5 semne că ai greșit despărțindu-te de el

.
Orice despărțire este urâtă, fie că este vorba despre o relație în care ai mai lăsat puțină iubire, fie că nu mai este nimic între voi. Cu toate acestea, există anumite indicii care îți spun dacă ai procedat bine lăsând bărbatul care ți-a fost o perioadă partener să devină doar o bucățică din trecutul tău.

Iată care sunt semnele care îți arată că ai greșit despărțindu-te de el.

Ți-e dor de ceea ce făceai pentru el

Cum îți dai seama că iubești cu adevărat pe cineva? Când vrei să-i fie lui mai bine decât îți este ție și când te bucuri pentru fericirea lui, pe care i-dorești din tot sufletul. Iar la finalul unei relații este perfect normal să duci dorul acelor momente frumoase dintre voi. Ceea ce nu simte toată lumea este acel sentiment de nostalgie față de micile favoruri pe care i le făceai ca să-l mulțumești și să-l vezi bucurându-se cu adevărat. Dacă încă te gândești la acele momente în care îl făceai fericit cu ceea ce făceai pentru el, atunci poate ar trebui să pui mțna pe telefon și să încercați să reînnodați relația.

Îți lipsesc chiar și momentele urâte

Atunci când iubești pe cineva, momentele grele prin care ai trecut alături de acea persoană nu reprezintă altceva decât provocări care te călesc și fac relația mai puternică. Tânjești după momentele în care vă certați, ca ma apoi să vă împăcați? Și acesta este un semn.

Îl incluzi constant în prezentul tău

Atunci când ieși, când ai o reușită la serviciu, când ai putut să-ți îndeplinești, în sfârșit, un vis pe care îl aștepți de mult, însă nu te poți bucura fără ca măcar să te gândești o secundă la el, atunci este clar că nu ar fi trebuit să vă despărțiți.

Încerci să-l faci gelos

Ok. V-ați despărțit, s-a terminat relația, însă nu și prietenia voastră pe Facebook. Aici ți-a mai rămas un loc în care poți să-i dai câteva indicii despre viața ta prezentă și în care încerci să-i arăți cât de bine îți merge. Postezi imagini alături de bărbați în locurile unde ieși cu amicele, îți faci fotografii cu persoane străine doar gândindu-te că sigur el va crede că din noile tale cercuri de prieteni este cineva care îți face curte. Iar gândul că asta l-ar putea face gelos te face să te simți bine.

Îi compari pe toți cu el, iar scorul este mereu în avantajul lui

În adâncul inimii tale, ești sigură că fostul avea ceva special, iar după o despărțire este normal să te gândești la acele calități ale sale. Însă, dacă relația chiar nu ar trebui să mai continue, atunci ar trebui, după un timp să uiți ceea ce-ți plăcea atât de mult la el, ajungând la concluzia că erai mult mai bună pentru el.

Însă atunci când îți petreci timpul cu alți bărbați în care nu vezi calitățile pe care le apreciai la el, iar scorul înclină întotdeauna în favoarea lui, să știi că ai greșit despărțindu-te de fostul tău iubit.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton