Regele Mihai împlinește astăzi venerabila vârstă de 96 de ani și, conform unui comunicat al Casei Regale a României, Majestatea Sa își va petrece ziua de naștere într-un cadru intim, la reședința sa din Elveția.
Starea sănătății Regelui Mihai este fragilă și este ținut permanent sub stricta supraveghere a medicilor, urmându-și în continuare tratamentul prescris. Anul trecut, Regele a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică. Alături de Alteța Sa Regala se va afla Principesa Sofia.
Cu această ocazie, începând cu ora 17:00, în Sala Tronului a Palatului Regal din București, Custodele Coroanei, Principesa Moștenitoare Margareta, va decora o serie de personalități și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, atât din țara noastră, cât și de peste hotare. Principesei i se vor alătura Principele Radu și Principesa Maria.
Totodată, cu ocazia zilei de naștere a Regelui Mihai, Ateneul Român va găzdui ediția cu numarul zece a concertului anual de binefacere organizat de Fundația Principesa Margareta a României. Evenimentul va începe la ora 19:00 și Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria vor fi prezente la eveniment.
Fondurile strânse în urma concertului vor fi oferite sub formă de burse de studii tinerilor artiști aflați în situații materiale precare, prin intermediul programului Tinere Talente. Concertul va fi susținut de violonistul Remus Azoiței, pianista Alexandra Dăriescu și tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, se precizează în comunicatul Casei Regale a României.