Deşi unii susţin că acest proverb este adevărat, noi vă spunem contrariul.
Violenţa, fie ea fizică sau psihică, transformă un copil normal într-un om frustrat, care va apela şi el la violenţă, pentru a-şi rezolva problemele.
Este suficient că trăim într-o societate în care întâlnim abuzul fizic la tot pasul. Îl vedem pe străzi, auzim despre el la radio şi ne este explicat în detalii la ştiri sau în filme. Faptul că tu ai putea fi de acord cu proverbul din titlu îl determină pe cel mic să creadă că este bine să îşi lovească colegii de clasă, prietenii de la bloc sau, cine ştie, chiar părinţii.
“O palmă nu-l omoară”
Aceasta este părerea unui popor care nu a reuşit încă să se alinieze la standardele universale. Orice lucru făcut o dată poate crea un precedent, iar o palmă se poate transforma într-o serie de lovituri. Nici “simpla” ridicare a mâinii nu este un sfat în creşterea unui copil. O palmă reprezintă o ameninţare. Imaginea părintească trebuie să inspire copilului siguranţă, tandreţe şi sprijin. Din acest moment părinţii nu mai sunt cei la care copii apelează pentru ajutor, ci inamici pe care trebuie să îl accepte.
Singur şi neajutorat
Era o vreme când violenţa era un act nobil, se desfăşura între oameni de aceeaşi teapă, în concursuri, iar câştigătorul îşi primea laurii de drept. Însă un copil, care nu are nici forţa, nici pregătirea necesară, poate fi uşor asemănat cu o gazelă fugărită de un leu. Evoluţia unamă a încercat tocmai să se desprindă de “legile junglei”, să evolueze intelectual şi să transforme loviturile violente în explicaţii pertinente.
“Merită o bătaie zdravănă!”
Copii greşesc, învaţă din greşelile lor şi, astfel, evoluează. Dar “o bătaie zdravănă” este o modalitate de tortură. Dacă întrebi un matur despre corecţiile primite în copilărie, o să îţi amintească fiecare palmă primită, dar nu şi motivul pentru care a fost pedepsit astfel. Asta înseamnă că procedura a fost inutilă, copilul nu a învăţat nimic, ci doar s-a ales cu sechele.
Un studiu realizat de o companie londoneză în 2009 atestă că intelectul unui copil se dezvoltă cu atât mai repede şi mai bine, cu cât el se abţine mai mult în faţa tentaţiilor. Se poate spune acelaşi lucru şi în cazul violenţei verbale: deşi aparent “te eliberezi” de furie, aruncând cu vorbe usturătoare, nu faci decât să te joci cu un bumerang care se va întoare împotriva ta cu o forţă de două ori mai mare. Violenţa verbală este percepută de majoritatea psihologilor ca tic verbal. Poţi scăpa de el numai dacă vrei, iar atunci trebuie să îţi controlezi fiecare cuvânt spus la furie.