Cum te dai de gol că tocmai ai făcut sex

.

Ştiai că poţi distinge cu precizie de 81% femeile care au orgasme vaginale de cele care nu au, în funcţie de cum păşesc? Reprezentantele sexului frumos care…
… au frecvent orgasme vaginale au un stil diferit de a merge, cu rotiri mai accentuate de şold şi paşi mai mari. Acest studiu i-a impulsionat pe sexologi să găsească şi alte indicii sexuale, doar uitându-se la o persoană. Astfel, s-a ajuns la concluzia că sexul lasă urme…

Iată ce fel de semnale transmiţi fără să îţi dai seama, care te pot da de gol că tocmai ai făcut sex:

Eşti îmbujorată şi tenul îţi străluceşte

Este dovedit ştiinţific că timp de câteva ore după sex vei avea o strălucire aparte. Sexul te face mai frumoasă! Dacă uneori faci dragoste dimineaţa cu iubitul tău, la serviciu colegele tale vor remarca faptul că tenul tău este mai fresh ca de obicei şi te vor întreba dacă ţi-ai schimbat cumva fondul de ten, iar tu vei răspunde mirată că nu…

Îţi zâmbesc… ochii

Dacă eşti atentă, vei remarca faptul că unele persoane par fericite, chiar dacă au o mimică serioasă. Secretul stă în privire. În cazul în care te-ai bucurat de un orgasm de zile mari, ochii tăi vor fi mai expresivi ca de obicei şi ceilalţi vor sesiza că eşti bine dispusă, chiar dacă nu zâmbeşti.

Visezi cu ochii deschişi

Partidele de sex foarte fierbinţi, care ne stimulează vizual, reuşesc să ne rămână mult timp în memorie. Este posibil ca partida ce a avut loc cu o seară în urmă să te bântuie a doua zi cu imagini erotice care îţi vin în minte şi care te fac… să te uiţi într-un punct fix şi să zâmbeşti.

Optimism la cote maxime

Dacă aduci cafele colegelor, râzi şi le complimentezi, când, de obicei, stai în banca ta, normal că se vor întreba ce ai păţit. Şi vor găsi răspunsul destul de repede! Totodată, dacă rămâi calmă în cele mai stresante situaţii şi pare că nimic nu-ţi poate umbri seninătatea, iarăşi, este semn clar că ţi-ai luat porţia de endorfine.

Vânătăi de bună purtare

În cazul în care apari în public cu vănătăi pe braţe şi picioare, plus binecunoscuta roşeaţă de pe gât, fii sigură că toată lumea va ştii ce viaţă sexuală fantastică ai!

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton