Dupa pierderea mamei si despartirea de fostul iubit, Amalia a pornit intr-o calatorie a regasirii de sine. Trecutul se continua firesc cu prezentul – afli din fotografii si din scrisoarea ei …
… deschisa catre tine! „Cred ca relatiile trebuie consumate pana putin inainte de capat, ca o tigara pe care nu o stingi cand deja te arde la degete, ci mai devreme. Sa n-o vezi transformandu-se in scrum, sa nu ajungi la uratenie, dar nici sa nu ramai cu regrete, cu indoiala ca ai mai fi putut sa tragi de ea. Numai asa poti merge apoi mai departe…”
Asa isi incepe Amalia confesiunea. Cuminte si serioasa, de la pupitrul stirilor de noapte de la ProTV, care anul acesta aniverseaza 13 ani, nu-ti dai seama ce se ascunde sub zambetul controlat.
Afli razant ca in primavara si-a pierdut mama, si asta exact cand se echilibra dupa despartirea de iubitul ei, Marius, cu care a fost impreuna peste 12 ani! Momente grele avem cu totii in viata, ele sunt „pretul pe care trebuie sa-l platim ca sa fim aici” – ca nu ma pot abtine sa nu-l citez pe un celebru scriitor cu care am vorbit de curand (Douglas Kennedy, n.r.). Felul cum trecem fiecare peste ele ne reprezinta, vorbeste despre noi mai mult decat orice altceva. Pe Amalia am rugat-o sa ne scrie prin ce-a trecut si cum se simte.
„Cu Marius am crescut impreuna, am pornit relatia asta foarte devreme, de la 18 ani. A trecut un an de cand ne-am despartit, am ramas in relatii foarte calde si foarte firesti, pentru ca nu s-a intamplat nimic urat intre noi. O relatie foarte frumoasa, asa cum a fost cea dintre noi, nu avea cum sa se termine urat.
In urma mea ramane, dupa orice poveste, o portita deschisa. Nu inchid etape din viata mea cu lacatul. Nu ma auto-reneg, nu-mi contest alegerile din trecut. Dar caut mereu sa deschid usi spre incaperi cu multa lumina. Am si voi avea mereu puterea sa stiu cand o relatie imi face mai mult rau decat bine. Chiar cand iubirea mi-e infipta in inima ca o capusa. Si puterea sa nu raman agatata de niciun barbat doar pentru ca ne-a unit timpul petrecut impreuna sau pentru ca ma tem de tristete.
Frica de singuratate
„Exista o mare frica a femeilor de singuratate. Si eu am avut si am nelinisti. Dar bag mana-n foc ca in astfel de perioade afli foarte multe despre tine insati. Stii cum e cand intri intr-o incapere luminata puternic dupa ce ai stat o vreme in bezna? Eu am aflat ca am ce sa-mi spun mie cand nu e altcineva sa ma auda, ca pot sa fiu magnet pentru oameni, dar ca trebuie sa am o forta egala si sa resping imediat tot ce n-are relevanta pentru mine, am invatat ca iti poti construi zeci de alte optiuni sa-ti petreci zilele decat sa-ti plangi de mila.
O relatie lunga si frumoasa e un punct important de echilibru in viata. N-as fi vrut sa fie altfel. Vine insa un moment cand trebuie sa decizi daca vrei sa stai in echilibru sau vrei sa te misti. Chiar daca nu stii exact pe ce pasesti. Trebuie sa cauti sa traiesti in armonie in primul rand cu tine. Asta se invata in momentele grele. Sa lasi golul acolo unde s-a instalat, sa nu te risipesti tot incercand sa-l umpli cu bule. Ca nu va putea fi umplut decat cu iubire, iar iubirea e tare mofturoasa, nu vine pana nu cureti maidanul de resturile ramase pe el. E invatata cu luxul, vrea gazon si floricele…”
Dupa ce am citit randurile scrise de ea, am mai descusut-o putin. Sa nu crezi ca are idealuri fantasmagorice si vise de neatins. Numai ca, atunci cand esti cu cineva si nu simti ca faceti un „sincron perfect”, de ce sa continui? „Cred ca nu ma deosebesc cu nimic de celelalte femei, ne dorim in primul rand sa iubim si sa fim iubite. Dar si iubirea asta are mai multe forme.”
Cat de prietena e cu Dragos Bucurenci, ce isi doreste in viitorul apropiat sau cum a reusit sa treaca peste pierderea mamei, citeste mai mult in Unica de Decembrie!