Ţi s-a întâmplat să respingi un bărbat din cauza numelui? Ai o prietenă care a făcut asta? Azi aflăm cum gândesc aceşti bărbaţi…
…direct de la 3 ghinionişti care ar putea fi bărbaţii potriviţi pentru multe femei, asta dacă nu ar purta numele Ghiocel, Ramonel şi Marinel.
Află din interviul de mai jos cum poate un nume mai puţin inspirat să îţi aducă probleme serioase în viaţa personală!
Este de înţeles faptul că nu vreţi să vă daţi numele de familie, aşa că, pentru început, spuneţi-le cititoarelor Unica.ro de ce aţi acceptat propunerea confesiunii.
Ghiocel: Eu am vrut să ştie femeile punctul de vedere al bărbaţilor repinşi.
Ramonel: Eu recunosc că am acceptat strict din răzbunare, să arăt cu degetul spre femeile care gândesc superficial.
Marinel: Şi tocmai ca să nu se creadă că am acceptat propunerea Unica.ro cu vreun scop matrimonial ascuns sau ceva asemănător, nu ne-am dat numele de familie. În plus, chiar trebuie să ne protejăm identitatea, având în vedere viaţa privată.
Care este vârsta voastră şi ce nume v-ar fi plăcut să aveţi?
Marinel: undeva pe lângă 33. Aş zice că prefer orice alt nume în afară de al meu. Sincer, nu ştiu, ca să fiu pe aproape, să zic Mihai sau Marius.
Ghiocel: am 37 de ani. Orice, numai nume de floare nu. Răzvan, Cristian.
Ramonel: până în 30. Nu ştiu, un nume românesc aş fi vrut. Un Radu, Tudor, Cezar.
Aţi minţit până acum o posibilă parteneră şi v-aţi dat alt nume?
Ramonel: de câteva ori.
Ghiocel: aproape mereu, pentru că de mic au râs foarte multe femei de mine.
Marinel: o singură dată şi aveam 22 de ani. Gândeam altfel atunci, complexele erau mai mari.
Care este cea mai şocantă reacţie de care aţi avut parte când EA a aflat numele?
Marinel: eu aveam 22 după cum am spus, ea avea parcă 20. Ţin minte că a rămas puţin mirată, a încercat să se abţină să nu zâmbească şi apoi mi-a dat lovitura de graţie. Mi-a spus că îi amintesc de sceneta cu Domnul Goe când i se potriveşte pălăria de mariner.
Ghiocel: mi-a spus că sunt ca o floricică şi m-am simţit ca o fată.
Ramonel: acum aproape 1 an când o femeie de la care aveam aşteptări m-a luat peste picior şi mi-a spus că sunt varianta masculină a Ramonei Gabor!
Marinel, spuneai ceva de joburi. Ce funcţii aveţi momentan?
Marinel: programator într-o companie multinaţională.
Ramonel: profesor universitar.
Ghiocel: sunt instructor auto.
Sunteţi singuri. Ce aţi putea să îi oferiţi unei femei? Posibilă soţie?
Ghiocel: o maşină nouă, cursuri auto gratuite, o casă modestă dar a noastră şi multă dragoste.
Ramonel: pe mine în primul rând, apoi, un apartament frumos, o maşină şi linişte.
Marinel: asta depinde şi de ea. În primul rând trebuie să contez eu, apoi chestiile materiale care, există şi ele. Un apartament spaţios, siguranţa zilei de mâine. Plus o familie mare şi frumoasă.
Viitorul sună bine?
Ramonel: uneori da, uneori nu.
Marinel: speranţa moare ultima.
Ghiocel: nu prea.
Tu ce părere ai despre viaţa celor 3 – Ramonel, Marinel şi Ghiocel?