. Dacă ne-am simțit respinși sau abandonați, mai ales de către cineva care pentru noi a însemnat extrem de mult, ajungem în punctul în care ne temem să nu retrăim experiența respectivă.

Chiar și experiențele celor din jurul nostru ne pot influența. Poate că nu am trăit noi o astfel de relație dureroasă, însă au făcut-o părinții noștri, spre exemplu. Durerea resimțită la separarea lor ne poate influența alegerile pe care le facem ca adulți: ne e frică să ne implicăm în relații stabile, pentru că și părinții noștri au avut o astfel de legătură, încheiată brusc și dureros. Nu vrem ca noi să repetăm scenariul.

Pe de altă parte, ne place să simțim că avem independență și libertate. Credem că o relație stabilă ne-ar îngrădi această libertate și ar aduce cu sine multe responsabilități, prin urmare ne este frică să nu pierdem bucuria de a trăi așa cum simțim și cum vrem. Refuzăm să dăm la schimb această libertate, fără responsabilități și presiune, pentru o relație stabilă. În realitate însă, o relație sănătoasă, autentică și matură nu ne îngrădește sentimentul de autonomie.

Cultura actuală ne modelează, inevitabil, percepția asupra relațiilor. Trăim sub presiunea că „trebuie” să ne găsim „partenerul perfect” – când, în realitate, partenerul perfect și relația perfectă nu există. Există, însă, relații stabile autentice, mature, pe care le clădim prin vulnerabilitate, implicare, dedicare, asumare – zi de zi.

Într-un context atât de amplu și cu atât de multe nuanțe, este firesc ca fiecare dintre noi să aibă propriile temeri și nevoi legate de angajament și de o relație stabilă. Cred că este esențial să ne explorăm aceste nevoi și să înțelegem ce anume este cu adevărat important pentru noi, ce anume ne dorim de la o relație, pentru a putea construi apoi, împreună cu celălalt, o astfel de relație.

Irina Ciureanu este mamă, psiholog și psihoterapeut cu multiple formari și specializări, precum și unul dintre puținii terapeuți AEDP (Accelerated Experiential Dynamic Psychotherapy) din țară, metodă care aduce împreună teoria emoțiilor și a atașamentului, cercetările neuroștiințifice și tehnicile de conectare la corp. În trecut, Irina a lucrat peste 15 ani în mediul corporate, ca psiholog de business și manager de resurse umane. Astăzi, ea își împărtășește perspectivele psihologice, idei din cărțile de specialitate pe care le citește, dar și opiniile personale, pe pagina sa de Facebook: „Mai multă psihologie”.

Foto deschidere – Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT

   

Care este secretul unei relații fericite. Ce spun psihoterapeuții Citește mai multe