La 3 zile de la nașterea celui de-al treilea copil al ducilor de Cambridge, Prințul William (35 ani) a făcut primele declarații despre bebelușul regal.
Prezent la o slujbă specială, decicată comemorării soldaților din Australia și Noua Zeelandă, alături de fratele său, Prințul Harry (33 ani), și de iubita acestuia, Meghan Markle (36 ani), William a declarat că mezinul familiei „este cuminte și doarme bine”.
Primele indicii despre numele bebelușului regal
Vorbind cu alți invitați prezenți la eveniment, ducele de Cambridge a fost auzit spunându-le că bebelușul „are un nume puternic”, notează publicația britanică Daily Mail, în contextul în care întreaga lume așteaptă cu nerăbdare să afle cum se va numi micuțul prinț.
Deși bebelușul a ajuns acasă de 3 zile, până acum doar familia mamei lui l-a vizitat. Părinții lui Kate Middleton (36 ani) și sora acesteia, Pippa Middleton (34 ani), sunt cei care l-au vizitat pe micuț la Palatul Kensington. Din păcate, Prințul Charles (69 ani) nu și-a văzut încă nepotul pentru că este în vacanță în Scoția, iar presa britanică indică faptul că nici Regina Elisabeta a II-a (92 ani) nu și-ar fi văzut încă strănepotul.
Cu toate acestea, în cursul zilei de marți, Prințul Charles a trimis un comunicat oficial în care menționa că atât el, cât și soția sa Camilla, Ducesa de Cornwall, sunt încântați de venirea pe lume a unui nou strănepot.