Nu lăsa rutina să se instaleze şi în noaptea de Crăciun. Dacă ţi-ai propus să ai o noapte de neuitat împreună cu iubitul tău, Unica.ro îţi propune un ghid al poziţiilor de sex…
… ce merită încercate într-o noapte albă.
Fiecare dintre cele 10 poziţii de sex îţi oferă un strop de plăcere, romantism, indecenţă, pasiune şi inedit în noaptea de Crăciun.
1. Din poziţia „femeia deasupra” întinde picioarele astfel încât să se suprapună pe coapsele şi picioarele lui. Apoi sprijină-te în palmele pe care le ţii de o parte şi de alta a trunchiului său. Arcuieşte-ţi spatele şi bucură-te de penetrare şi de senzualitatea actului. Din această poziţie şi clitorisul tău este stimulat, iar partenerul tău îţi poate mângâia bustul.
2. Uneori lucrurile simple sunt şi de efect. La fel este şi această poziţie care îţi oferă romantism din belşug. Staţi în poziţia misionarului. Lasă-l pe partenerul tău să stea desupra ta întins, la fel ca tine. Pentru a nu-i simţi greutatea asupra corpului tău, acesta îşi va pune palmele pe umerii tăi, în exterior, lăsând coatele să-ţi cuprindă braţele într-o strângere romantică.
În această poziţie contactul este maxim, iar stimularea clitoridiană este cireaşa de pe tort. Vă puteţi privi în ochi şi vă puteţi săruta în tot acest timp.
3. Pentru un strop de indecenţă modifică poziţia doggie-style astfel. În loc să te sprijini în mâini, apleacă-te în faţă, până ce capul tău atinge perna. În acest fel el te poate domina după bunul său plac.
4. Pentru mai multă senzualitate revino în poziţia doggie-style şi continuă să te ridici până ce-ţi lipeşti spatele de pieptul lui. În acest fel vă puteţi fura câte un sărut, iar el te poate răsfăţa cu un suflu fierbinte pe gât.
5. O altă poziţie de sex inedită, în care el poate admira o privelişte deosebită, este o variaţiune a poziţiei „femeia deasupra”. El stă în şezut cu picioarele întinse şi uşor depărtate. Tu te aşezi deasupra cu picioarele pe lângă talia lui şi genunchii îndoiţi, iar tălpile aşezate ferm în podea. În continuare te laşi uşor pe spate şi te sprijini cu mâinile de picioarele lui, imediat sub genunchi. Tu eşti cea care controlează viteza şi profunzimea penetrării.
6. Încearcă o poziţie extrem de pasională. El stă în genunchi, iar tu la fel, apropiindu-te de el. Apleacă-te uşor pe spate, dar rămăi cu coapsele lipite de ale lui şi prinde-ţi gleznele cu mâinile. Lasă-l să te cuprindă de mijloc cu braţele şi să controleze ritmul penetrării, sărutându-ţi bustul.
7. Iată o poziţie bună de încercat pe un covor pufos, chiar lângă bradul de Crăciun. Staţi amândoi pe o parte, cu faţa unul spre celălalt. Ridică piciorul şi aşează-l peste coapsa lui. Lasă-l să te penetreze uşor. Mişcările sunt foarte reduse în această poziţie, mângâierile şi sărutările sunt, în schimb, încurajate.
8. Această poziţie este extrem de comodă pentru amândoi. El stă în genunchi, iar tu eşti aşezată pe spate şi vii cu coapsele spre el. Mai departe, îi cuprinzi talia cu picioarele, lăsând tălpile pe podea, ca punct de sprijin, pentru o penetrare şi mai comodă. În acest timp el îţi poate stimula clitorisul cu mâna.
9. O poziţie inedită şi provocatoare este cea în care el, stând în genunchi, îţi ia picioarele şi le aşează pe umeri. Este indicat să-ţi pui o pernă sub ceafă, pentru a te bucura de actul sexual, în care el te ţine ferm de la baza picioarelor.
10. Această poziţie câştigă din ce în ce mai multă popularitate. Staţi în poziţia femeia deasupra, iar tu întoarce-te cu spatele la el. Poziţia îi oferă iubitului tău o imagine foarte incitantă, iar tu îţi poţi accentua plăcerea aplecându-te cu spatele spre el, sprijinindu-te în mâini. În acest fel, stimularea punctului G este mai intensă.
Foto: Hepta