Nu toate despărţirile au motive bine întemeiate sau chiar dacă au, situaţia se poate întoarce la 360 de grade oricând. Surpriză! Vrea să se întoarcă la tine!
Ce îi motivează pe bărbaţi să se întoarcă la iubite după ce le-au înşelat sau le-au părăsit din diverse motive? Gândindu-mă la asta, îmi cântă obsesiv în cap o melodie pe care, vreau nu vreau, o aud în jurul meu… ,,Please tell me why you say goodbye, and then you come back to me to love me high” (ceva de genul ba mă vrei, ba mă laşi şi când te întorci, ma iubeşti bine de tot).
Chiar aşa, de ce vrea să te iubească ,,bine de tot” după ce tocmai ţi-a spus adio? Ce se petrece în mintea lui?
Păi, te-a înşelat sau simte că relaţia nu mai merge şi crede că ştie foarte bine de ce a ales să pună punct relaţiei. Poate s-a gândit, a făcut calcule peste calcule sau chiar a fost o decizie impulsivă, ceea ce justifică mult mai bine dorinţa de a se întoarce la tine.
Sau, şi mai probabil, habar n-are faptul că multe relaţii au perioade bune şi proaste, că perioadele proaste pot dura chiar şi luni de zile şi asta nu înseamnă că trebuie sa închei totul, ci mai degrabă să continui mergând aşa pentru un timp, încet încet.
Nimic nu te poate asigura că nu te iubeşte. Nici măcar faptul că te-a înşelat, iar decizia de a vă despărţi, cu atât mai puţin. Poate că te iubeşte dar relaţia merge prost şi, cu un act de maxim curaj, a tras linie şi a spus ,, stop şi de la capăt”. Dar curajul ţine puţin în astfel de situaţii, până când ies la suprafaţă remuşcările, dubiile, sentimentele adevărate. Când se vede singur, fără tine, cu care să împartă plăceri comune, sărbători sau linişte în 2, curajul dispare. Remuşcările te fac să pui mâna pe telefon şi să repari ce mai poate fi reparat şi la fel se va întâmpla şi dacă tu îţi găseşti pe altcineva.
O situaţie în care te vrea din nou deşi a ales indirect să încheie relaţia, este atunci când te-a înşelat, dar a fost o aventură scurtă. În sufletul lui se dă războiul între ce este bine pentru el şi ce este bine pentru tine. Te vrea înapoi pentru că te iubeşte şi îi pare rău. Dacă merită, atunci chiar dă-i o şansă!
O poveste diferită dar care se lasă tot cu o împăcare neaşteptată este atunci când tu nu vrei nici în ruptul capului să fii singură, din diverse motive: orgoliu, teamă, obişnuinţă, dragoste. Întorci situaţia pe toate părţile, îţi acorzi (evident) mai mult credit, îl convingi că va fi altfel iar el se întoarce la tine. Simplu şi complicat în acelaşi timp, pentru că este cel mai riscant pentru tine: se va întoarce cât ai zice împăcare, însă va fi mult mai putin flexibil având în vedere că tu l-ai ,,chemat”, plus că o să îţi transformi viaţa într-o telenovelă.