În lumea modernă în care întâlnim mai mulți oameni prin rețelele sociale, decât în viața de zi cu zi, și avem tendința să trăim pe repede-înainte, își face loc tot mai sigur un nou curent – slow dating. Este un trend care ar putea reînvia relațiile romantice de odinioară, dar care pune accentul pe comunicare și conexiuni profunde.
Cuprins
- 1 De ce să alegi trendul slow dating
- 2 Ce este de fapt noul trend
- 3 Cum poți începe o relație de tip slow dating
- 4 Principii de bază ale unei relații slow dating
- 5 Cât timp poate dura o relație slow dating
Când un bărbat pe care abia îl cunoști începe să te caute zi de zi și încearcă să îți acapareze tot timpul liber, ar trebui să te gândești bine dacă merită să grăbești lucrurile. Citește ce înseamnă slow dating, ce avantaje poate avea pentru tine și de ce a început să fie tot mai mult adoptat de persoane de diferite vârste aflate în căutarea unei relații.
Cuprins
De ce să alegi trendul slow dating
Universul relațiilor este atât de complex în zilele noastre și ne oferă atât de multe oportunități de a cunoaște pe cineva! Am depășit de mult vremurile în care familia și prietenii ne ajutau să ne găsim ”jumătatea”. Azi avem o mulțime de aplicații on-line, rețele sociale, întâlniri pe nevăzute (renumitele blind-dates) organizate de diverse asociații, evenimente sociale de cartier cum ar fi concertele și festivalurile în aer liber, jocurile de societate sau călătoriile organizate de grupuri care promovează socializarea. Iar opțiunile nu se opresc aici… cine își caută cu adevărat un partener de viață are o multitudine de posibilități și își poate organiza în câteva zile tot felul de întâlniri reale sau virtuale.
De câte ori, însă, nu am fost dezamăgiți de persoanele cu care ne-am grăbit să ne întâlnim și cărora le-am acordat încredere?! Când ajungi la saturație și îți spui că nu mai merită să încerci, adoptă slow dating, noul trend în relații. Este un curent care poate avea beneficii mari și care te învață să îți acorzi mai mult timp ție însăți pentru a cunoaște oamenii, înainte de a te implica emoțional.
În loc să te grăbești să te întâlnești cu mai multe persoane, în speranța că vei găsi partenerul ideal, sau să te bazezi pe interacțiuni superficiale, principiile slow dating te ajută să construiești o conexiune autentică și de durată. Pur și simplu, te bucuri de procesul lent prin care poți cunoaște profund pe cineva, fără presiunea de a-ți asuma toate obligațiile unei relații intime și fără presiunea de a lua tot felul de decizii (când trebuie să petrecem prima noapte împreună, când trebuie să primesc inelul de logodnă, când trebuie să ne căsătorim). Bineînțeles, slow dating este benefic atâta vreme cât și tu și partenerul tău de întâlniri înțelegeți acest concept și vă bucurați pe îndelete de timpul pe care îl petreceți împreună.
Ce este de fapt noul trend
După cum sugerează și numele, slow dating înseamnă în primul rând să îți acorzi timp între întâlniri. Așadar, întâlnirile sunt mai rare, iar conversațiile on-line sau la telefon trebuie să fie și ele la o anumită distanță de timp. Nu trebuie să îți sufoci partenerul cu mesaje, întrebări și tot felul de curiozități. Totul se află în timp, iar slow dating te învață să iei totul mult mai lent și să construiești o legătură de încredere.
În prima parte a unei relații este bine să poți construi conexiuni mai profunde și mai semnificative cu un partener înainte de a te angaja în ceva mai serios. Iar încrederea este unul dintre cele mai importante aspecte ale relațiilor. Sentimentul de încredere deplină necesită timp și nu poate fi grăbit. Încrederea vine pe merit, nu o poți câștiga și nu o poți grăbi! În schimb, o poți pierde într-o clipă, dacă grăbești lucrurile și provoci anxietate într-o relație.
Cum poți începe o relație de tip slow dating
Discută sincer de la bun început cu bărbatul de care ești interesată și spune-i că vrei să abordezi un început cât mai relaxat și lent, că aveți nevoie amândoi de timp pentru a vă cunoaște mai bine.
O relație de tip slow dating poate începe cu scurte întâlniri plăcute, la intervale regulate, dar nu prea dese. Puteți ieși la plimbare să descoperiți noi parcuri din oraș sau zonele verzi de lângă oraș. Puteți ieși la diverse cafenele, ceainării, cofetării, la teatru sau la un bar pentru un cocktail.
Ideal ar fi să vă despărțiți după fiecare întâlnire și fiecare să se îndrepte către propria locuință. Nu grăbiți lucrurile mergând acasă unul la celălalt!
Între întâlniri, puteți comunica prin telefon sau prin mesaje, dar fără să petreceți ore întregi conversând. Totul trebuie făcut treptat, iar discuțiile agasante nu ajută.
Scopul acestor întâlniri și discuții este acela de a descoperi interesele comune, preferințele fiecăruia, reacțiile în diverse situații și, în cele din urmă, tabloul aproape complet al personalității. Atracția fizică instantanee nu trebuie încurajată, pentru că nu face decât să creeze așteptări false.
Relația intimă poate să aștepte până când amândoi sunteți pregătiți pentru o relație profundă și de durată. Acesta este noul trend în relații printre tinerii sau persoanele de vârsta a doua care își doresc conexiuni autentice și parteneri de cursă lungă, pe care se pot baza tot restul vieții.
Principii de bază ale unei relații slow dating
Sunt oameni care se îndrăgostesc într-o clipă, iar alții care își deschid mai greu sufletul și încep să aprofundeze sentimentele de afecțiune și iubire în timp. Nu vei găsi niciodată pe cineva care să iubească așa cum iubești tu, dar important este să găsești pe cineva cu adevărat capabil de iubire. Iată câteva principii importante pentru slow dating la care ar trebui să reflectezi.
Respectă spațiul personal
Cei doi parteneri trebuie să respecte ritmul fiecăruia, să nu impună celuilalt ceva, să nu îi perturbe confortul personal și ritmul lui natural de viață. Cu alte cuvinte, nu trebuie să impui o frecvență a întâlnirilor și nici activități în doi pe care celălalt nu le agrează.
Ține cont de prioritățile tale
Încearcă să ții cont mai întâi de toate de tine însăți, de ceea ce îți place să faci tu, fără să fii constrânsă de altcineva, fără să faci pe plac altuia. Spre exemplu, propune-i să vă întâlniți la o expoziție de artă plastică. Dacă ezită, nu insista! Dacă vine cu tine și se arată plictisit sau ironic, rărește întâlnirile sau renunță. O relație pentru care trebuie să faci compromisuri chiar de la bun început nu îți va oferi liniștea și bucuria pe care o cauți.
Analizează cu atenție comportamentul celuilalt
La fiecare întâlnire, fii atentă la detalii, de la modul în care se îmbracă până la modul în care se comportă în societate (ce îi atrage atenția, ce îl enervează, cum se poartă cu un chelner la terasă sau dacă stă pe telefon, în loc să discute cu tine). După câteva întâlniri, vei începe deja să îți faci o imagine complexă despre caracterul lui.
În timpul discuțiilor, află cât mai multe despre trecutul lui, dar și despre ceea ce vrea să facă în viitor, ce aspirații are, ce planuri și ce resurse are pentru a-și urmări obiectivele. Un bărbat care nu vorbește deschis despre el, despre concepțiile lui de viață și despre planurile lui nu va fi deschis unei relații cu adevărat sincere și profunde.
Evită imaginile false
Evită să faci o impresie falsă și evită bărbații care încearcă să lase o altă impresie, decât ceea ce vezi tu în realitate. Fii sinceră și fii așa cum ești tu de obicei. Astfel, vei observa dacă el te place așa cum ești tu, cu defectele și calitățile tale, sau este atras doar de aspectul tău fizic, fără să îi pese de sentimentele și dorințele tale.
Conceptul slow dating susține tocmai această regulă de a fi complet sincer de la primele întâlniri, pentru că nu vei obține nimic prin prefăcătorie și minciuni. Doar sinceritatea va construi o bază solidă pentru o relație viitoare.
Nu pune etichete
Nu în ultimul rând, nu îl prezenta pe cel de lângă tine drept iubitul sau logodnicul tău, așa cum nici el nu trebuie să te prezinte drept iubita sau logodnica lui. Nu îi permite să te eticheteze drept iubita lui, dacă tu nu simți astfel. Este bine să îți acorzi timp până când veți ajunge la etapa de a fi iubita sau amanta lui și nici nu trebuie să grăbești o logodnă oficială.
Cât timp poate dura o relație slow dating
De cele mai multe ori, bărbații sunt nerăbdători și vor să știe concret cât timp va dura relația platonică și plimbările în doi, care nu se termină așa cum și-ar dori ei.
Nu există o marjă de timp, nu poate spune nimeni că întâlnirile de tip slow dating vor dura 3 luni sau 6 luni sau un an.
Întâlnirile lente pot dura câteva luni, fără să se ajungă nicăieri, dar tocmai acesta este rolul lor: să te ajute să renunți la cineva nepotrivit, fără să te implici prea mult emoțional și să pleci fără niciun regret.
Sau, întâlnirile lente se pot prelungi de comun acord, ceea ce înseamnă că amândoi sunteți pe calea cea bună, că vă doriți o relație de viitor și aveți răbdarea să o construiți pas cu pas. Până la urmă, acesta este scopul trend-ului slow dating. Relațiile cu adevărat solide și profunde nu se construiesc pe repede-înainte, în câteva zile.
Se spune că dragostea înflăcărată durează trei ani, după care nu se ştie… În relația voastră, slow dating trebuie să vă ajute să construiți de la bun început o prietenie sinceră și profundă, o relație fidelă, bazată pe respect și afecțiune. Poate că sună a clișeu, dar acestea sunt valorile unei relații care va dura peste ani!
foto: Shutterstock
Ultima modificare ianuarie 18, 2025 12:42 pm