Prima femeie care s-a vindecat de cancer la sân în stadiu avansat. ”Suntem aproape de o revoluție majoră”

.
Cu ajutorul unei terapii revoluționare, o pacientă cu cancer la sân în stadiu avansat, s-a vindecat complet. Ea și-a spus povestea într-o publicație americană.

Cancer la sân în stadiu avansat, vindecat prin imunoterapie

”Suntem aproape de o revoluție majoră în oncologie”, a declarat doctorul canadian Laszlo Radvanyi, anul trecut, atunci când s-a anunțat reușita sa. A fost prima dată în istoria oncologiei când o pacientă cu cancer la sân în stadiu avansat a fost vindecată prin imunoterapie. Pentru a distruge celulele canceroase, răspândite în tot corpul femeii, medicii au folosit propriul său sistem imunitar.

Pacienta, pe nume Judy Perkins, avea 49 de ani atunci când a fost selectată pentru studiu. Făcuse mai multe ședințe de chimioterapie, dar fără rezultate. Cancerul de la sân produsese metastaze în ficat și în alte organe. Doctorii îi spuseseră că nu va trăi mai mult de trei ani. Cu ajutorul imunoterapiei, femeia a scăpat de toate tumorile din corp și era vindecată deja de doi ani atunci când s-au făcut publice rezultatele studiului. Oncologul care a tratat-o a spus că organismul ei a răspuns într-un mod remarcabil.

Drept urmare, studiile vor continua și medicii speră ca în curând să poată oferi un tratament eficient pacienților cu tumori la ovare sau prostată, care sunt acum foarte greu de tratat.

Povestea lui Judy Perkins, prima femeie care s-a vindecat de cancer la sân metastazat

Povestea femeii care vindecat de cancer în ultimul stadiu a apărut în publicația womenshealthmag.com, unde ea a povestit prin ce a trecut în ultimii ani.

”În 2015 plănuiam să mă uit la televizor și să citesc mult, așteptând să mor”, spune Judy. Cu doi ani mai devreme fusese diagnosticată cu un cancer la sân în stadiu avansat și nici chimioterapia, nici tratamentul hormonal nu au ajutat-o. Se mutase într-unul din dormitoarele libere ale casei sale ca să nu îl deranjeze pe soțul ei și pur și simplu aștepta să moară. Se înscrisese ca și ”cobai” la un studiu revoluționar, însă nu avea prea mari speranțe.

Totul a început, pentru ea, în 2003, când avea doar 38 de ani. I s-a descoperit, la sânul stâng, un cancer în stadiul zero, după cum i-au spus medicii. A făcut o mastectomie și s-a considerat vindecată, din moment ce doctorii i-au spus că are doar o tumoare pre-canceroasă.

Însă în 2013 a descoperit singură că are un nodul pe aceeași parte pe care i se făcuse mastectomia. Doctorul i-a spus că are cancer la sân în stadiul IV, cu metastaze și că nu va trăi mai mult de trei ani.

”Am început chimioterapia și mă așteptam să mă simt foarte rău. Dar nu am avut prea multe efecte secundare și nici nu arătam altfel decât de obicei. Așa că am decis, împreună cu familia, să folosim timpul care ne-a mai rămas și să mergem în excursii – la rafting în Marele Canion, la schi în Utah, la drumeții în Nepal.”

Cu timpul Judy a început să caute studii clinice la care ar fi putut să ia parte, mai ales că auzise povestea unui alt pacient, vindecat de tumoare pe creier cu ajutorul imunoterapiei.

”Am inceput tratamentul din studiul clinic în decembrie 2015. Doctorii mi-au recoltat celule imune, le-au dezvoltat în laborator, apoi le-au pus din nou în corpul meu pentru ca ele să poată lupta împotriva celor canceroase.”

”Efectele secundare au fost groaznice. Eram letargică, obosită și luam calmante care mi-au provocat mai întâi constipație, apoi diaree. La un moment dat, tremuram atât de tare încât mi-au dat sedative…”

”Dar tratamentul funcționa. Când am ajuns acasă, după Anul Nou, mi-am dat seama că tumoarea care îmi apăsa pe un nerv din braț nu îmi mai provoca dureri așa de mari. După câteva săptămâni, acele dureri încetaseră complet. Aveam o tumoare chiar lângă inimă, sub stern și crescuse așa de mult încât începea să se vadă de sub piele. Dar după imunoterapie, pur și simplu dispăruse. Am fost șocată.”

În 2016, doctorii i-au spus lui Judy că toate tumorile îi dispăruseră și că nu se așteptau să mai reapară. Femeia care se pregătea să moară, care abia dacă reușea să se mai ridice din pat, a reușit, un an mai târziu, să meargă în drumeții prin munți.

Din păcate, tratamentul nu a funcționat și pentru două din prietenele ei, cunoscute în timpul studiului. ”E greu să-ți vezi prietenii cum mor. Eu am fost excepția. Ceea este ciudat pentru că eu mă pregăteam de moarte. Viața mea se terminase, apoi, dintr-o dată, am primit o nouă șansă.”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton