Se ajunge la certuri şi discuţii serioase atunci când partenerii nu ştiu să îşi comunice frustrările şi supărările la timp, acestea se adună în timp, până ce ajung să explodeze din cauza unui lucru atât de mic încât în mod normal nici nu ar merita să fie menţionat. Totuşi, unele discuţii ar trebui să îşi aibă locul într-o relaţie. Iată despre ce este vorba:
Mersul la medic
De multe ori, un bărbat preferă să ia o aspirină şi să spună că i-a trecut orice durere decât să meargă la doctor pentru un diagnostic real. Ar trebui să purtaţi discuţia despre acest subiect pentru că sănătatea este importantă, însă nu uita să îi spui că îl baţi la cap cu mersul da medic pentru că îl iubeşti şi că vrei să îl ai aproape cât mai mult timp.
Munceşte prea mult
Atunci când petrece multe ore la birou, tu te poţi simţi mai neglijată, însă înainte să-i reproşezi că nu mai eşti prioritatea lui, gândeşte-te şi la cum ar fi dacă nu ar avea loc de muncă. Mai mult, decât să te plângi de absenţa lui, accentuează cât de mult îţi lipseşte şi împreună găsiţi o soluţie pentru a petrece mai mult timp în doi.
Sex: Ce nu e nevoie să ştie despre tine?
Îţi subminează autoritatea
În faţa prietenilor sau în faţa copiilor. Se poate ca el să se comporte astfel în faţa prietenilor lui tocmai din cauza anturajului – vrând să pară cel mai tare şi mai „macho”, dar nu este în regulă să se poarte aşa cu tine. Deschide subiectul când sunteţi doar voi doi şi explică-i cum te simţi când el se comportă în acest mod…
Citeşte continuarea pe pagina următoare!
Page: 1 2