De când auzim prima oară de ea, dar suntem prea tineri să o înțelegem, ne întrebăm constant ce este iubirea adevărată. Teorii sunt multe și peste tot în jur vedem exemple, dar uneori înțelesul real ne scapă. Iată câteva idei despre eterna întrebare.
Omul de știință: Dragostea adevărată înseamnă chimie
Din punct de vedere biologic, iubirea adevărată este o afecțiune neurologică puternică, la fel ca foamea sau setea, doar că mai persistentă. Poate ai auzit adesea despre cum dragostea este oarbă sau necondiționată, în sensul în care nu o poți controla. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că dragostea este la bază un amestec chimic. În timp ce dorința carnală reprezintă o descărcare hormonală de testosteron și estrogen care este temporară, iubirea adevărată înseamnă un cocktail chimic de feromoni, dopamină, noradrenalină, serotonină, oxitocină și vasopresină. Din punct de vedere evoluționist, dragostea este un mecanism de perpetuare a speciei, deoarece simpla înmulțire nu presupune supraviețuirea pruncului până se poate dezvolta singur. Cu alte cuvinte, dragostea are rolul de a-i oferi copilului care duce specia mai departe un cămin, siguranța hranei și stabilitate emoțională până la momentul în care se poate înmulți la rândul lui.
Spre deosebire de lumea modernă, în Antichitate, oamenii nu se limitau la un singur cuvânt atunci când vorbeau de iubire adevărată. Ei foloseau mai mutle variante, printre care:
Philia – o stare de intimitate profundă, dar non-sexuală între prieteni apropiați și membri ai aceleiași familii, care luptau cot la cot ca soldații, pentru același scop
Ludus – o afecțiune mai jucăușă, prezentă în cazul flirtului și sărutărilor furate în miez de noapte
Pragma – iubirea adevărată și matură, care se dezvoltă într-o perioadă lungă de timp și care presupune cupluri stabile care exersează împreună dorințele de bine, angajamentele și responsabilitățile, compromisurile și înțelegerea reciprocă.
Agape – este o iubire mai generalizată, care nu se referă neapărat la doi indivizi, exclusiv, ci la dragostea pentru întreaga umanitate
Philautia – iubirea de sine, dar fără egoism și lipsa de empatie pe care le implică numele. Ca să poți avea grijă de cineva, trebuie mai întâi să te iubești pe tine și să-ți respecți nevoile primordiale.
Eros – ultima și cea care provoacă cele mai multe probleme dintre fațetele iubirii adevărate. Erosul se referă la pasiunea cărnii, la dorința sexuală. Dacă nu se transformă în timp în philia sau pragma, erosul se va consuma ca o flacără care arde până se stinge.
Filosoful: Iubirea adevărată înseamnă un angajament pasional
Răspunsul la întrebarea ”ce este iubirea adevărată” poate părea vag în acest caz, dar asta se întâmplă pentru că dragostea nu poet fi redusă la doar un singur lucru.
Dragostea pentru părinți, copii, patrie, vecin, Dumnezeu, etc, fiecare are proprietățile și calitățile sale. Fiecare din ele poate fi oarbă, unilaterală, tragică, stabilă, instabilă, reciprocă, necondiționată sau condiționată.
Pe de altă parte, o trăsătură comună întâlnită la dragoste în general este că reprezintă un angajament serios și pasional pe care îl susținem și hrănim, chiar dacă a venit pe nepregătite în viețile noastre. De aceea este un sentiment atât de puternic, pentru că fără angajament, vorbim doar de infatuare.
Scriitorul romantic: Dragostea adevărată face toate poveștile bune
Ce este dragostea adevărată depinde de locul tău în ea. Dacă ești în siguranță în iubire, se poate simți obișnuită și necesară ca aerul, pentru că exiști în interiorul ei. Dacă rămâi fără ea, devine o obsesie, o durere fizică palpabilă și care te consumă. Dragostea este ceea ce face din orice poveste una reușită. Nu doar momentul când o simți sau când o găsești, ci momentul în care o cauți, momentul când piere, toate clipele dintre ele. De aceea se spune că dragostea este totul și peste tot.
Călugărița: Iubirea adevărată este liberă, dar ne leagă pentru totdeauna
Iubirea adevărată este mai ușor de experimentat decât de definit. Din punct de vedere teologic, unde iubirea de Dumnezeu este mai presus de toate și unde ne iubim aproapele ca pe noi înșine, dragostea pare ceva îndepărat. Asta până când o găsim într-o altă persoană, străină nouă, într-un act de bunătate, sacrificiu de sine sau emoție pentru cineva aflat la ananghie. Iubirea este singurul lucru care nu ne poate răni cu adevărat niciodată, deși poate costa scump. Paradoxul iubirii este că ea este complet liberă și, totodată, ne leagă și ne subjugă pentru totdeauna, după ce o simțim.
Poate că unii oameni nu află niciodată ce este dragostea adevărată, deși au simțit-o de zeci de ori. Pe de altă parte, există oameni care iubesc doar o dată și pot vorbi ani întregi despre ce înseamnă. Tu ce părere ai?