Te-ai ales până acum cu inima rănită? Cel mai probabil ai jucat după reguli, ai crezut în bunele intenţii ale celui de lângă tine şi ai închis ochii atunci când trebuia...... să îi ţii larg deschişi.În general ne încadrăm în una dintre cele două tabere: "Nu-ţi construi fericirea pe nefericirea altuia" şi "În dragoste şi război totul e permis". Alegând o tabără, automat te supui unor riscuri şi unor suferinţe. Dacă înveţi cum să îmbini cele două zicale şi moduri de gândire ai infinit mai multe şanse să-ţi găseşti fericirea lângă persoana potrivită. Trei vedete recunoscute ca fiind adevărate frângătoare de inimi, s-au pus pe sine pe primul plan, dar nu şi-au pierdut integritatea. Într-un final au ajuns unde şi-au dorit. Iată ce poţi învăţa de la fiecare:Fii selectivă, chiar dacă frângi câteva inimi.. sau orgolii!Jennifer Lopez a frânt inimi după inimi, dacă ţinem cont de cele două căsnicii eşuate şi de alte câteva relaţii terminate subit. Dacă l-a înlocuit pe primul soţ cu mult mai celebrul rapper P. Diddy, "Jenny from the block" a păşit, mai apoi, la altar alături de unul dintre dansatorii care o însoţeau în turnee. L-a părăsit însă şi pe el şi l-a înlocuit cu frumuşelul actor Ben Affleck. Nici el nu a stat mult timp la braţul divei. Deşi Jennifer Lopez părea la începutul anului 2004 că învârteşte bărbaţii pe deget după bunul plac, poate dintr-un exces de perfecţionism, ori labilitate emoţională, iată că din luna iunie a anului 2004 şi până în prezent cântăreaţa are o căsnicie trainică alături de Marc Anthony. Cei doi s-au căsătorit la doar patru zile după divorţul lui de fosta soţie. Aşadar, da, poate că Jennnifer Lopez a avut standarde înalte, dar, într-un final a obţinut ceea ce şi-a dorit, reuşind să câştige iubirea unui bărbat, teoretic, în doar patru zile... Învitaţii la nunta celor doi nici măcar nu ştiau că vor asista la o nuntă, aşa că au avut parte de o mare surpriză!Citeşte continuarea pe pagina următoare!Poţi flirta, dar nu face niciun pas până nu este singur!Am fi putut da o mulţime de exemple de vedete care au suflat iubitul alteia, jucând temporar rolul de cealaltă femeie. Mila Kunis ar putea fi teoretic un exemplu, doar că actriţa a acţionat cu mult stil. În urmă cu câteva luni, pe când filma alături de Justin Timberlake pelicula "Friends with benefits", atât Mila, cât şi Justin erau implicaţi în relaţii serioase. Bliţurile paparazzilor s-au aprins însă, destul de recent la o petrecere, ocazie cu care cei doi s-au apropiat destul de tare. Se pare că Justin devenea foarte încordat atunci când Mila vorbea şi cu alţi bărbaţi prezenţi la eveniment şi căuta să fie cât mai mult în compania ei. Încă de pe vremea când filmau împreună cei prezenţi pe platou au remarcat o scânteie între cei doi. Şi cum ambii au anunţat că şi-au încheiat relaţiile cu Jessica Biel şi Macaulay Culkin, acum drumul e liber. Actriţa a avut suficient timp să-l cucerească pe colegul ei de platou, dar fără să facă vreun pas greşit. Alege în primul rând ceea ce este mai bine pentru tine!În cazul în care nu ştiai actriţa Olivia Wilde tocmai a divorţat de soţul ei, Tao Ruspoli, după opt ani de căsnicie. Află că soţul este un prinţ italian, implicat şi el în industria filmului şi a convins-o pe Olivia să păşească la altar chiar la vârsta de 18 ani. Cei doi s-au căsătorit într-un autobuz şi au locuit câteva luni în el, ducând o existenţă "hippiotă", declara ea.Totuşi, multe s-au schimbat în viaţa Oliviei Wilde în ultimii ani. Succesul şi faima şi-au pus amprenta asupra dinamicii în cuplu. Atât aspiraţiile, cât şi stilul ei de viaţă s-au schimbat, iar acesta poate fi un motiv justificat al despărţirii. Actriţa a declarat că a încercat timp de o vreme să salveze relaţia, dar nu a reuşit, moment în care a pus punct. Cu alte cuvinte, Olivia Wilde şi-a luat viaţa în propriile mâini, a conştientizat schimbările de-a lungul anilor şi a pus punct unei căsnicii care nu mai era ca la început.Foto: Hepta, Northfoto