Îţi închide uşa camerei lui în nas sau când îl întrebi ce a făcut la şcoală mormăie ceva de neînţeles şi apoi începe să butoneze telefonul mobil… Nu se mai poate discuta cu el. Ce ar fi de făcut?
În primul rînd, întreabă-te de ce se comportă aşa. Ar putea sa fi e o reacţie la anumite conflicte sau lucruri care îl nemulţumesc din familie. Mai este posibil sa te considere sursa nefericirii sale (pe buna dreptate sau nu) şi atunci îşi doreşte (de cele mai multe ori nu în mod conştient) sa te faca sa suferi şi pe tine, ca sa te pedepseasca. Psihoterapeutul Lavinia Ţânculescu spune: „Cel mai bine ar fi sa reacţionezi „dându-i spaţiu”, adica sa nu insişti sa vorbeşti cu el sau sa se alăture activitaţilor de familie. Totodata, arată-te disponibilă, astfel încât sa ştie ca poate discuta oricând cu tine, atunci când va dori sa revină”.
Ai răbdare cu el
Daca, din contra, vei dori sa îl înveţi o lecţie şi insişti sa îl pedepseşti, iar el nu înţelege de ce sau sancţiunea i se pare prea dura, nu vei face decât sa adânceşti prapastia dintre voi. Va pierde încrederea în tine şi te va privi ca pe un adversar. Pentru a remedia situaţia deja creata îţi va trebui multa rabdare şi calm. Bineînţeles, atunci când situaţia pare sa devina periculoasa pentru adolescent, trebuie sa intervii sau sa ceri ajutor specializat. Dar urgenţa înseamna lucruri cu adevarat grave, cum ar fi drogurile, activitaţile ilegale sau alte acţuni care îl pot pune în pericol.
Ce să nu faci
Pentru a nu ridica bariere între tine şi copilul tău ar trebui sa ţii cont de mai multe detalii. „Nu exista reţete”, spune Lavinia Ţânculescu, „dar exista lucruri pe care suntem sfatuiţi sa nu le mai facem. De exemplu, sa nu vorbeşti prea mult, ci atât cât sa îi ţii viu interesul pentru subiectul abordat”. Atunci când i se pare important pentru el sau îl amuza, va pune el întrebari şi va continua discuţia. Dar daca ţii neaparat sa îi povesteşti lucruri care nu intra în preocuparile lui şi îi impui sa te asculte, alta data te va ocoli. În plus, ar fi bine sa nu îl ameninţi, sa nu îi impui anumite lucruri fara sa îi explici de ce, sa nu adopţi o atitudine superioara de tipul „faci cum zic eu, ca ştiu mai bine!”.
Altfel, interacţiunea cu tine va fi plina de sentimente negative şi va încerca sa o evite pe cât posibil sau va adopta un ton certareţ. Şi totuşi, te atenţioneaza psihoterapeutul, impune-i anumite limite. Chiar daca pe moment nu pare fericit şi chiar vrea sa vada cât de mult poate sa le evite, acestea îl protejeaza şi îi dau un sentiment de siguranţă.
Şi tăcerea vorbeşte
„Se pare ca şi prin tăcerea lui spune ceva. Pentru a reface puntea catre copilul tau, e necesar, în primul rând, sa îţi ascuţi simţurile pentru a vedea prin ce modalitate alege copilul sa comunice în continuare cu tine. Copilul, în mod fundamental, doreşte sa fie în preajma parinţilor sai şi sa le împartaşeasca sentimentele şi problemele lui. În situaţia în care nu mai vorbeşte cu ei, aceştia trebuie sa se antreneze sa asculte alte «glasuri» ale lui, pentru a identifica ce doreşte, de fapt, să le spuna. Unii copii plâng, alţii se izoleaza, alţii strica lucruri prin casa, alţii se îmbolnavesc pe fondul stresului cauzat de conflictul lor cu parinţii sau de conflictul dintre parinţii săi. De cele mai multe ori, «a nu vorbi» este, cel mai probabil, însoăit de alt mod de a exprima nevoia sa din acel moment pentru ca, de fapt, copilul nu doreşte sa treaca singur prin respectiva traumă.”