Ar trebui sa fie placere, dar tu simţi doar durere în timpul sexului? Nu e cazul sa te simţi vinovata şi nu
e nevoie sa rabzi în tacere, dar nici sa pui punct vieţii sexuale. Afla de la specialist ce este de facut.
Exista cazuri speciale (cum ar fi sarcina sau alaptarea) în care usca ciunea vaginala, normala în aceasta perioada, poate pro vo ca dureri în cazul actului sexual. Daca nu e vorba de asa ce va, atunci trebuie sa gaseşti motivul şi sa-l înlaturi. „Cauzele pot fi multiple, de aceea consul tarea unui specialist este recomandata pentru o diagnosticare corecta”, spune sexologul Valentin Pescaru.
Posibile cauze ale durerii în timpul sexului
Conform specialistului, cele mai întâlnite probleme sunt:
– vaginismul, care se caracterizează prin imposibilitatea efectuării actului sexual din cauza sensibilităţii crescute a zonei de intrare în organele genitale femeieşti; în această situaţie, contactul este aproape imposibil;
– dispareunia, care se manifestă prin dureri locale sau provocate de actul sexual; acesta este posibil, dar provoacă imediat dureri. Cele două situaţii au şi ele cauze multiple: deficienţe în educaţia sexuală (actul sexual a fost prezentat ca fiind dureros, periculos, neplăcut);
– contacte sexuale nereuşite repetate (dureroase, violente, agresive) la începutul vieţii sexuale;
– teama crescută;
– frica de partener;
– preludiul insuficient;
– teama de sarcină etc.
Probleme medicale şi psihologicecare dau dureri în timpul sexului
„Mai există şi cauze medicale: infecţii, ciuperci, edeme sau alte leziuni ale zonei genitale prezente sau trecute şi netratate corespunzător şi care au sensibilizat zona, herpes, alergii (la spermă, la produse din prezervative etc.), cicatrice în urma unor infecţii sau operaţii chirurgicale, după naştere, tulburări endocrine sau ale unor glande locale, lipsa sau insuficienţa lubrifierii etc.”, remarcă Valentin Pescaru.
„În plus, ţine cont şi de faptul că utilizarea îndelungată a tampoanelor interne, a unor soluţii de spălare de slabă calitate, purtarea lenjeriei din material sintetic – toate acestea pot produce iritaţii. În cazul în care partenerul îţi propune jocuri sexuale dureroase pentru tine, refuză-l şi propune-i ceva ce îţi face şi ţie plăcere”, te îndeamnă specialistul. Nu îţi face griji că te va părăsi sau înşela dacă faci asta. Explică-i ce simţi şi, dacă ţine la tine, sigur te va înţelege. În plus, o relaţie tensionată va duce şi la probleme sexuale. Ar trebui ca întâi să vă rezolvaţi conflictele. Mulţi cred că o viaţă intimă reuşită rezolvă orice, observă sexologul, dar situaţia este de fapt inversă. Armonia în cuplu duce şi la înţelegere în plan sexual.