Vezi părerea specialistului psiholog în legătură cu bărbaţii care se uită la filme porno.
„Am suferit mult în relaţia pe care am încheiat-o recent, pentru că nu aveam o viaţă sexuală normală. Deşi nu mai suntem nişte „puşti”, avem amândoi o vârstă, căsnicii lăsate în urmă şi copii mărişori, el preferă, de multe ori, peli-culele porno actului sexual în sine. Oare omul acesta este un voaiorist, un obsedat?„, întreabă Irina.
20 de clişee din filmele porno
„Dragă Irina, îţi multumesc pentru întrebarea foarte interesantă. Da, se poate numi voaiorism din momentul în care cineva obţine satisfacţia sexuală prin a se uita la alţii cum întreţin relaţii sexuale. Statisticile ne arată că, într-adevăr, foarte mulţi băieţi/bărbaţi apelează la genul acesta de stimulente, ajungând până acolo încât le este foarte greu să mai înţeleagă sau să accepte că plăcerea poate fi obţinută şi altfel.
Unul dintre marile dezavantaje ale filmelor pornografice este ”schizoidarea sexuală”, adică situaţia în care actul sexual devine egocentric, pasiv, axat pe propria plăcere, cu un consum energetic minim.” Ileana Iliescu, psiholog psihoterapeut.