Cum îţi faci relaţia la distanţă să meargă

.

Să păstrezi o relaţie de cuplu chiar şi când distanţa nu este implicată, este destul de greu. Trebuie să depuneţi eforturi amândoi ca totul să meargă bine. Dar când mai aveţi şi sute sau mii de kilometri între voi, totul devine mai complicat. Uite cum poţi păstra o relaţie la distanţă, fără să vă îndepărtaţi unul de celălalt şi emoţional:

Cât de angajaţi sunteţi în relaţie?

Ştii şi tu că atunci când trebuie să pleci, iar el rămâne, vă asumaţi un risc şi faceţi sacrificii enorme. Dar acestea nu mai contează atât de mult dacă ştiţi că aveţi un viitor împreună, însă înainte să vă spuneţi „pa”, trebuie să stabiliţi câteva reguli de bază, care să vă ajute pe amândoi. În primul rând trebuie să discutaţi liber dacă relaţia rămâne monogamă sau vă permiteţi să întâlniţi şi alte persoane în timpul în care trăiţi separat. Aşa puteţi evita geloziile, certurile şi chiar despărţirea, însă nu uitaţi că sinceritatea trebuie să fie de căpătâi în relaţia voastră.

Onestitatea şi secretele

Că tot am menţionat mai sus de sinceritate, trebuie să fiţi şi oneşti atunci când discutaţi despre voi, despre relaţia voastră şi situaţia în care vă aflaţi împreună. Trebuie să îi vorbeşti partenerului tău despre toate temerile pe care le simţi pentru că eşti atât de departe, iar el ar trebui să facă acelaşi lucru, astfel puteţi găsi împreună soluţiile. De asemenea, specialiştii recomandă să nu ieşi cu o singură persoană mereu, pentru că întotdeauna vor exista tentaţii – preferabil este să ieşi cu cât mai multe grupuri.

Surprize plăcute

Atunci când întreţineţi o relaţie la distanţă, este important să vă faceţi o rutină, de exemplu anumite ore stabilite când voribiţi la telefon sau pe Internet. Dar pe lângă rutină, mai există şi surprizele plăcute: sună-l când nu se aşteaptă şi spune-i că îţi lipseşte sau seara înainte de culcare începe o discuţie care să ducă la sex prin telefon. De asemenea, strânge bani ori de câte ori ai ocazia, pentru că o vizită neaşteptată este cea mai frumoasă surpriză pe care i-o poţi face iubitului tău.
Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton