De ce nu trebuie să te compari niciodată cu fosta lui

.

Fosta lui te bântuie zilnic, sau chiar el vorbeşte prea des despre momentele fericite petrecute cu ea, în trecut? Vezi de ce nu trebuie să te compari niciodată cu fosta lui.
 
Întrebări nocive
Totul începe de la întrebările cu care te autosabotezi: oare de ce toate fostele lui au sânii mai mari ca ai mei, fosta lui este foarte frumoasă, oare îşi mai vorbesc din când în când, oare ce a văzut la tipa aia, nu se potrivesc deloc, vreau neapărat să văd măcar o poză de-a ei, să ştiu şi eu cu ce am de-a face?
Toate aceste întrebări care te rod îţi fac rău şi îţi erodează şi mai tare încrederea în tine şi în el şi relaţia voastră.
Singurul lucru pe care îl obţii după ce începi o astfel de investigaţie şi comparaţie este să aduci în relaţie zeci de probleme inexistente până atunci. Dacă vă înţelegeţi bine şi el nu mneţionează trecutul, de ce ai vrea să deschizi o uşă care nu se va putea închide la loc?
Cine este mai important în viaţa lui?
Răspunsul la această întrebare este unul singur: eşti pe primul loc, altfel ar fi cu ea şi nu cu tine. Nu te mai gândi că ea avea sâni mai mari, facultate şi maşină, sau o familie cu care el se înţelegea bine.
Astfel de comparaţii te fac să te simţi mai frustrată, mai neimportantă în ochii lui şi mai nervoasă. O schimbare treptată în comportament nu va face decât să vă afecteze în rău relaţia.
Nu trebuie să ştii neapărat de ce s-au despărţit
Poate că ea l-a înşelat, poate că el se gândea deja la tine, poate că se certau foarte urât, dar toate astea sunt probleme din trecut, între doi oameni care aveau o anumită dinamică. El poate s-a schimbat, sau se raportează la tine cu totul altfel, deci e irelevant ce făcea când era cu ea, având un trecut şi experienţe împreună.
Mai bine te concentrezi să fii o parteneră bună pentru el acum, fără să te mai gândeşti la trecut.
Nu se va gândi la ea când e în pat cu tine
Oricât te-ai stresa tu dspre stilul tău clasic sau pasiv în pat, nu trebuie să te frământe ce făcea el cu fosta.
Faptul că s-a despărţit de ea, sau că pur şi simplu nu mai sunt împreună acum înseamnă inclusiv că sexul cu tine îi place foarte mult
Nu te mai stresa că poate ea avea performanţe memorabile. Chiar dacă ar fi aşa, el încă este cu tine şi se culcă cu tine şi poate că aşa îi place acum. De ce să strici o chimie şi o relaţie frumoasă, pentru nişte temeri legate de trecutul îndepărtat?
Sursa foto triunghi amoros: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton