Cum comunică bebeluşul cu tine

.

Plâng, scâncesc, chicotesc sau oftează. Bebeluşii încep să comunice cu tine cu mult înainte de a articula primul cuvânt. Depinde doar de tine să înţelegi mesajul din spatele sunetelor…
… scoase de bebeluşul tău în timp ce se uită la tine cu ochii mari şi stăruitori.

„Bebeluşii sunt fiinţe foarte sociabile. Emiterea diverselor sunete, pe lângă plâns, reprezintă modul lor de a comunica cu tine şi de a-ţi spune ce îşi doresc şi au nevoie”, spune Prachi Shah, medic pediatru.

Totodată, aceste sunete denotă faptul că micuţul tău îşi pregăteşte „armele” de care are nevoie pentru a rosti primul cuvânt şi pentru a începe comunicarea verbală obişnuită.

În primul an de viaţă bebeluşul scoate sunete drăgălaşe sau de-a dreptul ciudate. Decodifică ce vrea să-ţi comunice bebeluşul tău!

Ţipăt scurt şi ascuţit

Acest sunet înalt şi de scurtă durată îţi atrage atenţia imediat. Dacă bebeluşul tău scoate acest sunet înseamnă că este încântat, de exemplu când te joci cu el şi încerci să-l surprinzi cu feţe care de care mai amuzante. În cazul în care sunetul se repetă la intervale foarte scurte de timp verifică dacă nu cumva micuţul tău are vreun disconfort.

Dacă îl vezi că emite sunetul în timp ce te joci cu el, nu trebuie să îl imiţi, pentru a-l distra mai tare. În schimb, poţi comunica direct cu el: „Chiar îţi place când fac balonaşe din spumă!”. Bebeluşul nu va înţelege sensul exact al propoziţiei, dar va primi un feedback consistent din tonul pe care îl foloseşti şi expresia facială ce însoţeşte exclamaţia.

Cel puţin, Shah declară că acest schimb de replici, bebeluşul-sunete, iar tu- enunţuri, este cel mai indicat în dezvoltarea abilităţilor de comunicare ale bebeluşului. Folosind vocabularul ca răspuns al suntelor aparent inteligibile emise de bebeluş, îl ajuţi pe acesta să reţine anumite cuvinte pe care le poate asocia cu anumite sentimente, remarcând şi diverse ritmuri ale unei conversaţii.

Mormăit sau grohăit

Poţi auzi acest sunet ce seamănă cu un râgâit, în mod involuntar, atunci când de vină este stomacul. Alteori, acest mormăit denotă faptul că micuţul are o nemulţumire sau este de-a dreptul plictisit.

Odată cu înaintarea în vârstă, spre sfârşitul primului an de viaţă, bebeluşul mormăie atunci când are o nevoie sau o dorinţă pe care nu o poate exprima încă în cuvinte”, explică doctorul Roberta Golinkoff.

Dacă micuţul tău remarcă faptul că răspunzi cererilor sale, va pune semnul egal între limbaj şi acţiune.

Mârâit

În primele şase luni de viaţă mulţi bebeluşi scot acest sunet ce seamănă cu un mărâit. La început, sunetul este un reflex, ca şi plânsul. Un bebeluş va începe însă să emită mârâitul respectiv în mod intenţionat vrând să-ţi comunice un disconfort sau o neplăcere, cum ar fi prea multe sărutări pe obrăjori.

Alteori, bebeluşului pur şi simplu îi place senzaţia pe care o simte la nivelul gâtului atunci când „mârâie”, spune doctorul Diane Paul.

Chicoteli

La vârsta de patru luni micuţul începe să chicotească sau să râdă de-a dreptul. Iniaţial chicotelile reprezintă un răspuns fizic la ceva ce faci tu, cum ar fi gâdilatul sau suflarea aerului pe burtica lui.

Mai apoi chicotelile apar în urma unor stimuli externi, cum ar fi reacţia ta atunci când micuţul aruncă biberonul pe jos. În acest moment bebeluşul începe să-şi dezvolte simţul umorului.

Specialiştii îţi recomandă să-i dai motive de râs micuţului tău, chiar dacă faci lucruri caraghioase. Încurajează-i râsul cu replici pe măsură.

Oftat

Bebeluşul începe să ofteze la numai câteva săptămâni de viaţă pentru că îi place atât senzaţia cât şi reacţia ta afectuoasă. Oftatul bebeluşului este foarte util. Îl relaxează pe bebeluş şi te anunţă pe tine că acesta este mulţumit.

„Ba-ba”, „Buh-buh”

Între patru şi şase luni bebeluşul începe să emită sunete, precum cele de mai sus, care, aproape te fac să sari în sus de bucurie crezând că micuţul a rostit primul său cuvânt.

Bebeluşii încep cu cele mai uşoare litere de pronunţat: „p”, „b” şi „m”, spune Diane Paul. Astfel, vei auzi din gura lui multe silabe ce încep cu aceste litere şi care preced rostirea primului său cuvânt.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton