Cum stai cu dragostea? 5 semne care îţi spun că nu te mai iubeşte

.

Mă iubeşte, nu mă mai iubeşte. Nu este cazul să recurgi la vechiul joc cu petale de trandafir ca să afli dacă partenerul tău mai simte ceva pentru tine. Iată câteva „simptome” care îţi vor spune clar…

Ai devenit „invizibilă”

De ceva timp, deşi trăiţi împreună, se comportă ca un străin. Este rece şi distant faţă de tine, iar tu te simţi de parcă ai fi invizibilă. Dacă nu l-ai întreba de vorbă, ar fi în stare să nu comunice cu tine zile întregi. Cât despre ieşiri în oraş sau seri romantice, nici nu mai poate fi vorba. De câte ori îi propui aşa ceva, răspunsul lui este invariabil: este obosit sau nu are timp. Este clar, s-a plictisit de tine!

Nu mai are chef de sex

A trecut o săptămână, două, chiar o lună iar tu nu ai parte de nici un fel de „acţiune”. Iar scuzele lui par cusute cu aţă albă: ba e obosit şi nu are chef, ba adoarme înainte ca tu să-ţi faci ritualul de înfrumuseţare. Iar dacă eşti suspicioasă şi îl întrebi dacă nu cumva are pe alta, devine şi mai irascibil. O femeie îşi dă seama foarte repede dacă partenerul ei mai este atras de ea. Aşa că ascultă-ţi instinctul şi convoacă-l la o discuţie serioasă.

Nu-ţi răspunde la „te iubesc”

Dacă înainte vă întreceaţi în declaraţii de dragoste, acum doar tu mai rosteşti cuvintele magice „te iubesc”. Iar reacţia lui nu este deloc măgulitoare. Ba îţi răspunde cu o mângâiere, ba rosteşte un „şi eu” rapid, fără să te privească. Sau, şi mai grav, îţi spune, sec, „mulţumesc”. Acesta nu este cu siguranţă un semn bun.
Vezi mai multe pe pagina următoare!

Ultima modificare mai 1, 2017 11:50 am

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale