Partida de sex s-a terminat şi el imediat şi-a luat „zborul”

.

Vă iubiţi la lumina lumânării, El e tandru, iar tu deja îţi imaginezi o poveste cu happy end, dar, după ce momentul intim ia sfârşit, te pupă, se îmbracă şi pleacă? Iată de ce nu rămân bărbaţii peste noapte şi cum ar trebui tu să reacţionezi!
Cred că ştii ce înseamnă o dimineaţă petrecută cu el, când nu vă cunoaşteţi prea bine: trezirea din somn, cu faţa puţin şifonată, conversaţia stângace de dinainte de a bea prima cafea, îmbrăţişările de tatonare, spre a descoperi dacă să le laşi să devină romantice, senzuale sau tandre, privi-rile aruncate pe furiş spre ceas, dacă este o zi de muncă. O dimineaţă petrecută împreună este mai intimă decât o noapte romantică. În lumina dimineţii, imperfecţiunile sar în ochi, hainele de seară sunt fie nepotrivite, fie sunt împrumutate şi străine, gesturile sunt stângace.

Teama de respingere

Teama ta de a nu fi respinsă anulează uşor această logică. Dacă tu sesizezi că el se grăbeşte să plece acasă după momentele de intimitate, te gândeşti mai degrabă că te foloseşte ca pe un obiect sexual şi nu doreşte să se implice emoţional în relaţia voastră. Dacă te simţi rănită când îţi imaginezi acest lucru, s-ar putea să fii convinsă de acest scenariu şi să nu mai ai răbdare să-l validezi. Comportamentul tău devine nepotrivit şi iraţional. Te îndepărtezi şi afişezi o faţă rece, să-i arăţi că nu-ţi pasă şi că te simţi foarte bine şi singură.
Această răceală îl va îndepărta pe bărbat şi îi va confirma şi lui un scenariu al respingerii, în care tu nu ţii la el cu adevărat, ci eşti egoistă şi te gândeşti doar la nevoile şi dorinţele tale. Devine alert şi suspicios, şi ca urmare cuvintele şi privirea lui vor părea mai reci, mai neatente.

Ai răbdare!

Chiar dacă te temi că plecarea lui bruscă arată că el nu te place la fel de mult cum îl placi tu pe el, este bine să ai răbdare şi să observi cum evoluează relaţia voastră, dacă se nasc între voi sentimente mai puternice şi constante decât dorinţele şi fanteziile romantice. Fiecare îşi doreşte în sinea sa ca partenerul abia întâlnit să fie „the one” şi fiecare – şi bărbatul, şi femeia – are o sumedenie de îndoieli şi temeri că acest lucru nu este posibil, şi că prinţul/prinţesa îşi va arăta în curând şi faţa mai întunecată. Răbdarea este o calitate de mare preţ.

Nu trage concluzii pripite!

Unul dintre principalele motive pentru care un bărbat preferă să plece să doarmă la el acasă, motiv care nu are legătură directă cu partenera actuală, este nevoia lui de a-şi păstra autonomia emoţională. Aşadar, dacă te afli în postura femeii care caută motivele plecării lui, gândeşte-te dacă nu cumva acest scop al lui era clar dinainte să te întâlnească pe tine. Puneţi întrebarea dacă el pare genul de bărbat care ştie exact la ce vârstă îşi doreşte să se aşeze la casa lui, să se cuminţească şi câţi copii vrea să facă. Până în momentul respectiv, s-a programat să se bucure de relaţii, să evite obligaţiile. Poţi învăţa să recunoşti acest fel de bărbaţi, astfel încât să nu cazi în capcana în care să crezi că e ceva în neregulă cu tine şi nu eşti suficient de bună pentru el.

Ce gen de bărbat e?

Comportamentul acestor bărbaţi este diferit în funcţie de moralitatea lor. Dacă acţionează conform principiului „scopul scuză mijloacele”, s-ar putea să asişti la o strategie de cucerire în care, ca un adevărat donjuan, el vrea să îţi arate că este fascinat de tine, aşa că îţi va şopti cât mai multe clişee romantice la ureche şi îţi va arunca multe priviri fierbinţi. Simţul măsurii este potrivit în aceste momente, să te readucă repede cu picioa-rele pe pământ. Dacă te ridică în slăvi ca pe o prinţesă şi îţi mărturiseşte după prima jumătate de oră că nu poate supravieţui fără tine, ia măsuri şi ascultă vocile critice ale emisferei tale stângi. Astfel de scenarii pot fi acceptate doar în comediile extrem de romantice.

Dacă face parte din categoria bărbaţilor cu principii, va miza pe sinceritate şi îţi va transmite că îşi doreşte o noapte pasională de iubire liberă, fără alte aşteptări, şi îşi va pune în acţiune tot şarmul disponibil şi toată puterea de convingere. În astfel de situaţii, gândeşte-te bine dacă te poţi mulţumi cu atât. Este adevărat că poţi alege să regreţi că ai făcut un lucru decât că nu l-ai făcut, şi să te laşi purtată de val. Este important să-ţi cunoşti limitele şi să ştii cât de mult o să te afec-teze negativ dispariţia lui din viaţa ta, la fel de fulgerătoare ca şi apariţia. Primele experienţe de acest gen pot fi interesante, însă repetarea lor te poate deprima după un timp. Poţi dezvolta un obicei din a încerca să-i cucereşti pe aceşti bărbaţi cu inima lăsată acasă, şi acest obicei seamănă cu fixarea unor scopuri imposibil de atins. S-ar putea să colecţionezi amintiri frumoase, însă asociate cu sentimentul eşecului. Îţi vei consolida astfel convingerea că nu meriţi să fii iubită aşa cum ai nevoie. Dacă este cazul tău, stai serios pe gânduri şi conştientizează faptul că aceşti bărbaţi au convingerile şi temerile lor şi evită să îţi propui să devii salvatorul lor, cel care are sarcina de a-i schimba.

Ţine de stilul lui de viaţă!

Dacă relaţia voastră durează de o vreme şi ai avut suficiente semnale că el ţine la tine, ia în calcul motive mai pragmatice. Aceste motive au legătură mai puţin cu relaţia care se dezvoltă între voi, şi mai mult cu stilul lui de viaţă. Adeseori, bărbatul se gândeşte că relaţia merge foarte bine şi se îndreaptă liniştit către casă, căci a doua zi pleacă devreme la birou şi preferă să se trezească în patul lui, să-şi bea cafeaua în linişte şi să-şi schimbe hainele. Dimineaţa, traficul poate să-l întârzie sau să-l indispună.  În plus, dacă are o şedinţă importantă a doua zi, are nevoie să se odihnească. Lângă tine nu ar putea dormi la fel de bine, pentru că se află într-o casă străină şi într-un pat străin. Este bine să laşi deopar-te scenariile şi să te focalizezi pe fapte.

Îl influenţează fostele relaţii

Comportamentul  lui poate fi cauzat de  problemele din relaţiile trecute, în special dacă se apropie sau deja a trecut de treizeci de ani. Dacă există un istoric în care el a fost dependent de partenera lui şi a suferit mult când au apărut probleme în cuplu, luându-i câţiva ani să pună capăt unei relaţii dificile, el va fi foarte atent în ce relaţie se implică, pentru a evita să repete greşelile trecutului. Dacă ştie despre el că are tendinţa de a se îndrăgosti prea repede şi de a deveni dependent de o femeie, va fi mai distant la începutul relaţiei. Înţeles corect, acest scenariu nu este atât de dăunător unei relaţii cum pare la prima vedere.
Femeilor nu le plac partenerii care devin sufocanţi şi le dezvăluie prea mult din preocupările lor. Le place mai degrabă să fie într-o relaţie cu un partener puternic şi îşi pierd respectul şi atracţia faţă de un bărbat supus. În acest caz, învaţă să-i respecţi dorinţa de autonomie şi chiar încearcă să o încurajezi. El are nevoie să o cunoască mai bine pe noua sa parteneră, şi nu să se arunce cu capul înainte. El se simte protejat dacă are senzaţia că se poate retrage din relaţie fără drame mari.
Foto: Shutterstock

Ultima modificare ianuarie 17, 2015 12:19 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale