Clişee despre despărţire: între mit şi adevăr

.

Sigur ai auzit şi tu aceste zicale: „Timpul le vindecă pe toate” sau „Cui pe cui se scoate”. Ele sunt clişeele cu care mama sau prietenele te-au consolat după o despărţire.
Crezi că ele se zic din lipsă de inspiraţie atunci când cineva apropiat suferă sau pentru că au un sâmbure de adevăr?

Dacă în general prima zicală este adevărată, iar a doua pare doar o simplă amăgire, află că şi opusul se aplică în unele cazuri: poţi să te vindeci cu altcineva, fără să aştepţi trecerea timpului.

Clişeele despre despărţiri pot fi adevărate sau nu. Totul depinde de context, aşa că dacă suferi după o despărţire, ar trebui să fii atentă la modul în care eşti consolată, pentru a nu urma un sfat greşit.

Iată care sunt clişeele despre despărţire şi contextele în care ele sunt adevărate sau sunt doar mituri.

1. Timpul le vindecă pe toate

Să laşi timpul să îţi vindece rănile poate fi destul de riscant. Înainte să laşi timpul să treacă, asigură-te că ai înţeles motivele despărţirii, altfel el va trece în derivă.

În cazul în care există un mare semn de întrebare privind deteriorarea relaţiei, trecerea timpului poate fi în defavoarea ta, accentuând rănile. Stând în expectativă, fără să faci nimic, laşi loc interpretărilor, care pot fi eronate. În acest fel nu mai ajungi să te resemnezi, deşi acesta era scopul iniţial. Trecerea timpul vindecă rănile doar dacă ştii ce ai lăsat în urmă şi de ce trebuie să mergi înainte!

2. Cui pe cui se scoate

Psihologii spun că nu este deloc indicat să te arunci într-o nouă relaţie după o despărţire. Totuşi zicala nu este un clişeu degeaba. Ea are un sâmbure de adevăr. Poţi trece peste suferinţă cu ajutorul unui alt bărbat. Trebuie să realizezi că, cel mai probabil, nu eşti pregătită pentru o relaţie. Nu zice nimeni să mergi singură la film şi să stai numai cu vibratorul în pat… Un bărbat îţi poate ţine companie, dacă nu îţi propui să te implici într-o relaţie cu el. Anunţă-l că nu te simţi pregătită pentru o implicare emoţională şi lasă lucrurile să vină de la sine.

Nu te arunca însă în braţele primului venit, doar pentru a simţi atingerea cuiva! Alege un bărbat de care te simţi atrasă şi care ar îndeplini acele fantezii pe care nu le puteai trăi cu iubitul tău (poate vrei să săruţi un brunet, iar iubitul tău era blond ori un bărbat foarte înalt). Nu aplica însă această metodă, dacă nu te atrage ideea de a fi cu un alt bărbat.

Scopul este să te bucuri de flirturi inocente. Metoda aceasta a dat greş însă dacă începi să îl compari pe actualul cu fostul!

3. Despărţirea este mai uşoară, dacă rămâneţi prieteni

Orice specialist îţi va spune că e nevoie de o perioadă în care să păstraţi distanţa unul de celălalt. Dacă treceţi imediat la faza de prietenie, e posibil să vă încurcaţi în limitele noii voastre relaţii. Procesul de vindecare al rănilor trebuie făcut separat. Abia după ce el s-a încheiat ar fi indicat să reluaţi legătura, dacă vă doriţi să fiţi prieteni. Ai grijă însă, în timp ce tu îl vezi doar ca pe un amic, el mai poate spera la o împăcare, iar atitudinea ta prietenoasă îi poate da speranţe false… şi viceversa!

Totuşi, există însă şi cazurile în care despărţirea este amiabilă şi ambii se resemnează la ideea că între ei nu a rămas decât o legătură platonică, caz în care prietenia este rezultatul fericit al unei relaţii care a apus. 

Iată alte 3 clişee despre despărţire pe următoarea pagină!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton