Cu toţii am trecut sau trecem printr-o situaţie de genul, dar nu îţi face probleme, iată 9 paşi care să te ajute să scapi de o relaţie toxică.
Găndeşte-te foarte bine la relaţia în care te afli, este una pozitivă sau negativă? De câte ori pe săptămână plângi din cauza unei persoane? Eşti îndr-adevăr fericită sau îţi doreşti o schimbare şi nu înţelegi din ce motiv? Ai ajuns la capătul puterilor şi te simţi constant extenuată, chiar dacă aveai un program încărcat și înainte? Nu înţelegi de unde tot stresul acesta? Dacă toate întrebările acestea au un răspuns afirmativ înseamnă că probabil este cineva toxic în jurul tău, fie că este vorba de un prieten, cineva din familie sau partenerul de cuplu. Relaţia cu această persoană te supune unui stres constant, care iţi afectează sănătatea mintală şi poate chiar cea fizică, iar pe viitor pot apărea adevărate complicaţii.
Cum să scapi de o relație toxică
Comunicarea deciziei
Nu mai evita această discuţie şi începe să te gândeşti cum o să pui problema, deoarece nu este atât de simplu să îi comunici cuiva că trebuie să iasă din viaţa ta. Încearcă să discuți la obiect, fără să laşi portiţe deschise şi mesaje interpretabile.
Nu te grăbi să îţi cauţi refugiul în braţele altcuiva, încearcă să treci prin această experienţă de una singură, doar aşa o să poţi să înţelegi totul cum trebuie şi să ajungi să tratezi situaţia ca atare. Un refugiu este doar un „plasture” care riscă să cadă la un moment dat şi o sa rămâi cu sentimentele reprimate şi există posibilitatea să te întorci la relaţia precedentă. Mai mult decât atât poţi chiar să răneşti o persoana bună, din incapabilitatea ta de a te confrunta singură cu problemele.
Ia-ţi timp pentru tine, relaxeză-te şi încearcă să înţelegi mai bine situaţia, cum de ai lăsat să se ajungă în punctul acela, în ce ipostaze ai fost chiar tu de vină şi în ce măsură poţi să eviţi relaţiile de genul ăsta pe viitor. Dacă ai nevoie de ajutor specializat, nu ezita să îl ceri, poate o să îţi fie mai uşor să realizezi care au fost problemele de fapt.
Evitarea refugiului în trecut
Există posibilitatea să apară dorinţa să te întorci la trecut şi la persoana de care vrei să te îndepărtezi, din diferite motive, poate îţi este foarte greu să excluzi acea persoană din viaţa ta sau trăieşti cu impresia că nu o să mai găseşti pe nimeni care să fie lângă tine in felul acela, poate aveţi o afacere împreuna sau chiar copii. Indiferent de motiv, decizia ta trebuie să rămână fermă şi să încerci să eviţi contactul cu persoana în cauză, fără să îi mai cauţi scuze pentru comportamentul neadecvat.
Ajutor de la familie, prieteni
Dacă îţi este imposibil să excluzi de una singură persoana respectivă, nu te panica. Poţi cere ajutorul familiei si al prieteniilor sau chiar al partenerului de cuplu, care te-ar putea ajuta să te îndepărtezi mai uşor şi să restricţionezi contactul.
Acceptarea situaţiei
Trebuie să realizezi că această schimbare nu o să se întample peste noapte şi probabil o să dureze puţin mai mult, până o să reuseşti să treci peste toata relaţia şi să revii la vechiile obiceiuri, dar nu este capăt de lume, lucrurile uşor, uşor, încep să meargă mai bine, chiar dacă nu le observi imediat. Tot ce trebuie să faci este să accepţi şi să îmbrăţişezi schimbările care vor avea loc.
Reorganizarea rutinei şi ocuparea timpului
Există un proiect de care te-ai îndrăgostit, dar nu ai apucat să îi oferi atenţia necesară, doarece erai consumată de fosta relaţie toxică sau poate îţi doreşti să te ocupi de un nou hobby, acum este momentul cel mai prielnic să acorzi timp noilor interese şi să îţi clădeşti o nouă rutină. Caută să încerci orice îţi poate aduce zâmbetul pe buze, de la lucrurile micuţe, precum mersul în parc, la lucruri mai complicate, de exemplu călăritul.
Recăpătarea încrederii
Se întâmplă destul de des ca o persoană aflată într-o relaţie toxică să îşi piardă încrederea în sine şi să ajungă să se simtă exclusă sau inferioară. În această situaţie, acordă-ţi timp şi poţi începe cu mici schimbări, care să dea rezultate pe termen lung, poţi să încerci să mergi la sală, să te apuci să citeşti mai mult sau chiar să îţi schimbi culoare părului, dacă ai impresia că acest lucru te poate ajuta, plus multe altele.
Amintiri noi
E timpul să înlocuieşti amintirile negative din fosta relaţie cu unele noi, vesele şi pline de vibe-uri bune. Fugi într-o vacanţă cu fetele la mare sau pleacă la ski, ieşi în oraş, distrează-te şi reîndrăgosteşte-te de viaţă. În timp o să realizezi că soarele începe iar să răsară pe strada ta şi o să te simţi complet împacată cu decizia luată. Ştii cum se spune, tot răul spre bine, trebuie doar să ai răbdare.