De ce el? De ce ea?

.

Este titlul unei carti interesante care vrea sa gaseasca raspunsul la intrebarea: „Noi de ce ne-am ales unul pe celalalt?” Tu imi vei spune ca stii cum sta treaba cu atractia dintre doi oameni…
E simplu: contrariile se atrag! Atunci cum se face ca exista si cupluri care par a fi mai degraba frati gemeni?… Mai tii minte scanteia care declanseaza totul? Prima privire care ti-a inmuiat genunchii, prima atingere care ti-a ajuns pana in inima, primul sarut care te-a facut sa oftezi „ah, el e Cel-Pe-Care-il-Asteptam!”

Cum de l-ai ales pe el si nu pe amicul lui mai chipes, sau mai guraliv, sau mai…? Cele doua autoare, Monique Fradot si Daniele Chines au un raspuns, foarte profund si nuantat. Insa cartea lor iti ofera mai mult decat un raspuns. Gasesti si o reteta care te ajuta sa faci fata micilor (sau marilor) probleme care sacaie orice cuplu.

Stramosii ne dicteaza pasii


Autoarele, psihoterapeuti cu experienta in psihologia cuplului si a familiei, iti prezinta povestile mai multor cupluri. Problemele acestora sunt banale, la prima vedere, dar duc la catastrofe: lipsa de comunicare, viata sexuala nesatisfacatoare, infidelitate, stres etc. Cei doai ajung, inevitabil, sa se instraineze. Scopul celor doi psihoterapeuti este sa ii ajute sa se regaseasca. Si nu este deloc usor.

Ele cred ca problemele oricarui cuplu au prea putin de-a-face cu perechea in sine, cat au cu bagajul genetic de emotii pe care il primesc de la parinti si bunici. Tendinta de a repeta modelul parental cu care ne-am obisnuit din copilarie e mai tare decat orice alta motivatie ne-ar putea tine impreuna. Din pacate, de multe ori respectivul model este nefericit. Iar asta inseamna replicarea acelei nefericiri, daca nu hotarasti cumva sa rupi conditionarile si sa iubesti liber!

Povestea unui cuplu


Ai zice ca o bunica nefericita in dragoste, obligata sa se casatoreasca cu altcineva decat alesul inimii ei n-are cum sa te influenteze pe tine astazi. Daca le credem pe Chines si Fradot insa, totul are legatura cu tot. Mama care si-a copiat propria mama in atitudinea ostila fata de sot, desi ei nu i l-a impus nimeni.

Si copila de azi care va fi atrasa de barbati insensibili langa care i se pare normal sa fie nefericita. Doar asa a vazut acasa, in copilarie. Un barbat iubitor, dispus sa o asculte sau sa o ajute nici macar nu i se pare sexy. In timp ce un dur (ajuns asa din cauza propriilor sale modele parentale) o sa fie, in ochii ei, irezistibil!

Cazurile descrise in fiecare dintre capitole te vor pune pe ganduri si te vor convinge ca solutia multor impasuri in cuplu are legatura cu constientizarea modelelor sau obisnuintelor subconstiente si eliberarea, constienta, de sub dominatia lor.

In loc de concluzie


Daca nu te lamuresc exemplele din carte cu privire la incarcatura emotionala care te ghideaza pe tine in prezent, fii fara grija! Autoarele iti pun la dispozitie si doua exercitii terapeutice de facut acasa impreuna cu iubitul, care va vor ajuta sa depistati singuri in ce masura trecutul nu va lasa se evoluati in cuplu.

Poti ajunge astfel sa iti cunosti mai bine partenerul, dar si pe tine insati, si veti putea renaste impreuna. Cu un trecut „curat”, veti gasi adevaratul raspuns la necunoscuta: „De ce ne-am ales?” si veti incepe sa claditi de acum inainte…

Foto: Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton