Bărbaţii se înfurie câteodată din te miri ce şi nu înţelegi cum de sunt atât de supăraţi şi de ce? Vezi care sunt cele 5 lucruri care îi înfurie foarte tare pe bărbaţi.
Să te plângi despre colega cea nouă şi afurisită
Ok, ai o colegă nouă care îţi face zile fripte, te subminează în faţa altor colegi de muncă şi se dă bine pe lângă şeful vostru cu decolteul ei indecent.
Asta nu înseamnă că trebuie să-ţi confunzi partenerul cu prietena cea mai bună. Vine şi el de la locul de muncă seara, obosit şi poate că nu vrea să audă toată drama zilnică, având în vedere că şi el are probleme şi oameni neprietenoşi de unde vine.
Nu zice nimeni să nu îi ceri un sfat, sau să discuţi cu el astfel de probleme la locul de muncă, dar nu exagera cu detaliile, păstrează ceva pentru când te vezi cu fetele, la o cafea.
Să nu-l asculţi când îţi povesteşte ceva despre jocuri/maşini/meciul de aseară
Indiferent dacă este sau nu o fire pasională, care vorbeşte entuziasmat despre hobby-urile lui, nu trebuie să-i arăţi mereu că te plictiseşti.
Poate că vă iubiţi sincer, dar nu aveţi nicio activitate de acest gen în comun: lui nu-i place la shopping de pantofi, tu nu faci diferenţa între Messi şi Mutu. Nu este nicio dramă, dar dacă îl vezi supărat, sau foarte aprins, ai putea să-l laşi să-şi verse amarul şi să fii înţelegătoare, la fel cum poţi să îl săruţi bucuroasă dacă a învins într-un joc pe consolă. Majoritatea bărbaţilor au nevoie mereu de confirmări.
Să-i răspunzi cu întrebări (condescendente)
Dacă te întreabă ceva, un bărbat vrea să audă răspunsul. Nu ironiile tale, nu sarcasm, nu altă întrebare. O astfel de atitudine îl poate enerva foarte tare, mai ales dacă o faci des.