Experiment Unica.ro – Bărbaţi pe site-urile de dating

.

Fotografiile bărbaţilor de pe internet, surse de amuzament

Am avut ocazia să „admir” imagini cu bărbaţi gânditori, fotografiaţi din unghiuri înşelătoare. La polul opus, există şi bărbaţi la care am apreciat sinceritatea pozei, deşi aspectul nu era de invidiat.

Desigur, mi-au luat ochii şi diverşi „crai”, pe care îi mai recunoşteam din telenovelele la care mă uitam când eram mică cu bunica la televizor. Unii bărbaţi pur şi simplu nu cunosc noţiunea de subtilitate şi jignesc inteligenţa spectatorului cu fotografii, în mod evident, false.

Tipi drăguţi, cu o poză ce pare (cel puţin) reală, nu prea am văzut. Doi aş număra, din zecile ce mi s-au prelindat prin faţa ochilor.

Iată şi alte concluzii care te-ar putea interesa despre bărbaţii de pe internet!

După primele 15 conversaţii, una mi s-a părut cu adevărat interesantă. Primul tip drăguţ a apărut după ce am deschis 14 ferestre de chat.

Un singur bărbat nu a cerut id-ul imediat după ce am început să vorbim (în mod contrastant, cu el am avut cea mai interesantă discuţie).

La un moment dat, din 15 ferestre de chat deschise, nouă erau ale unor bărbaţi trecuţi de 30 de ani. Am primit 12 id-uri de messenger în inbox, în două ore.

Cât timp am scris articolul, m-au abordat 12 bărbaţi, dintre care unul mai direct, cu o invitaţie la un „web sex”.

Eşti curioasă cum ar arăta portretul robot al bărbatului ce are cont pe un site de dating? Mi-am permis să îl creionez, luând în considerare trăsăturile comune ale bărbaţilor cu care am vorbit. Iată ce a ieşit!

Îţi cere id-ul la două minute după ce aţi făcut prezentările.

Te abordează cu multe smile face-uri, care de care mai tandre şi mai afectuoase pe chat, dacă nu cumva are chef să îţi ceară direct id-ul de messenger trimiţându-ţi un mesaj.

Are peste 25 ani.

Are studii în curs de finalizare… dar trebuie să repete gramatica şi vocabularul limbii române.

Te invită la un suc dacă conversaţia (superficială, de altfel) depăşeşte 30 de rânduri şi pare un tip deschis, care vrea să te cunoască mai bine.

Este un tip încrezător, chiar dacă cel puţin la suprafaţă nu înţelegi care ar fi motivele.

Vrea o relaţie serioasă.

A fost dezamăgit în trecut, dar este dispus să îţi acorde o şansă.

Crede că eşti drăguţă şi că ai un profil interesant.

Îi place să vorbească despre câte-n lună şi-n stele, dar subiectele pe care le alege sunt de obicei cotidiene.

Trebuie menţionat faptul că tonul aparent răutăcios nu reflectă decât realitatea trăită…

Mai răutăcios decât mine (dar şi decât Alex) a fost Matei care, dacă ar fi să citez din el, ţi-ar spune că bărbaţii pe care îi întâlneşti pe site-urile de dating sunt următorii: homosexuali, trecuţi de a doua tinereţe şi căsătoriţi sau amatori de manele. Eu nu o să fiu aşa de dură, deşi… 

Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton