Cine spune că este mai uşor să fii cea care iniţiază despărţirea decât cea care este părăsită înseamnă că nu a fost nevoit vreodată să frângă inima cuiva.
Nu toate relaţiile se termină din motive evidente, precum infidelitatea. Te-a înşelat? Atunci sigur că îi vei da papucii fără ezitări sau consideraţii faţă de sentimentele sale. Ce te faci însă atunci când el nu a greşit cu ceva anume şi nu ai un motiv frapant de despărţire? Dacă simţi că nu îl mai doreşti, iar dragostea s-a transformat mai degrabă în prietenie este mult mai greu să-i spui că vrei să ieşi din relaţia cu el.
Deşi ai intenţii bune, poţi pica în câteva capcane şi poţi transforma despărţirea într-o experienţă excesiv de dureroasă pentru amândoi.
Iată câteva sfaturi menite să te ferească de capcanele despărţirii pentru a proteja cât mai eficient sentimentele amândurora!
1. Chiar dacă nu îl mai vrei ca iubit în viaţa ta nu înseamnă că nu îl mai iubeşti. El este omul care ţi-a dăruit clipe de vis şi cu care poate chiar îţi imaginai tot viitorul. Fii pregătită sufleteşte pentru acest pas. În momentul în care iubitul tău îţi va spune că este şocat şi că nu ştie cum să trăiască fără tine, vei simţi imboldul de a-l lua în braţe şi de a-l consola. Poţi ajunge chiar să crezi că te-ai pripit cu despărţirea şi vei fi tentată să îi mai acorzi o şansă.
În aceste momente trebuie să analizezi foarte clar ce simţi pentru el şi să nu îi dai speranţe false. Gândeşte-te ce îţi provoacă imaginea lui gol sub duş sau o cină romantică în doi. Nu poţi fi cu cineva care nu trezeşte nimic în tine. Dacă îl priveşti ca pe un bun prieten, ba mai mult, te simţi isipitită să cunoşti alţi bărbaţi, nu poţi lăsa compasiunea să te ţină legată într-o relaţie a cărei bază a dispărut.
Aşadar, rămâi tare pe poziţii atunci când el reacţionează vehement la despărţire.
2. Iubitul tău poată să nu aibă însă o reacţie atât de înduioşătoare. Dimpotrivă. Te poţi trezi sub o ploaie de acuze precum că îl înşeli, sau eşti laşă şi alegi calea uşoară în loc să te străduieşti să repari ceea ce s-a rupt în relaţia voastră. Acuzele de acest gen din partea celui care ar trebui să te cunoască, îţi zici, nu îţi pică prea bine la inimă. Dar trebuie să te gândeşti că tu îi provoci lui un şoc mai mare. Aşa că nu are sens să îi întorci reproşurile cu altele la adresa lui. Poţi fi tentată să te justifici într-un mod agresiv faţă de el pentru că te simţi vinovată că îi provoci o asemenea suferinţă.
De multe ori, atunci când ne simţim cu musca pe căciulă încercăm să minimalizăm remuşcările cu o atitudine defensivă. Decât să îi spui că el te-a provocat să greşeşti (lucru care poate e sau poate nu este adevărat), mai bine îţi asumi tot ceea ce îi spui şi primeşti reproşurile cu capul sus. Recunoaşte-ţi partea de vină, fără să menţionezi care este partea lui de vină. Când se va linişti fii sigură că îşi va da seama singur unde a greşit.
Aşadar, asumă-ţi responsabilitatea şi lasă-l pe el (dacă vrea) să şi-o asume pe a lui.
3. Deşi poate ştii deja că nu trebuie să te desparţi la telefon sau pe mess, este indicat să nu o faci nici la unul dintre voi acasă. Imaginează-ţi cum se va simţi când trebuie să plece după ce ai terminat-o cu el. La fel, la el acasă nu este un teren sigur pentru tine. Alege un loc public, liniştit, un loc neutru din care amândoi să vă puteţi retrage cu graţie.
4. Ai grijă şi la exprimare. Iubitul tău poate înţelege că ai nevoie doar de o pauză, când tu de fapt vrei o despărţire totală. Spune-i că nu vei mai putea să îi fi vreodată mai mult de o prietenă, dar că îl înţelegi dacă el nu poate fi doar amicul tău.
Mai apoi, nu îl căuta, lasă-l să îşi revină. Un telefon de la tine îi va provoca palpitaţii, întrezărind o şansă cât de mică de împăcare de vreme ce l-ai căutat. Aşteaptă o ocazie prielnică, precum ziua lui, asta dacă vrei cu adevărat să ţineţi legătura.
Nu te simţi indignată, dacă el preferă să nu mai audă de tine, chiar dacă aţi fost mult timp împreună. Pentru el, până acum două secunde erai iubita lui şi nu te poate coborî direct la rangul de prietenă sau ridica la rangul de prietenă imediat după despărţire. Oferă-i timp să se acomodeze cu noua lui viaţă, fără tine în ea, şi poate, mai târziu, îşi va dori să fiţi prieteni.
Foto: Shutterstock