Unii bărbaţi sunt mari fani ai stimulării manuale, mai ales dacă vine de la partenera de cuplu. Dar, uneori, circumstanţele, tehnica folosită sau momentul ales nu sunt tocmai potrivite sau plăcute. Vezi care sunt cele 7 tipuri de stimulare manuală pe care niciun bărbat nu le doreşte.„Nu am chef de sex oral, aşa că asta e tot ce primeşti”Acest tip de stimulare manuală este unul dintre cele mai amare pentru bărbaţi, din cauza potenţialului nefolosit. Majoritatea lasă actul să se consume, deşi îşi doreau altceva, mult mai intens. E ca şi cum ai mânca supă cremă de legume, după ce ai comandat tort de ciocolată, pentru că „tot l-au adus, să nu aruncăm degeaba”.„Stimularea oribilă pe uscat”Amândoi ştiţi cât de oribil este şi niciunul dintre voi nu se distrează absolut deloc. Ba chiar vă rugaţi în gând să se temrine mai repede şi să daţi drumul la televizor.„Ştiu că vrei să-mi dai mâna la o parte şi să termini tu”Dar pentru că eşti atât de arogant (cum îndrăzneşti să nu-ţi placă serviciile mele sexuale de înaltă clasă?!), nu o să te las să faci ce ştii tu mai bine şi o să te chinui până nu-mi mai ceri niciodată „una mică, scurtă”, etc.„Stimularea cu stânga de la o femeie dreptace”Ştie că eşti dreptace şi că nu te-ai născut ca Zlata, flexibilă din orice unghi, dar ignoră acest lucru? Bine! Atunci nici tu nu te oboseşti să schimbi mâna, ca să fii mai comodă. Lasă că aşa poţi să fumezi o ţigară, sau să schimbi canalul la televizor în acelaşi timp.„Stimularea cu loţiune de jojoba şi patchouli pentru că nu am lubrifiant”Ok, nu am lubrifiant la îndemână, sau pur şi simplu cel vechi s-a terminat data trecută când nu aveam chef şi ştii tu ce ai făcut. Dar am aici, lângă pat această minunată loţiune de corp emolientă cu ulei de jojoba, patchouli şi ylang ylang care te va face să îţi simţi bijuteriile de-a dreptul exotice, ca şi cum ar fi un palmier cu nuci de cocos pe o insulă pustie.„Stimularea manuală de consolare pentru că sunt la ciclu”Ne cunoaştem de destul timp şi ştii foarte bine că zilele astea nu se poate. Dar, uite, sunt fată bună şi îţi fac un cadou. Mă rog, un fel de cadou, pentru că nu e chiar ce ai visat, dar merge. Premiu de consolare.„Stimularea de adio, nu vreau să te mai văd niciodată”Credeam că eşti un tip simpatic, aşa păreai acolo, în club. Se pare că seara asta e distrusă, aşa că îţi fac asta ca să mă expediezi acasă, să inventezi o scuză, sau să mă opreşti şi să dormim un pic. Prefer să îmi chemi un taxi, dacă se poate, mi-a părut bine de cunoştinţă.Sursa foto cuplu supărat pat: Shutterstock