Cine a spus că o femeie însărcinată în luna a şaptea nu poate fi extrem de sexy?
Andreea Bănică s-a dezbrăcat de prejudecăţi într-o şedinţă foto inedită, în exclusivitate pentru Diva, şi ne demonstrează că sarcina şi senzualitatea nu se exclud – mai ales atunci când e vorba de una dintre cele mai frumoase blonde din showbizul românesc!
Cine a spus că o femeie însărcinată în luna a şaptea nu poate fi extrem de sexy?
Andreea Bănică s-a dezbrăcat de prejudecăţi într-o şedinţă foto inedită, în exclusivitate pentru Diva, şi ne demonstrează că sarcina şi senzualitatea nu se exclud – mai ales atunci când e vorba de una dintre cele mai frumoase blonde din showbizul românesc!
Pentru o femeie cochetă, sexy, care ţine la siluetă, îşi iubeşte formele şi are un stil de viaţă activ, perioada sarcinii ar putea fi, uneori, apăsătoare.
Iar dacă vorbim despre o vedetă, obişnuită să apară des pe scenă, să cânte în faţa mulţimilor şi să danseze în costume sexy – schimbările care vin o dată cu maternitatea sună chiar ameninţător, haideţi să recunoaştem!
Numai cine nu a născut un copil poate să afirme că sarcina înseamnă numai aura specială de luminozitate, care emană prospeţime şi frumuseţe interioară!
Până la urmă, nu e numai prospeţime în gândul că ţi se lărgesc şoldurile, se îngroaşă talia, abdomenul plat devine o amintire şi un ţel greu de atins şi nu mai ştii ce măsură porţi la haine…
Tocmai de aceea am admirat foarte mult curajul Andreei Bănică (30 de ani) de a accepta această provocare: să se dezbrace în faţa aparatului de fotografiat atunci când a intrat în al treilea trimestru de sarcină!
M-am gândit: uite, Domn’e, o femeie sigură pe ea, care îşi iubeşte corpul cu adevărat, îşi trăieşte feminitatea la cote de invidiat şi ştie că are alături un bărbat fericit că va fi tată de fată!
Cu burtica la vedere. În ziua şedinţei foto, însă, desfăşurată la scurt timp după ce un anume domn, Alin Gălăţescu, a criticat o apariţie a Andreei şi i-a catalogat body-ul mulat pe formele de gravidă drept „hidos”, artista nu era în cea mai bună dispoziţie şi nu înţelegea cum un bărbat poate face asemenea afirmaţii despre o femeie care aşteaptă un copil.
Într-adevăr, e greu de explicat o asemenea reacţie şi, poate tocmai pentru a contrazice părerea domnului, Andreea a pozat aşa cum nicio altă vedetă nu a mai făcut-o până acum în România!
Pentru că se simte bine în pielea ei, arată minunat şi debordează de energie!
„Eu m-am bucurat să fac asta, pentru că mă simt bine cu mine însămi. Nu credeam, la început, că o să pot să pozez aşa, când am văzut că mi se lăţeşte mijlocul, că îmi creşte burtica, mă gândeam că o să încep să mă deformez – dar am trecut peste perioada de început şi mi-am dat seama că o femeie însărcinată este o femeie care radiază, e plină de frumuseţe, de dragoste şi mi s-a părut senzual să pozez aşa, cu burtica la vedere!”, spune ea. Au aflat vestea în Bali. În timpul şedinţei foto, am glumit mult pe seama reacţiei viitoarei fiice a Andreei şi a lui Lucian atunci când, probabil, la adolescenţă, va descoperi aceste instantanee cu care nu te întâlneşti la tot pasul.
Însă, atunci când o vezi pe Andreea alături de soţul ei, Lucian Mitrea, un lucru e cert: amândoi vor fi părinţi moderni, înţelegători şi iubitori, aşa că şi fetiţa lor va fi crescută după aceleaşi principii.
Şi am mai tras o concluzie: micuţa Sofia Maria – cum o vor boteza – va fi răsfăţata tatălui! Pentru că el a fost cel care a insistat ca bebeluşul să vină cât mai repede şi tot el şi-a dorit foarte mult o fetiţă.
Vestea că aşteaptă un copil a venit astă-toamnă, în septembrie, pe când se aflau în vacanţă în Bali. „Îmi amintesc că mergeam pe mare, eram pe un vas şi mi s-a făcut foarte rău. Eu de obicei nu am rău de mare, nu mi s-a întâmplat niciodată – dar atunci nu mai puteam să mă ţin pe picioare. Apoi mi-am dat seama că aş putea fi însărcinată, mi-am făcut un test şi a ieşit pozitiv! Lucian mi-a zis: «ştiam eu că eşti însărcinată! El a bănuit asta de la început şi aşa a fost!»”, povesteşte Andreea.
În luna a cincea au aflat că va fi fetiţă: „Eu nu am avut nicio preferinţă, am vrut doar să fie sănătos. Dar bucuria cea mai mare a fost a lui Lucian, pentru că el îşi dorea fetiţă, dar nu-mi spusese niciodată; zicea că orice ar fi, sănătos să fie. Şi când am ieşit de la doctor, după ce am aflat, era foarte fericit! Radia şi mi-a spus că e fericit, că spera să fie fetiţă”, povesteşte Andreea zâmbind.
Mămică de mai. Din fericire, viitoare mămică are o sarcină uşoară, fără greţuri, fiţe, pofte bizare în toiul nopţii şi alte mofturi. Tocmai de aceea a făcut mult sport, până în trimestrul al treilea, a dansat, a fost şi la concerte şi şi-a onorat toate promisiunile legate de spectacole.
Până la şapte luni a luat numai 10 kg în greutate. „Sper să nu iau mai mult de 15 în total”, spune Andreea. Şi asta fără să ţină regim, fără să se abţină de la ceva anume. Mănâncă destul de cumpătat, fără să facă excese.
În ceea ce priveşte ritualurile de îngrijire a corpului, pe lângă faptul că a făcut mult sport, foloseşte creme speciale pentru gravide şi speră ca efectele să se vadă după naştere.
Micuţa Sofia Maria este aşteptată la jumătatea lunii mai şi, pentru că nu mai e mult până atunci, au început deja să se pregătească pentru rolul de părinţi.
Cu ocazia unei mici vacanţe în Germania i-au cumpărat micuţei haine de la o lună la un an, urmând să aleagă pătuţul, căruciorul, biberoane, un cântar… şi multe alte lucruri de care are nevoie o familie modernă! Vrea să revină cât mai repede pe scenă. Pentru că Andreea este o femeie activă, îşi doreşte să revină cât mai repede pe scenă.
„Deja în luna iunie am concerte programate de foarte mult timp şi nu vreau să stau departe de scenă, pentru că nu pot să stau; asta chiar e o problemă pentru mine, am foarte multă energie! O să mă împart între familie şi carieră. Întotdeauna pentru mine cariera a fost pe primul plan. Şi Lucian mi-a spus acelaşi lucru, tot timpul. Acum, o să vină pe lume Sofia -cel mai important lucru în viaţa noastră. O să încerc să îmbin familia cu profesia”, mărturiseşte viitoarea mămică, gândindu-se deja că îşi mai doresc încă un copil! Foto: Valentin Călinescu
Autor: Cristiana Constantinescu