Ce aşteaptă copilul de la tată? În primul rând, vrea să-i simtă prezenţa activă. Şi mai doreşte să-i fie prieten. Să-l înţeleagă. Să-l ajute. Să-l sfătuiască. Să-i dea responsabilităţi, să-l înveţe regulile, fără să-l certe. Uneori, să-l pedepsească, fără a fi dur. Pe scurt: să-l iubească
Este ştiut că femeile au instinct matern şi nu le vine greu să fie mame. Bărbaţii, însă, trebuie să înveţe să devină taţi. Pentru mulţi dintre ei, este un drum anevoios.
A fi tată: o schimbare radicală şi deconcertantă
Să luăm un bărbat obişnuit. A priori, el nu este împotriva ideii de a avea un copil, din diverse raţiuni. Dar ştie el exact ce-l aşteaptă din ziua în care, emoţionat nevoie-mare, îşi ia copilul în braţe pentru prima oară? Odinioară, totul era simplu: femeile se ocupau de tot ce însemna educaţia şi viaţa zilnică a copiilor. Bărbatul mergea la muncă şi aducea bani în casă.
Nu i se cerea să aibă cu progenitura o altă relaţie decât aceea de a-i asigura hrana şi de a-i da un nume. De la bărbatul de astăzi se aşteaptă mai mult, dar el nu prea ştie cum să procedeze pentru a avea o relaţie adevărată şi profundă cu propriul copil. În ziua când copilul se naşte, el descoperă brusc ce responsabilitate şi-a asumat pentru cel puţin 20 de ani, 24 de ore din 24.
Şi este puţin intimidat de copilul pe care-l ţine în braţe pentru prima oară. Mai degrabă deconcertat. Tatăl preferă să lase frâiele îngrijirii bebeluşului în mâinile mamei, el simţindu-se un fel de aghiotant al ei. Unii psihologi susţin că tatăl este astfel pus în pericol de copil.
Bărbatul, în pericol în faţa copilului?
E o prostie! Cum să fie în pericol? Şi totuşi, da. În pericol de a fi pus în inferioritate. El nu mai are ocazia de a-şi arăta forţa, de a-şi dovedi virilitatea: cu un copil te porţi altfel decât cu restul societăţii. Or, fiinţa micuţă se arată total indiferentă la manifestările de putere. Şi iată-l pe proaspătul nostru tată lipsit de reperele sale, descumpănit. Şi atunci alege să se comporte ca şi cum, în fond, copilul nu-l interesează.
Tratează totul de sus, cu un anume dispreţ… dar care nu este altceva decât teama de a se afla în afara acţiunii. Pierzându-şi reperele obişnuite, tatăl se simte puţin dezarmat. El şi copilul nu se înţeleg. Şi comunicarea tată-copil se face în majoritatea cazurilor prin intermediul mamei.
Un bărbat devine tată în felul său
După naştere, alăptat, nopţi nedormite, biberoane… Toate preocupările, toate gesturile mamei sunt pentru micuţ. Tatăl se simte exclus, de parcă nu ar mai face parte din viaţa lor. Otânără mamă trebuie să înţeleagă că un bărbat devine tată în felul său. Depinde de ea să-l ajute să-şi găsească locul. Iar bebeluşul se obişnuieşte foarte uşor cu stângăciile tatălui. Mirosul, vocea, felul în care un bărbat ţine în braţe un copil sunt diferite şi îi oferă micuţului o nouă deschidere spre lume.
În felul acesta, copilul învaţă să-şi deosebească părinţii. Dacă tatăl e reticent, partenera trebuie să-l implice progresiv, explicându-i cum să procedeze. Sigur, sunt bărbaţi care se apropie mai greu. Dar nu trebuie să disperaţi: copilul va găsi rapid drumul spre inima tatălui.
Pledoarie pentru «dădăcit»
Singurul mijloc pentru taţi de a-şi ocupa locul ce le revine este cel de a nu se retrage în faţa mamelor, sub pretextul că ele s-ar pricepe mai bine decât ei pentru a se ocupa de bebeluşi şi că „dădăceala” e lipsită de virilitate. Toată dificultatea masculină de a se integra în universul bebeluşilor constă în teama lor de a fi asimilaţi unei mame.
Normal: văzându-se dădăcit aproape exclusiv de mamă, copilul trage concluzia că îngrijirile fac parte din rolul feminin. În realitate, psihologii susţin cu tărie: un tată care îşi dădăceşte copilul joacă un rol masculin şi nu feminin.
Foto: Hepta