Cum iti dai seama ca ai un copil supradotat? Cum il stimulezi atunci cand situatia financiara nu iti permite, iar sistemul romanesc de invatamant este inchistat in trecut si pasiv la viitor?La trei ani, aproape toti copiii au potential sa fie supradotati. Pana la 10 ani insa, cand 98% din inteligenta este formata, doar 2% dintre ei se disting, spune Florian Colceag, presedintele IRSCA Gifted Education. La varste mici, copilul supradotat este doritor de cunoastere, curios, creativ, inventiv. Pe masura ce creste, curiozitatea devine deosebita, iar creativitatea fara margini. Este motivat sa-si atinga obiectivele si are o dorinta permanenta de autoperfectionare, precum si responsabilitate pentru propriile sale actiuni. Este pasionat de anumite domenii, in care exceleaza. Are simtul aventurii si dorinta libertatii. Are umor. Ii pasa. Este ghidat in tot ceea ce face de simtul dreptatii, al eticii si al corectitudinii. "Copilul supradotat simte si traieste nedreptatea cu aceeasi intensitate, indiferent ca ii este adresata lui, altcuiva sau mediului inconjurator", spune psihologul Carmen Botez. Cum mediul social nu este guvernat de un spirit al dreptatii, acesti copii isi fac foarte greu prieteni si prefera sa stea in preajma celor mari, care ii hranesc spiritual. Cat conteaza insa factorul ereditar cand vine vorba de potentialul copilului tau? "Studiile internationale dau rezultate nu perfect concordante la acest punct. Statistica arata ca in familiile cu preocupari intelectuale inalte procentajul copiilor supradotati este mai mare. Acest factor insa se atribuie mediului de hranire al abilitatilor care ii favorizeaza. De fapt, copiii supradotati apar in toate straturile sociale, in toate culturile, in toate mediile economice si sunt de ambele sexe. Dumnezeu nu face discriminari pe aceste criterii cand pune harul sau intr-un copil", spune Colceag.Cand chitara vorbesteMircea Gogoncea 16 ani, copil supradotat. L-am vazut prima data pe Mircea Gogoncea acum doi ani, pe scena Salii Oglinzilor de la Muzeul National de Arta din Bucuresti. Avea 14 ani si sustinea, in fata unui public ales, un recital de chitara clasica. Statea in scaun drept, dar relaxat si sprijinea chitara din lemn de palisandru, proaspat castigata la un concurs, pe piciorul stang. Instrumentul parea ca-i transmite prin buricele degetelor batute aprig de taria corzilor o poveste menita sa te absoarba cu totul, intr-o lume construita din acorduri perfecte. Fiecare nota ii trecea prin maduva spinarii, ii inchidea ochii, si il facea sa-si scuture capul de atata frumusete. In prezent, Mircea are 16 ani, dar este in clasa a XI-a la Liceul de Muzica George Enescu. Este singurul elev roman care a reusit sa faca doi ani de studiu intr-unul singur. Studiaza chitara de 12 ani. Distinctiile sale incep de la 5 anisori si se intind pe opt dintre cele 14 pagini ale CV-lui sau atent indosariat. Cel mai bine insa, anii de studiu se numara in asprimea bataturilor din varful degetelor si a unghiilor tocite de la mana stanga. La dreapta, muschiul dintre aratator si degetul mare sta mereu incordat ca o galma, gata sa zvacneasca pe corzi, odata cu unghiile lungi, atent intretinute. Poarta mereu in geanta patru pile. Ultima data cand i s-a rupt o unghie nu a putut studia doua saptamani. "Daca nu studiez o perioada, la un moment dat imi vine asa, un impuls", spune el si se umfla in pene, ca sa arate cum. Foto: Shutterstock