Ce faci când partenerul de umileşte în public

.

Dacă te pune des în situații jenante și nu pierde nicio ocazie să te tachineze și să-ți arate greșelile în public, ține cont că nu este un comportament normal și nu ar trebui să te lași prinsă într-un astfel de joc.
Dacă amândoi vreți să faceți ceva în privința asta, discutați să vedeți de unde vine problema. Mai poți face și tu niște investigații. Poate deja aveai niște indicii de mai demult, dar ai ales să le ignori. Cum este în familia lui? Tatăl lui își varsă frustrările pe soție? S-a întâmplat să vezi scene în care el să o facă de râs în public, să iște o ceartă sau să povestească o întâmplare jenantă despre ea? Sau, din contră, acesta era modul mamei lui de a acționa?

Moștenire de familie

Oricare ar fi fost abuzatorul, este posibil ca fiul să fi preluat obiceiul prost din familie. Mai rămâne întrebarea dacă lui i se pare acesta un comportament normal și dacă așa gândea și în copilărie. Dacă da, ai de muncă să îl faci să înțeleagă faptul că nu este ceva de dorit. Dacă nu, ar trebui doar să-i reamintești și să-l ajuți să se țină de hotărârile de atunci că nu va repeta greșelile celor mari. Dacă este sau nu din familie, contează și cum reacționezi tu când se poartă așa. Dacă tu iei rolul unui copil care a greșit, dacă îți însușești criticile lui chiar și nedrepte sau dacă îl faci să creadă că are dreptate și tu ești cea care trebuie să-și ceară scuze, nu ești pe drumul cel bun. Îl faci să te respecte din ce în ce mai puțin și chiar să se simtă îndreptățit să te abuzeze.

Greșelile tale

Ar mai putea fi cauze din interiorul căsniciei voastre. Îl lași doar pe el să ia hotărâri și te bazezi pe ajutorul lui în mod excesiv? Nu este o scuză, dar poate simte prea multă presiune și atunci răbufnește. Iar rolul tău de etern subordonat îl face să se simtă îndreptățit să te critice la tot pasul, inclusiv când sunt alții de față. Dacă a ajuns un obicei, este mai greu să îl înlături, dar trebuie să iei atitudine și să încerci pas cu pas să îi arăți că nu mai tolerezi un astfel de comportament. Explică-i că mai bine vorbiți acasă decât să afle toată lumea problemele voastre.

Consilierea, posibilă șansă

Ține cont și de faptul că de multe ori cei care simt nevoia să îi pună pe alții într-o lumină proastă au ei înșiși complexe de inferioritate. Însă, dacă el nu pare interesat deloc de ce spui tu și umilirea ta pare că îi dă satisfacția că îți este superior, înseamnă că nu vei avea mari șanse de reușită.
Nu îți rămâne decât să fugi de situațiile respective sau chiar de el. Înainte de a lua hotărâri majore, mai puteți încerca și consilierea de cuplu. Poate un ochi din afară l-ar putea ajuta să vadă mai bine situația și să înțeleagă de ce nu este în regulă cu comportamentul lui.

SANCȚIONEAZĂ-L ACASĂ

„Dacă este doar o întâmplare sau este necioplit fără să sară prea mult calul, poți adopta o ușoară autoironie de față cu ceilalți ca să dai sentimentul că nu te deranjează cu adevărat ce a spus el. Evită să faci o scenă în public, dar acasă atrage-i atenția că nu vei tolera așa ceva a doua oară. Dacă îi pasă de tine, va avea grijă să fie din ce în ce mai puține astfel de situații. Dacă de obicei te critică pe același subiect (de exemplu, ești mai grăsuță și porți fuste prea strâmte), atunci poate ar fi bine să ții cont de asta. Dar dacă subiectele sunt diferite și vizează strict persoana ta, nu ai nimic de făcut decât să îl sancționezi – nu în public, ci acasă, la «rece». Dacă nici măcar nu este beat când face asta, ar cam trebui să te gândești să găsești pe cineva care chiar știe să se poarte cu o femeie.”

    
Vedete din Romania Vedete internationale