Ne place să credem că știm să identificăm semnalele de alarmă dintr-o relație. Însă ce facem când acestea nu sunt atât de evidente și ajungem să le trecem cu vederea? Iată care sunt comportamentele toxice din relații, despre care nu vorbim.
Ce înseamnă relație sănătoasă? Într-o relație sănătoasă ne simțim în siguranță când suntem îngrijiți, iubiți și respectați și nu avem motive să ne îndoim de acestea. Ne este ușor să cerem și să fim clari cu ceea ce vrem și avem nevoie. Relația sănătoasă e un loc în care tu și celălalt sunteți responsabili pentru propriile voastre cuvinte și acțiuni. Emoțiile negative neexprimate sau nearătate într-un mod sănătos și constructiv ajung la un moment dat să otrăvească orice relație.
Ce înseamnă relație de cuplu toxică
Întotdeauna este greu să ne dăm seama de toxicitate când suntem implicați emoțional într-o relație. Nu este ușor să ținem minte cine suntem și ce vrem. Putem chiar simți că ne pierdem sau că uităm să facem din nevoile noastre o prioritate.
Acolo unde este mai ușor să îndurăm și să tolerăm comportamente nepotrivite decât să ne supunem la durerea despărțirii de persoana la care ținem sau când e mai dureros sau periculos să spunem ce avem nevoie decât să ieșim dintr-o relație nepotrivită vorbim deja de o relație toxică.
Semne de toxicitate în relația de cuplu
Fie că vorbim despre critică, neîncredere sau lipsă de onestitate, control sau posesivitate, gaslighting sau manipulare emoțională, toate acestea sunt comportamente care aduc toxicitate în relație.
Critica toxică apare când partenerului tău îi pasă mai mult despre ceea ce cred alții decât ceea ce crezi tu, când critică stilul tău de a fi, modul în care te îmbraci sau vorbești, modul în care îți alegi prietenii, ocupația. Când încearcă permanent să te schimbe pentru că „e ceva în neregulă cu tine”.
Acest tip de comportament apare întrucât cel care critică nu se poate conecta în relație la realitate, nu se poate bucura de moment și de prezent. Permanent există complulsia de a transforma partenerul într-o o versiune ideală predeterminată. La bază, critica izvorăște dintr-o mare nesiguranță legată de propria persoană.
Vorbim despre neîncredere sau gelozie toxică atunci când partenerul tău reacționează cu suspiciune la orice întrebare sau răspunde vag la acestea. Alte exemple de toxicitate sunt când se supără că nu îi răspunzi la întrebări foarte clar și detaliat, când te spionează, fizic și online, când îți cere acces la parole, îți intră în conturile de social media sau pe e-mail, când îți cere și îți verifică telefonul sau când îți caută în geantă și în buzunare.
În multe cazuri, indivizii cu probleme de încredere în parteneri sunt la rândul lor nesinceri în relație. Pentru că nu sunt sinceri, se așteaptă ca și partenerii lor să fie la fel și devin foarte suspicioși la cele mai mici greșeli sau scăpări.
Posesivitatea și manipularea în relație
Posesivitatea acoperă o plajă de comportamente, de la unele unele foarte vizibile până la unele mai insinuante și mai puțin vizibile: fie că vorbim despre certuri și presiuni pentru ca toate deciziile unei persoane să aibă acceptul partenerului sau despre accese de furie și violență psihică și fizică.
Comportamentele de posesivitate provin din senzația de insecuritate a unui individ. Partenerul posesiv cere loialitate și dedicare completă de la celălalt și trăiește emoții intense de gelozie și control dacă simte cea mai mică urmă de îndoială în legătură cu asta. Când celălalt partener încearcă în mod natural să iasă sau să modifice relația strictă de control și posesivitate, nu face decât să mărească cu atât mai mult insecuritatea celui posesiv.
Gaslightingul este o formă specifică de manipulare care apare în relațiile abuzive, în forma convingerii victimei că nu se poate baza pe propriile gânduri, amintiri și pe propria percepție a realității. Poate merge atât de departe încât victima se poate îndoi chiar de propria sănătate mintală. Termenul vine de la o piesă de teatru și apoi a unui film cu numele de Gaslight. În acest film, soțul manipulator încearcă să își convingă soția că aceasta înnebunește. Acest tip de manipulare se poate întâmpla în orice relație (cu șeful, cu prietenii sau cu părinții), dar cele mai devastatoare forme apar în relația de cuplu.
Persoana care te manipulează în acest fel va nega ceea ce tocmai ai văzut, ai înțeles sau ceea ce îți aduci aminte, te va contrazice și te va dezinforma. Pe scurt va încerca să te destabilizeze emoțional și să îți dovedească convingerile legate de realitate ca fiind greșite.
Sarcasmul și ironia sunt și ele folosite de multe ori în relațiile toxice
O astfel de persoană te va face să te simți inferior în mod constant, mai ales după ce îți exprimi o idee, o credință sau un gând pe care le simți importante pentru tine. Abuzatorul încearcă să te facă să te simți mai mic, mai slab sau mai puțin inteligent în comparație cu el. Sarcasmul și ironia dăunează, pentru că după un timp s-ar putea să începi să crezi comentariile toxice la adresa ta și să îți pierzi încrederea în tine.
Citește și: Femeia care a atacat-o pe Mirela Vaida a avut un complice
Cristina Cioran este însărcinată pentru prima dată
Andreea Marin s-a vaccinat cu AstraZeneca: „Am avut două zile de stat în pat”
Cântăreața country Taylor Dee a murit la 33 de ani
De ce tolerăm comportamentele toxice în relație
Este important să vedem cât de mult societatea normalizează comportamentul toxic. Este posibil ca oamenii să nu vadă sau să nu înțeleagă că relația lor este abuzivă. Când credem că comportamentele nesănătoase sau abuzive sunt normale, este greu să identificăm o relație că fiind abuzivă și, prin urmare, nu există niciun motiv să solicităm ajutor.
Poate cel mai puternic impediment este ciclul abuzului: după fiecare incident abuziv vine o fază de împăcare, o fază a lunii de miere. Adesea, când are loc o situație abuzivă, agresorul face apoi ceva frumos sau își cere scuze și promite că nu o va mai face niciodată. Acest lucru face că partenerul lor să minimizeze comportamentul abuziv inițial.
La un nivel mai profund, se observă că persoanele care se regăsesc în relații abuzive tind să aibă un istoric personal traumatic de relație relevant. Ei au trăit și au învățat ce înseamnă abuzul la o frecvență și o intensitate care au șters diferențele dintre grijă, iubire și neglijență sau violență. Istoria de abuz din familie predispune în acest fel la o relație cu mai mult abuz în viața adultă.
5 pași concreți ca să pui limite în relația toxică și ce anume te poate ajuta să ieși din ea
1. Încearcă să deschizi un canal de comunicare. O conversație în care să dai feedback acestor persoane, să le aduci la cunoștință comportamentele lor într-un mod empatic îți poate readuce siguranța personală. Uneori persoanele toxice nici nu își dau seama că acțiunile lor au un impact negativ asupra ta, așa că nu te teme să îți faci vocea auzită într-o discuție.
2. Pune limite sănătoase. Delimitează foarte clar ce este permis și ce nu în contact cu persoanele toxice, ce comportamente sunt tolerabile și ce comportamente sunt absolut intolerabile față de tine. Când limitezi contactul cu persoanele toxice și pui distanță între tine și problemele de comportament ale acestora, nu numai că îți echilibrezi propriile trăiri emoționale, dar te ajuți și pe tine să te cunoști mai bine.
3. Limitează momentele în care te judeci și te compari cu alții. Ca oameni, tindem aproape încontinuu să ne comparăm cu alții și să ne judecăm faptele și trecutul. Putem să ne ajutăm când limităm accesul la rețelele online unde îi urmărim pe ceilalți și realizările lor.
4. Preia controlul asupra perspectivei negative în care te vezi și modul dăunător în care îți vorbești ție însăți. În aceste momente ajută să ținem un jurnal cu momente pentru care suntem recunoscători, lucruri pozitive despre viață și noi înșine. Însă de cel mai mare ajutor este o atitudine caldă, de înțelegere și flexibilitate la adresa noastră.
5. Evaluează dacă este cel mai bine și sigur pentru tine să ieși din relația toxică. Să ieși din relațiile toxice poate fi o provocare în sine, dar nu este imposibil. Când exprimarea nevoilor încălcate nu oprește comportamentele toxice, trebuie să te întrebi dacă acesta este genul de relație în care vrei să fii. În unele relații toxice este foarte important să vezi dacă poți să ieși din relație în siguranță. Sunt decizii pe care doar tu poți să le iei și este important să ajungi la ele într-un mod responsabil și care să pună pe primul loc binele și siguranța ta.
Când nu poți să ieși din relație în siguranță, cere ajutor unei persoane din afara relației. Alege cu grijă această persoană, astfel încât să fie o persoană echilibrată în care să poți să ai încredere.
Alex-Octavian Căciuloiu este psihoterapeut cu formare în psihoterapia traumei, cu atestat EMDR nivel I. Pentru mai multe detalii intră pe www.psihomedeor.ro
Ultima modificare martie 25, 2021 11:37 am