Reguli pe care femeile cu ten perfect nu le încalcă niciodată

.
O piele sănătoasă este o piele frumoasă. Se pare că aceasta este deviza tuturor femeilor care au tot timpul un ten perfect: fără riduri, strălucitor, fără puncte negre sau iritații.

Iată care sunt regulile pe care femeile cu ten perfect nu le încalcă niciodată!

Nu se culcă fără să se demachieze

Este regula pe care am învățat—o și noi din mamă în fiică și de la care poate ne mai abatem din când în când. Ei bine, femeile cu obrazul fără imperfecțiuni nu fac excepție de la regulă niciodată.

”Demachierea poate face diferența între o piele frumoasă, strălucitoare și un ten lipsi de strălucire, plin de puncte negre. Machiajul împinge impuritățile adânc în pori, ducând la inflamații și acnee”, spune Debra B. Luftman, medic dermatolog din Los Angeles.

Citește și: Idei de machiaje în culorile lui 2016

Tot prin demachiere o bună parte din celulele moarte care se acumulează la nivelul tenului sunt, de asemenea, îndepărtate. ”Dacă nu te demachiezi sistematic, poți să faci erupții pe piele, iritații și ridurile tale se pot accentua prematur”, explică Francesca Fusco, medic dermatolog în New York.

Folosesc demachiant din belșug

Este considerat cel mai sensibil strat de epidermp de pe față, iar femeile cu tenul perfect știu asta, motiv pentru care nu se zgârcesc atunci când se demachiază. Mascara, tușul sau creionul sunt produse cosmetice rezistente, iar dacă nu sunt bine îndepărtate riști să faci riduri adânci în jurul ochirlor.

Beau multă apă

Nu doar când se duc sau ies de la sală, ci tot timpul. ÎN cele opt ore petrecute la serviciu nu uită să consume doi litri de apă, iar atunci când ajung acasă mai beau alte câteva pahare cu apă. Hidratarea, în interior și exterior, îți păstrează pielea sănătoasă.

Adaugă un ser antioxidant în crema de zi

Formulele care ajută în lupta contra radicalilor liberi ne ajută să îmbătrânim mai greu. ”Razele ultraviolete ne atacă pielea chiar dacă aplicăm loțiune de protecție. Dar dacă pui pe față un strat de ser cu antioxidanți, cum ar fi vitaminele C sau E, după care aplici loțiunea anti-UV, pielea ta nu va mai fi atacată de radicalii liberi. Previi astfel apariția prematură a petele maronii și a ridurilor”, afirmp Julie Karen, dermatolog în NYC.

Folosesc cremă de zi și loțiune de protecție zilnic

Nu e de glumit cu razele ultraviolete. Chiar și dacă ai coborât până la pâine și te-ai expus cinci minute, acest lucru va avea efecte în timp.

„Oamenii se gândesc să folosească loțiune de protecție doar atunci când sunt la plajă sau doar pe timpul verii. Chiar și expunerea de scurtă durată poate duce la apariția petelor, ridurilor”, explică medicul Francesca Fusco.

Fața de pernă este mereu curată

Pe piele se pot aduna mizerie și bacterii, celule moarte, salivă sau reziduri din păr chiar și de pe fața de pernă. O dată la o săptămână aceasta trebuie schimbată pentru protejarea pielii. De asemenea, un material cât mai puțin aspru, cum ar fi mătasea, este de preferat în timpul somnului: va fi mai blând cu tenul tău atunci când acesta ia contact cu perna.

Citește și: Tu știi cât de des trebuie să-ți schimbi lenjeria de pat?

Nu merg niciodată la solar

Solarul este printre cei mai mari dușmani ai tinereții pielii, iar femeile cu ten perfect știu acest lucru. Efectele nocive ale acestuia sunt ireversibile. ”Solarul accelerează îmbătrânirea, inhibă producția de colagen și există un risc crescut să faci cancer dacă frecventezi un astfel de loc”, avertizează Fusco.

Lasă coșurile pe mâna cosmeticienei

Niciodată o femeie cu un ten superb nu se va apuca să scape cu ajutorul degetelor de punctele negre, coșrui sau alte probleme ale feței. O mască pe bază de miere, uleiuri extravirgine, gomaj sau vizita la salonul de cosmetică sunt rezolvarea acestei probleme.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton