Competiţia în cuplu şi capcanele ei

.

Te-ai întrebat vreodată de unde izvorăsc atâtea conflicte în cuplu? Multe dintre noi am sesizat dorinţa acerbă de a avea dreptate atunci când ducem o ceartă până în pânzele albe.
Ei bine, în relaţia de cuplu poate să apară competiţia, fapt care ajută până într-un punct relaţia voastră. Mai departe, însă, competiţia poate avea influenţe nefaste asupra cuplului. Socio-antropologul Elisabeta Stănciulescu îţi oferă detalii despre competiţia în cuplu şi modul prin care îi poţi limita consecinţele negative asupra relaţiei.

Un strop de competiţie în orice relaţie

Unii socio-antropologi susţin că orice relaţie socială îmbracă forma unei competiţii: pentru putere, prestigiu sau din orgoliu, aşa că putem intra într-o competiţie cu oricine, nu doar cu partenerul de cuplu. De multe ori tindem să nu conştientizăm competiţia ca atare.

Competiţia în cuplu  este constructivă până într-un punct

Stănciulescu precizează că ne folosim adesea de relaţiile ce ne oferă securitate şi confort psihic, cum ar fi relaţia de cuplu, pentru a ne construi conştiinţa de sine şi încrederea în sine. Aşadar, preferăm competiţia în cadrul relaţiilor stabile şi apropiate.

Având în vedere acest fapt, socio-antropologul consideră că, până la un punct, competiţia între doi parteneri apropiaţi de cuplu este inevitabilă şi chiar constructivă.

Prezenţa competiţiei în cuplu poate arăta o apropiere între voi doi, iar derularea ei vă testează şi vă întăreşte relaţia. Mai mult, competiţia vă poate ajuta pe fiecare dintre voi să vă dezvoltaţi.

De ce lăsăm competiţia în cuplu să devină distructivă?

Desigur, poţi sări calul, caz în care competiţia dintre voi doi poate dăuna cuplului.

Construirea încrederii în sine în cazul unei persoane cu insecurităţi nu poate fi realizată doar printr-o competiţie „constructivă” cu partenerul de cuplu.

Persoanele care nu se cunosc suficient sau cele care sunt nesigure de valorile şi calităţile lor pot fi tentate să „exacerbeze” competiţia în cuplu.

Dacă observi că te cramponezi în relaţia de cuplu şi tinzi să echivalezi şi să întreci tot ceea ce face iubitul tău, de la câştiguri materiale, până la care dintre voi ştie mai multe bancuri, te poţi întreba câtă încredere ai în forţele proprii şi cât de bine te cunoşti.

Stănciulescu descrie modul în care poate evolua competiţia într-o relaţie de cuplu:

„Competiţia are la început manifestări punctuale şi tandre, iar în timp, se transformă pe nesimţite în conflict şi se extinde asupra întregii vieţi de cuplu: în conversaţiile despre cine la ce se pricepe, cine ce trebuie şi ce nu trebuie să facă, cine e mai inteligent şi arată mai bine, cine contribuie mai mult la bunăstarea comună şi cine cheltuieşte mai mult…”.

Aşadar, deşi inofensivă la început, competiţia în cuplu vă poate afecta serios relaţia.

Cum poţi limita efectele distructive ale competiţiei în cuplu

Tocmai de aceea socio-antropologul Stănciulescu te sfătuieşte să încerci să conştientizezi la timp competiţia în cuplu, atât tu cât şi partenerul tău, şi să învăţaţi să o canalizaţi în direcţia dezvoltării amândurora.

Dacă o lăsaţi „de capul ei”, competiţia în cuplu poate ajunge să vă zdruncine relaţia din temelie, riscând chiar şi să vă separaţi într-un mod ostil şi cu consecinţe pe termen lung.

Stănciulescu te atenţionează că părinţii, rudele, prietenii, colegii, copiii contribuie întotdeauna la accentuarea competiţiei, în orice relaţie. Socio-antropologul te sfătuieşte să eviţi discuţiile cu persoanele foarte apropiate, în cazul în care simţi o anumită frustrare legată de relaţia de cuplu.

Persoanele apropiate tind să fie părtinitoare şi îţi pot stimula chiar ele spiritul competitiv.

Foto: Shutterstock
 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale