5 situaţii când trebuie să spui NU unei partide de sex

.

Când trebuie să refuzi o partidă de sex cu un potenţial Mr. Right? Adică, cu cel pe care îl aştepţi de ceva timp? Ei bine, există 5 situaţii când…

… trebuie să spui NU unei partide de sex, chiar dacă pare ocazia perfectă!

La petreceri de serviciu

Înainte, în timpul sau după o petrecere de serviciu, e destul de posibil ca aburii alcoolului, agitaţia şi colegul simpatic să îţi facă toate cu ochiul. Ai chef de o aventură fără ca nimeni să afle? Mai bine nu! Oricât de aprinşi aţi fi, cu siguranţă o să afle toată lumea după. Şi chiar dacă nu o să afle, fii sigură că nu o să-ţi mai priveşti colegul în ochi. Ca să nu mai vorbim ce s-ar întâmpla dacă aţi fi prinşi în acţiune!

După prima seară

Nu zic nu, poate chiar arată foarte bine şi nu îţi iei privirea de pe el. Îţi place cum se poartă cu tine, ba chiar are şi cuvintele potrivite la el. Ce să mai, eşti convinsă că de data asta ai dat lovitura! Totuşi, sexul de prima dată nu trebuie să fie o opţiune nici dacă arată ca un Adonis şi are toate armele seducţiei la el. Dacă vrei să eviţi eticheta de femeie uşoară, lasă-l să joace Jocul Aşteptării. Într-adevăr, nu o să îi placă, dar o să te admire mai mult după.

El vrea, tu mai puţin…

Deşi sună pentru unele femei a greşeală de adolescentă află că şi femei aşa zis cu capul pe umeri fac greşeala să lase de la ele pentru o partidă de sex atunci când, chiar dacă nu se simt 100% în largul lor, partenerii sunt foarte dornici, ca să nu spun înfierbântaţi.

Te doreşte foarte tare? E bine, dar şi mai bine ar fi să îl doreşti şi tu cel puţin la fel. Să faci sex când nu eşti convinsă că asta vrei, indiferent de stadiul relaţiei, e ca şi cum ai patina pe un lac cu stratul de gheaţă subţire. Te gândeşti: oare o s-o păţesc? Răspunsul: DA!

Când unul dintre voi a băut ceva

Sau când amândoi aţi băut ceva, mai ales dacă vă cunoaşteţi de puţin timp. Şi asta nu înseamnă că trebuie să fiţi chiar foarte ameţiţi, nu, dar îţi reamintesc că băturile alcoolice, mai ales vinul şi şampania, sunt afrodisiace. Deci, puţină euforie combinată cu ceva chef de sex poate să ducă la regrete mai târziu. Mai puţin atunci când aveţi o relaţie de ceva timp şi sunteţi liberi să faceţi ce vreţi în intimitatea casei voastre.

După un număr x de întâlniri

Asta e o modalitate învechită şi greşită de a privi lucrurile: să te limitezi de tipare de genul numărul x, întâlnirea y din ziua z.  Poţi să vrei să faci sex după 3 întâlniri sau după 10, numărul contează mai puţin decât cum e el cu tine, ce simţi când eşti cu el şi aşa mai departe. Înţelegi tu, e vorba de chimie aici. Evident, nu uita de regula de mai sus – NU din prima seară!

Cum ştii că e momentul potrivit pentru prima noapte de sex cu EL? E simplu! Simţi ceva anume şi asta fără să te fi încurajat înainte cu vreun stimulent (vezi cazurile de mai sus). În plus, ai tot dreptul să aştepţi să simţi exact ce trebuie, iar dacă nu îi place, atunci nicio problem, asta înseamnă că nu era ACEL bărbat.


Într-adevăr, eşti liberă să faci ce vrei, dar câteodată n-ar strica să te gândeşti de două ori înainte!


Eşti de acord sau nu?

Foto:  Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale