Deşi jucăriile sexuale sunt un artificiu de dorit pentru cuplurile care vor să experimenteze sexual, se pare că unii bărbaţi nu sunt…
… la fel de încântaţi de jucăriile care aduc extra plăcere în pat!
De ce? Pentru că îşi simt masculinitatea ameninţată de obiecte care ar putea oricând să îi înlocuiască sau cel puţin, să îi ”completeze” în timpul sexului. Din fericire pentru multe femei, bărbaţii care gândesc aşa nu sunt foarte mulţi dar sunt totuşi suficienţi cât să aruncăm şi noi o privire asupra ”fenomenului”.
Scenariul lui
Dacă scoţi jucăriile sexuale la înaintare, mai ales vibratorul, tocmai i-ai spus indirect ” echipamentul tău natural nu e de ajuns pentru mine”. Şi sigur aşa o să se simtă mai ales dacă nu sunteţi împreună de mult timp şi nu s-a obişnuit cu preferinţele tale sexuale. Mai mult, s-ar putea chiar să se gândească dacă nu cumva vrei să faci pe stăpâna sexuală sau îţi plac practicile sadomasochiste şi vrei să încerci penetratorul chiar pe el.
Scenariul tău
Evident, tu ştii ce mesaj vrei să-i transmiţi. Şi chiar nu ai intenţia să îi critici mărimea sau aspectul bărbăţiei. Ce vrei să spui de fapt este ” hai să încingem atmosfera împreună”. Dar s-ar putea ca el să nu perceapă iniţiativa ta chiar aşa.
Ideea este că mulţi bărbaţi se întreabă, atunci când iubita lor are jucării sexuale, ce vor de fapt de la ei, la ce mai sunt buni. Unii înţeleg plăcerea partidelor de sex cu jucării sexuale, alţii o refuză. De ce? Află de mai jos motivele pentru care bărbaţii nu sunt de acord cu jucăriile sexuale şi cum poţi să schimbi asta.
Nesiguranţa
Destul de mulţi bărbaţi sunt sensibili când vine vorba de mărimea penisului şi mai ales, de cât de îndemânatici sunt cu el. Aşa că, introducerea în peisaj a jucăriei sexuale este privită ca o jignire adusă priceperii lui masculine şi ca o sursă de nesiguranţă. Întoarce situaţia în favoarea ta şi spune-i că îţi place cum este dotat dar că vrei să încercaţi împreună o experienţă şi mai intensă. Dacă nici aşa nu e convins, înseamnă că are destule frustrări de care n-o să scape curând.
Nu ştiu exact la ce să se aştepte
Majoritatea bărbaţilor înţeleg de ce o femeie alege o jucărie sexuală când vrea să se autosatisfacă dar sunt sceptici când se gândesc cum ar putea o astfel de jucărie să intensifice sexul în doi. Aşadar, rezolvă problema prin comunicare – spune-i sincer de ce îţi plac jucăriile erotice, cum obişnuieşti să le foloseşti şi cum plănuieşti să le foloseşti împreună cu el – ” Cu vibratorul îmi stimulez clitorisul în timp ce tu mă penetrezi de la spate. Vibraţiile ar trebui sa ajungă şi la testicule şi cred că o să-ţi placă. Ce zici, încercăm?”
Lipsa de comunicare
Să recunoaştem că nu toţi bărbaţii sunt intuitivi şi curajoşi în pat. În timp ce unii preferă să se avânte în adâncuri, alţii aleg să plutească pe lângă mal. Dacă ai un apetit sexual ridicat dar iubitul tău nu este la fel de entuziasmat, ar trebui să fie simplu – comunicaţi, vorbiţi deschis! Spune-i că nu vrei să foloseşti jucării sexuale extreme dar, s-ar putea să vrei să te stimuleze cu un penetrator sau să cumpere un inel vibrator pentru penis. Testează-l, observă-i reacţiile, mulaţi-vă unul după celălalt!
Iubitul tău este deschis la folosirea jucăriilor sexuale?
Foto: Shutterstock