Fără capacitatea de a fi empatic(ă), nu putem dezvolta relații armonioase cu cei din jur. Ce înseamnă empatia, care este importanța ei în viața noastră și în relațiile de cuplu, cum reușim să ne-o cultivăm devenind astfel mai buni și conectați emoțional, ne explică psihoterapeutul Carmen Moldoveanu.
se referă la capacitatea umană de a ști cum trăiește o altă persoană în interiorul său o situație. Mai simplu spus, suntem empatici când ne punem în pantofii și în hainele celuilalt, experimentând viața în felul lui. Desigur, oricât de bine dezvoltate ar fi capacitățile noastre empatice, este posibil să ne înșelăm și mai degrabă să ne imaginăm o perspectivă a celuilalt distorsionată de propriile noastre prejudecăți și de propriile noastre experiențe de viață. De aceea este importantă verificarea realismului percepției noastre printr-o conversație cu celălalt sau prin alte metode.
Este dificil să înțelegem și să simțim ceva ce nu am experimentat deja în propria viață. Spre exemplu, este greu să înțelegem cum se simte o persoană aparținând unei minorități dacă nu ne-am aflat noi înșine în acea situație în trecut. Nu este necesar să fie o situație identică, ci una similară. Putem înțelege cu ce se confruntă o persoană cu preferințe homosexuale dacă am fost cândva respinși de un grup, poate în adolescență, pentru că aveam un surplus de greutate sau un defect de vorbire. Așadar, experiențele de viață diverse cresc empatia și toleranța. Este mai ușor să nu dăm dovadă de empatie dacă ne-am situat mereu în grupul favorizat, dacă alegerile noastre de viață sunt valorizate de familia noastră și de societate, dacă avem un statut social peste medie, cu alte cuvinte, dacă suntem: bărbat, caucazian, inteligent, cu o aparență plăcută și un statut social peste medie.
Putem vorbi de două capacități ce compun empatia, ele apărând împreună sau separat. cognitivă se referă la înțelegerea perspectivei unei alte persoane, indiferent cât de diferită este acea perspectivă față de a noastră (de exemplu, ne ajută să înțelegem de ce copilul nostru de trei ani aruncă toate obiectele pe jos sau de ce o persoană speriată se va manifesta agresiv). Această abilitate este direct proporțională atât cu înțelegerea etapelor de dezvoltare și a mecanismelor psihologice umane, cât și cu lecturile și cunoștințele noastre în diverse domenii.
Empatia emoțională este mai aproape de înțelegerea generală a empatiei (putem simți emoțiile celuilalt și putem avea acces la ce se întâmplă în planul lui afectiv, indiferent dacă suntem sau nu de acord cu ceea ce simte el). Este important să facem diferența între propriile noastre emoții și cele percepute în celălalt. În cazul unor persoane apropiate, putem să uităm această distincție și să fim influențați de perspectiva lor într-un mod nepotrivit. Spre exemplu, dacă un copil sau un tânăr simte emoțiile de tristețe ale unui părinte față de o situație de viață, le poate pre-lua și poate deveni trist chiar dacă nu are un motiv pentru a se simți în acest mod. |n acest caz, psihologii vorbesc de nediferențiere psihică, aspect periculos în special în relațiile de cuplu, când o persoană se poate pierde în universul partenerului de viață, uitând cine este și ce nevoi are. |n mod ideal, empatia emoțională ne ajută să sesizăm corect emoțiile și nevoile celuilalt și să le acceptăm ca având sens pentru acea persoană.
Putem să ne dezvoltăm empatia emoțională dacă suntem conectați cu propria viață emoțională și dacă acordăm o importanță specială emoțiilor și relațiilor. Când ne dorim relații bune cu persoanele din jur, suntem atenți la nevoile lor, la micile gesturi prin care ne comunică ce impresii le trezim, la modulațiile vocii care ne arată cum se simt. |n timp, învățăm acest limbaj nonverbal prin care oamenii comunică tot timpul, chiar și atunci când tac.
Responsabilitate și compasiune
Separat de empatie, putem vorbi de responsabilitate și de compasiune. Empatia stă la baza acestor atitudini, însă ele implică și acea parte profundă a personalității legată de valori, iar uneori și trecerea la acțiune.
Compasiunea presupune o acceptare a perspectivei celuilalt, așa cum am accesat-o prin empatie, împreună cu dorința ca acelei persoane să îi fie bine. Putem avea compasiune față de o persoană care ne place și se află într-o situație în care suferă – de exemplu față de o prietenă care trece printr-o despărțire dramatică. În plus, putem avea compasiune față de o persoană care nu ne place, care poate ne face rău într-un fel sau altul – de exemplu față de un angajat al unei instituții de stat care ne refuză un dosar într-un mod nepoliticos sau față de educatoarea care țipă la copilul nostru la grădiniță.
Având compasiune, ne dăm seama că acea persoană face ceea ce ea consideră că este potrivit sau are cea mai bună reacție de care este capabilă în acel moment, pe baza educației, temperamentului, traumelor și experiențelor sale de viață. Știm că la bază, dincolo de modul nepotrivit în care se poartă, are o natură bună și își caută propria fericire. Nu înseamnă că nu trecem la acțiune, eventual facem o reclamație, purtăm o discuție fermă sau ne mutăm copilul la altă grădiniță. Acțiunile potrivite presupun multe alte tipuri de capacități: înțelegerea corectă a situației și a posibilităților, clarificarea scopurilor și a valorilor, cunoașterea propriilor resurse, asumarea responsabilității pentru găsirea soluțiilor ș.a.
Capacitățile empatice ne ajută să înțelegem universul interior al unui grup social. Putem practica empatia față de bătrâni, adolescenți, oameni care nu văd sau au o anumită boală, în general față de orice fel de grup social sau etnic diferit de cel din care noi facem parte. |n egală măsură, putem fi empatici față de natură – care apare personificată, față de obiectele folosite sau față de generațiile viitoare. (text de Carmen Moldoveanu)