Cât de mult contează sexul într-o relație?

.

Atracția sexuală e cel mai important criteriu pentru bărbați atunci când își aleg partenerele, dar, dacă vine vorba de cea cu care vor rămâne pe viață, aceasta reprezintă doar 50%, fiind prețuită, în proporții egale, în raport cu alte calități, spun sondajele.
Se pare că sexul devine foarte important într-o relație, mai ales când ceva nu merge bine. Dacă, de obicei, lucrurile sunt în regulă, cuplurile stabile nu par să pună prea mult accent pe viața sexuală, dar, dacă unul sau amândoi partenerii sunt frustrați din acest punct de vedere, atunci relația se clatină. În aceste condiții, cei doi ar putea să găsească tot felul de pretexte de ceartă, mai mult sau mai puțin realiste, însă motivul adevărat va fi, uneori chiar fără ca partenerii să realizeze, frustrarea sexuală. Cu cât cei doi se ceartă mai mult, cu atât vor face dragoste mai rar și așa vor intra într-un cerc vicios, care pune întreaga relație sub semnul întrebării.

►Idealul, un echilibru între relația sufletească și cea sexuală

În unele cupluri, relațiile sexuale ajung să fie înlocuite de diverse gesturi de afecțiune, cum ar fi îmbrățișările. Nu este nimic rău, dacă amândoi sunt de acord, dar, de cele mai multe ori, unul sau chiar amândoi își doresc și altceva. Și atunci pot apărea probleme. O căsnicie ideală este una care include un echilibru între relația intelectuală, sufletească și trupească. Problema este, care dintre aceste ingrediente rămâ­ne pe viață? Pasiunea și relațiile sexuale sunt destul de ușor de întreținut la un cuplu tânăr, iar legătura de acest gen poate fi foarte reușită și între doi oameni care nu se potrivesc din celelalte puncte de vedere. Când relația fizică începe să se clatine, atunci și cuplul respectiv trece prin niște cutremure. Însă, dacă prietenia și dragostea sunt cele care țin cuplul legat, se poate trece mai ușor și peste eventualele probleme sexuale, care pot apărea cu timpul.

►Pasiunea se duce, prietenia rămâne

„Compatibilitatea sexuală are izvorul în intimitatea emoțională a cuplului, care se creează făcând dragoste”, ne spune psihologul. Pe măsură ce îmbătrânim, nu numai corpul nostru se schimbă, ci și modul în care percepem o relație. Îndrăgostiții care vor să rămână împreună pe viață ar trebui să-și dea seama că este important să pună preț nu doar pe relația pasională, ci și pe prietenie. Prima se pierde odată cu trecerea timpului, dar a doua este cea care ne face să rămânem împreună.

ÎNTĂREȘTE RELAȚIA EMOȚIONALĂ

Pe lângă rolul de procreere, sexul întărește legătura emoțională într-un cuplu. Apoi, specialiștii îl mai consideră un mod eficient de a reduce stresul, de a crește stima de sine, de a da și a primi afecțiune. Pe lângă acestea, din puct de vedere fizic, în timpul actului sexual, se produc endorfine, hormonii fericirii, și se ard calorii (în medie, 300 de calorii pe oră). Și alte gesturi asociate relațiilor fizice, cum ar fi atingerea, masajul sau mângâierile contribuie la detensionare și la o stare de intimitate între soți. O relație împlinită din acest punct de vedere poate duce la o stare dorită de echilibru interior.

AȘTEPTĂRILE NEREALISTE, PRILEJ DE FRUSTRARE

„Sexul este subiectul numărul unu pentru care cuplurile vin la terapie. Influențate de contextul social, de mediatizarea prea accentuată a sexualității și, mai ales, de lipsa de pudoare cu care se confruntă societatea, cuplurile își fac tot mai des «analize» ale vieții lor sexuale și, de cele mai multe ori, nu sunt prea mulțumite de rezultat. Un număr mare de cliente mă întreabă: cât de des este normal să aibă relații sexuale și vin cu exemple, cum ar fi: verișoara, colega sau prietena spun că ele fac dragoste în fiecare zi sau, mai mult, de trei ori pe zi. Se simt frustrate pentru că lor nu li se întâmplă același lucru. Eu le răspund că fiecare cuplu decide singur când și cât de des are relații intime. Sexul regulat, deși nu este partea cea mai importantă a unei relații, o întărește. Este liantul care ține un cuplu unit și este important mai ales pentru legătura emoțională și afectivă pe care o creează”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton