Care sunt momentele în care e mai bine să taci

.

Să taci nu e un lucru rău. Nu e neapărat cu totul şi cu totul de aur, dar cu siguranţă are şi tăcerea nişte momente strălucitoare
Refrenul cel mai popular  când vine vorba de cât de vorbăreţe sunt femeile… „taca-taca, taca-taca…” Asta iese în evidenţă cel mai bine – cum altfel? – prin comparaţie cu bărbaţii. Pe lângă înclinaţia naturală a femeilor spre vorbă, mai apar şi specialiştii în comunicare, care mai-mai te conving că secretul unei relaţii sănătoase este exprimarea verbală. Înainte să spui chiar acum ce îţi stă pe limbă, ia o pauză şi află care sunt momentele în care tăcerea îţi aduce armonie în cuplu. El cu siguranţă va fi încântat.

Să taci bine

Un bun moment în care tăcerea bate vorba este atunci când partenerul tău a făcut (sau nu a făcut) ceva care te-a supărat. Uneori, dacă taci „bine”, el îşi dă seama: ceva nu-i în regulă. Tocmai pentru că tu eşti prima care îşi exprimă frustrările şi îşi varsă amarul de peste zi, dacă alegi să schimbi metoda şi să taci, efectul va fi mult mai rapid. În prima instanţă el se bucură de liniştea neaşteptată, apoi oroarea îl cuprinde puţin câte puţin: a făcut ceva greşit şi acum o să plătească! Deşi ştie că nu are scăpare, te va întreba ce ai. Bineînţeles, asta o să îţi dea ocazia să îi spui totuşi ce ai pe suflet. Bonusul e că te vei bucura de atenţia lui mai mult decât prin metoda „clasică”: tăcerea ta e un fel de alertă instinctuală pentru el. Aşadar, tăcerea poate fi de aur dacă vrei să îl perpeleşti un pic. A se folosi cu precauţie! Dacă taci prea mult sau insişti că nu ai nimic, rişti să rămâi nevorbită şi frustrată.

Când se încing spiritele

Când vezi negru-n faţa ochilor de furie, e un bun moment să… taci. Nu face niciun bine să începi să spui vrute şi nevrute sub impulsul nervilor din primul moment. Da, sigur că te scoate din minţi că iar a stat cu colegii la bere şi că a uitat să ia cafea, şi că lasă paharele înşirate prin casă. Însă, dacă scapi ceva delicat, ca „Numai maică ta te-a învăţat aşa!”, situaţia e compromisă. Sunt lucruri pe care nu prea poţi să le ştergi cu buretele. Probabil ştii că în astfel de momente se creează tensiuni care durează de zeci de ori mai mult decât cele câteva momente în care le-ai turuit pe toate. Aşa că, atunci când te înfurii, mai bine aşteaptă să îţi treacă nervii şi apoi discutaţi. Tăcerea te poate salva de la nişte momente absolut neplăcute.

Într-o discuţie importantă

Când vorbiţi despre ceva foarte important pentru voi, cum ar fi unde să mergeţi în concediu sau ce marcă de maşină să cumpăraţi, mai mult ca sigur că ai deja o părere formată. Şi eşti atât de entuziasmată, încât ai vrea să îi spui dintr-o suflare la ce te-ai gândit, cum o să fie etc. Poate nu ar strica să îi oferi ocazia să asculţi (ca noutate absolută!) punctul lui de vedere. Un beneficiu e că rămâi conectată şi la preferin-
ţele lui şi nu vei mai fi surprinsă de dorinţele lui atunci când le povesteşte prietenilor voştri comuni. De regulă, tu începi discuţia pentru ca el doar să urmeze firul. Ascultă şi ce are el de zis; chiar dacă decizia finală e a voastră, el se va simţi ascultat, înţeles şi valorizat. Adică fericit.

În faţa cunoscuţilor

Mai ales când e vorba de familie sau de prieteni apropiaţi, sentimentul e că puteţi spune orice. Este una din capcanele mari, care atrag certurile în cuplu. Deşi poate îţi stă pe limbă sau vezi că alt cuplu din grup face acelaşi lucru, nu îi face reproşuri de faţă cu alţii. Dacă nu aţi apucat să vorbiţi în particular despre asta, nu poţi şti cât de tare îl afectează subiectul, oricare ar fi tema. La fel de deranjant poate fi pentru el să vorbeşti despre faptul că nu pune capacul la pasta de dinţi sau că nu poate să adoarmă fără să o sune pe sora lui mai mică. Ca regulă generală, nu face ce ţie nu-ţi place. Cu siguranţă nu pentru asta sunt întâlnirile cu alte cupluri. La fel, e indicat să nu spui intimităţi sau secrete de-ale voastre în gura mare, la o reuniune cu amicii sau familia. Cel mai mare beneficiu: încrederea.

Dacă a avut o zi grea

Principiu de bază: bărbaţii sunt diferiţi de femei. În general, o femeie care a avut o zi dificilă simte nevoia să vorbească despre asta pentru a se descărca. Un bărbat, dimpotrivă – când vine acasă se deconectează total de ceea ce s-a întâmplat şi se afundă în alte activităţi: citeşte ziarul, mănâncă, se uită la TV. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să-i respecţi nevoia de detaşare de tot: aşa că, în prima jumătate de oră când vine obosit după o zi foarte grea, acordă-i un timp fără cuvinte. Îi va da ocazia să se adune şi nu va simţi că vine de la o problemă (la serviciu) la o altă problemă (acasă) – adică tu, care îi vorbeşti când el vrea să tacă. Înceacă să aplici asta o jumătate de oră: face toată diferenţa.

Pentru intimitate

Şi asta nu înseamnă relaţia voastră erotică. În mod paradoxal, tăcerea poate fi un bun mod de… comunicare. O tăcere poate să spună multe. Aşadar, e bine să taci ca să restabiliţi intimitatea şi chiar comunicarea. Imaginează-ţi: tu intri în cameră în timp ce el citeşte ziarul. El ridică privirea şi vă uitaţi unul la celălalt câteva clipe fără să spuneţi nimic. Şi iată o bază foarte solidă, într-un limbaj mult mai profund decât multe alte discuţii în cuvinte alese. Aşa că, pentru declaraţii de dragoste, nu trebuie neapărat să vă pricepeţi la cuvinte. Secretul este că, atunci când amândoi tăceţi, fiecare îşi poate imagina că celălalt spune exact ce ar vrea el să audă.

De ce dor cuvintele?

Se spune că, uneori, cuvintele dor mai rău decât oricare altă agresiune. Care e mecanismul şi de ce se întâmplă aşa?
Efectul cuvintelor trece mai greu. La om, durerea fizică are o anumită permanenţă în timp, suficientă pentru a ne da seama că organismul este în pericol. Afectarea emoţională este mult diferită în intensitate şi durată. Suferinţa emoţională poate fi mult mai puternică şi poate dura mai mult timp decât cea fizică. 
Cuvintele sunt simboluri. Limbajul şi, mai mult, cuvintele sunt învestite simbolic: sunt etichete pe care le atribuim pentru a-i recunoaşte pe alţii şi a fi recunoscuţi.
De aceea, o etichetă negativă poate să afecteze foarte mult o persoană. Cuvintele dor pentru că înseamnă mult pentru noi.
Persoanele sunt învestite afectiv. Cel mai adesea, ne dor vorbele care înseamnă ceva pentru noi, care scot la iveală ceva care ne deranjează, poate un adevăr supărător. Mai mult decât atât, cuvintele care dor cel mai tare vin, de fapt, de la persoanele învestite emoţional cu diverse sentimente, de la autoritate, la respect, la iubire.
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale