Cât contează numărul bărbaţilor cu care ai făcut sex?

.

Mult timp am trăit cu impresia că bărbaţilor nu le place să afle cine s-a strecurat în patul tău înaintea lor. De curând, s-a dovedit…
…că nu este chiar aşa!

Nu ştiu cum s-a făcut, dar în aceeaşi săptămână am primit întrebarea asta de la 2 bărbaţi din viaţa mea: un prieten foarte curios şi iubitul meu. Şi iată-mă descoperită, fără replică pregătită! Ca să fie meniul complet, întrebarea vine la pachet cu o atitudine aparent relaxată, un zâmbet ştrengăresc şi o vie curiozitate. Perfeeeeeect! Dar nu vreau să raspund. Ce zici de asta?

Nici acum, când bănuiesc că o sa mi se mai pună întrebarea de 100 de puncte (sau de 0 după părerea mea), nu sunt pregatită să răspund despre partidele mele de sex. Orice aş zice, ştiu că aş răspunde ironic, deloc pe placul interlocutorului meu curios.

Cum stă treaba cu contabilitatea amoroasă?

Da, pentru deliciul unora, n-ar fi rău să ţii un carneţel cu contabilitatea relaţiilor tale: câţi au fost, cum au fost, ce-au facut, ce n-au facut. Dacă ai un număr mic, cum ar prefera iubitul tău actual să audă, ce te faci, eşti lipsită de experienţă… Dacă ai un numar mai măricel, îi dai de gândit despre trecutul tău…

Şi, dacă chiar ai un număr mare, o ia la fugă în timp ce se gândeşte că eşti o femeie uşoară şi oare câţi dintre prietenii lui te cunosc mai bine decât ar fi vrut. Eu de când mă ştiu, dacă mint, mă trădează faţa. Ce e de făcut? Rămân pe poziţii, refuz să răspund la întrebarea capcană.

Ce i-ar plăcea să audă? Că el este al doilea, sau hai, al treilea, ca să se relaxeze ştiind că nu au fost mulţi exploratori înaintea lui. Şi… dacă află că el chiar este primul, îi cresc 2 inimi şi încă o pereche de plămâni. Ideea este că: dacă vrei să fie al tău şi aşa să şi rămână până la adânci bătrâneţi, nu depăşi cifra magică 3, aşa, ca în basme!

Cât de corectă este pentru o femeie întrebarea asta?

Nu prea este. Orice trecut amoros ar avea, o femeie se simte jignită să fie târguită aşa, pasată între două categorii. Cine stabileşte când eşti o femeie absolut normală şi când o femeie uşoară? Există vreun număr ,,legal”? Oare bărbaţii cred că femeile îşi pun problema aşa: ,,Gata mă opresc la 3, la 7 sau la 11 bărbaţi, altfel mă numesc femeie uşoară” ?

Femeile au o mulţime de motivaţii pentru numărul, mai mic sau mai mare, de bărbaţi cu care au făcut sex: curiozitate, îndrăzneală, nepotrivire, imaturitate, valori, concepţii, idei preconcepute. De ce să ne judecăm unii pe alţii? Ca să ajungem la veşnica ipoteză – femeile cu mai mulţi parteneri sunt… şi bărbaţii cu mai multe partenere sunt experimentaţi?

MESAJ PENTRU BĂRBAŢI: Luaţi-ne aşa cum suntem! Virgine, mai puţin experimentate, experte… şi trageţi concluziile mai târziu!

Foto:  Shuterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale