Care este cel mai mare defect al președintelui francez Emmanuel Macron, în opinia soției sale

.

Brigitte Macron, soţia preşedintelui Franţei Emmanuel Macron, a acordat recent primul său interviu de la instalarea la Palatul Elysee, în care vorbește cu sinceritate despre statutul său și despre relația cu președintele francez.  

De când cuplul Macron s-a instalat la Palatul Elysee, Prima Doamnă a impus o discreţie mediatică. A cerut ca în anumite deplasări să nu fie acompaniată de presă şi primeşte invitaţi la Palat fără să facă declaraţii ulterioare.

În cadrul interviului, femeia în vârstă de 64 de ani glumește fără complexe în legătură cu diferența de 24 de ani dintre ea și soțul ei: „Singurul defect al lui Emmanuel e că el este mai tânăr decât mine. Desigur, luăm micul dejun, eu cu ridurile mele, el cu o față proaspătă, dar așa se întâmplă„.

„De fiecare dată când citesc poveşti despre noi am impresia că citesc despre un alt cuplu. Pentru că povestea noastră este foarte simplă. Iar dacă nu aş fi făcut această alegere, ar fi trecut viața pe lângă mine”, continuă cea care a fost profesoara de teatru a lui Emmanuel Macron, când el avea 16 ani și care mai târziu a divorțat pentru a se căsători cu el.

Această declarație vine la câteva luni după o altă declarație pe care a făcut-o în stilul ei realist, în momentul în care a fost întrebată cum s-a hotărât să își susțină soțul la alegerile prezidențiale. „Trebuia să o facă în 2017, pentru că până în 2022, problema lui va fi fața mea”, a fost răspunsul ei.

Interviul acordat ediției franceze a revistei ELLE intervine într-un moment destul de tensionat în Franţa, în contextul dezbaterilor referitoare la formalizarea rolului de Primă Doamnă pe care îl are soţia preşedintelui Republicii, rol care vine la pachet cu mai multe avantaje şi cheltuieli considerate acum incompatibile cu politicile promovate de Macron.

„Statutul meu va fi clarificat nu printr-o lege ci printr-o cartă în care se explică faptul că nu voi fi renumerată, vor fi precizate care sunt misiunile la care voi participa și de ce mijloace beneficiez. Ceea ce este important este ca totul să fie foarte transparent. Ca toate predecesoarele mele, îmi voi asuma rolul public, dar poporul francez va lua la cunoștință despre resursele materiale de care dispun. Vom publica întâlnirile și angajamentele mele pe site-ul prezidențial, astfel încât poporul francez să știe exact ce fac”, a explicat Brigitte Macron în acest prim interviu.

Nu în ultimul rând, soția lui Macron a vorbit  și despre presiunea publică care i-a obligat pe amândoi să renunțe la a-i mai oferi ei, lui Brigitte, titlul oficial de Primă Doamnă a Franței, susținând că nu a fost foarte deranjată de această hotărâre: „Nu mă simt ca o Primă Doamnă. Aceasta este traducerea unei expresii americane, și nu-mi place”.

Citește și – Replica lui Emmanuel Macron pentru cei care îl critică cu privire la vârsta soției sale

Citește și – De ce se îmbracă Brigitte Macron mereu în albastru

Foto – Hepta

    
Vedete din Romania Vedete internationale